Din Ploiești cu tren regio ajung în Ulmeni și de aici pe jos până în Izvoru Dulce unde stă Adi. Chiar dacă de o lună nu mai este fizic printre noi, pentru mine tot acolo este... Mama lui este ca și o mamă pentru mine, atât de bine am rezonat... Chiar după amiază îi ajut la stors strugurii și am ocazia de a bea prima cană de must. Simt că Adi e lângă noi, pe undeva... Încă o zi voi mai sta pe aici, la povești și apoi a treia zi, dimineață de tot, plec spre gară (fac drumul pe întuneric și aproape nu am nevoie de lanternă...)
