A venit momentul să revin în munții Leaota. Fiindcă merg în timpul săptămânii, mai multe zile și prin locuri puțin cunoscute, nu găsesc partener de drum. Pe de o parte e bine fiindcă în felul ăsta îmi pot schimba oricând traseul, pe de altă parte nu e bine fiindcă mi s-ar putea întâmpla ceva. Riscul ”meseriei” :)
Ziua 1 luni 23 aprilie
Așadar ajung în miezul zilei în Rucăr (microbuz direct din București) și îmi încep explorarea. Pentru prima dată caut să descopăr un marcaj TR care apărea pe o hartă veche. Prin spatele parcului, trec apa și întreb de zonele ”La Cuculeț” și ”La brădet”. Primesc indicații direct pe o ulicioară care mai apoi se transformă în potecă. Urc pe ea pe un plai până în punctul ”La Cuculeț” și de aici fac stânga paralel cu valea Ghimbavului. De unde atâtea marcaje că nu e nici unul... Găsesc un izvor și alimentez cu apă (de unde era să știu că în 10 minute voi reveni aici?), mai urc un pic și văd mai în față o zonă cu brazi. Mi se va confirma că e zona ”La Brădet”. Doar că nu văd marcaje și mă întorc. Un bătrân îmi va confirma denumirile și că de acolo se cam pierd potecile. Îi zic că vreau să ajung în valea Luncii spre Dragoslavele, îmi mai povestește de una alta de-ale locului și mă îndrumă pe culme în sus pe sub linia electrică.
Doar că în punctul cel mai înalt al ei văd ceva colibe în stânga și intuiesc că pe aici este spre Fundul Neagului. Marcajele lipsesc în continuare. Urc prin desișul pădurii și printre ceva pereți de stâncă, ajung în culme și apoi la dreapta urc până la golul de pădure în vârful căruia este o colibă. Las rucsacul aici, mai urc un pic până la punctul cel mai înalt (1241 metri) unde sunt o grămadă de grămezi de pietre. Pare un loc în genul celor sacre dacice... Sub mine e Fundul Neagului și după el Piatra Dragoslavelor/Vârtoapele/Prislopului! Mă întorc la casă și mă adăpostesc de câțiva picuri de ploaie, cobor la linia electrică și fac stânga pe ea spre valea Luncii. Pe drum mă întâlnesc cu un localnic care a luptat mult pentru obștea locală până ce au ajuns să fie și ei dezamăgiți de hoția care a pus stăpânire peste toate. A renunțat la multe, acum doar mai supraveghează terenurile fiindcă nu mai ai cu ce le lucra. Mă îndrumă tot în jos pe drum și ajung în Valea Luncii, puțin mai jos de despărțirea celor două marcaje PA și TA. Cobor în 25 de minute până la DN (unde văd mai multe marcaje) și revin în același punct. E abia puțin peste ora 17.00 și mai am destulă lumină. Urc pe drum pe valea Luncii și după ultimul gard PA indică în față și TA la dreapta. Merg pe ultimul marcaj fiindcă vreau să ajung pe primul vârf impunător din zonă.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Mă rătăcesc puțin și în loc să merg pe drum pe curbă de nivel fac stânga și ajung la o turmă de oi. Ciobanul liniștește câinii și, împreună cu băiatul lui, mă dirijează spre drum și apoi pe la țarcul/saivanul lui (pe acolo știe el să meargă cu oile). Eu îi spun că vreau să urc pe Piatra Dragoslavelor și el o ține una și bună. E ok, fiecare cu ce știe! Le mulțumesc și urc pe drumul foarte verde pentru câteva minute pentru a coti la stânga pe marcaje pe drumul de culme. Drumul urcă prin pădure abrupt și iese la marginea unui grohotiș. Impresionant! Merg pe stânga grohotișului (îmi aduce aminte de westwand-ul Crăiesei) cu pași destul de înalți și doar când scap de el găsesc o buturugă, las rucsacul din spate și fac o pauză de relaxare. Altfel pornești în sus mai apoi...
![]()
![]()
Poteca urcă foarte fain pe sub culmea ascuțită și puțin după 19.00 văd crucea de pe vârf. Urc direct spre ea la 1434 de metri altitudine! E foarte fain aici! Ai o vedere foarte faină spre Dragoslavele și Rucăr și mai departe spre Crai, Iezer și Făgărași. Și în spate vezi cât se ridică Leaota după șaua Prislopului și muntele Albescu dezgolit!
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Cobor un pic pe culme și caut nițel intrarea în pădure spre marcajul PA. După 15 minute de coborâre sunt la marcaj și fac stânga. E ora 20.00 și nu mai e foarte mult până se întunecă. Fac stânga pe PA și în 10-15 minute sunt în Fundul Neagului, o faină depresiune cu stână. Mai important, trebuie să caut o sursă de apă. Izvorul e vizibil printr-o zonă mlăștinoasă și reușesc să ajung la el să îmi umplu sticla. Acum e altceva, pot să îmi găsesc loc de somn liniștit. Întâi merg pe la fiecare colibă să văd dacă nu găsesc unde să dorm. Toate sunt pline de bălegar pe jos și chiar nu găsesc nici o laviță cât de cât curată. Ok, asta înseamnă că trebuie să pun cortul și fac asta aproape la marginea pădurii pe valea Luncii în jos. Oricum mâine va trebui să fac bucata asta de traseu dus-întors! Seara las punga cu mâncare sus într-un fag și mă bag la somn după câteva mesaje trimise prietenilor.
Ziua 2 marți 24 aprilie
Dimineață îmi recuperez mâncarea intactă (lumina m-a trezit undeva înainte de 7.00), și după toate pregătirile la 7.40 cobor la vale pe drum printre mesteceni și căutând cât mai multe marcaje. Într-o jumătate de oră sunt la intersecția PA cu TA (cea de unde aseară plecasem spre Piatra Dragoslavelor) și revin în 50 de minute la locul de campare. Azi am gânduri mari pentru mers...
Într-o jumătate de oră urc sub Piatra Dragoslavelor (intersecția cu TA) și mai departe cobor pe poteca plină de verde și apoi pe un drum de TAF la dreapta spre șaua Prislopului (o jumătate de oră). Sunt mulți stâlpi în multe direcții și trebuie să îl găsesc pe cel de intersecție de trasee care se află pe o platformă betonată. Am ceva trasee pe aici și aleg să merg la stânga pe drum pe PA/CG pe lângă mănăstirea Mogoș spre Cheile Ghimbavului și Curmătura Ghimbavului. Kilometrii trec pe drum până la 11.15 când ajung la una din intersecțiile de pe apa Ghimbavului, mai precis în zona numită ”La fierărie”.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Pfui, aici am ceva drumuri de făcut dus-întors. În primul rând sunt Cheile Ghimbavului la stânga (marcaj TA), apoi Curmătura Ghimbavului și coborârea în valea Cheii (tot TA) prin valea Bunii și mai apoi urcarea pe drum forestier spre cantonul Andoliei (în punctul în care văile Andoliei și Popii intră în valea Ghimbavului). Aleg ordinea spusă mai sus, mă descalț de bocanci și îi schimb cu sandale, trec prin apă și apoi în punctul ”La fierărie” fac stânga pe firul apei. Merg o parte pe drum până la niște case aflate mai jos de unitatea militară de sub șaua Prislopului și apoi întru prin lunca și mai târziu prin apa Ghimbavului. Știam eu de ce am sandale! Drumul merge chiar prin apă fiindcă pereții sunt verticali... Trec de o cascadă și după o oră de mers pierd semnele. Asta e, trebuie să mă întorc la ultimul semn, verific și un vâlcel ce făcea stânga spre muntele Prislopului și mă întorc la case (acestea se află sub vârful Menghiei, între apele Ghimbav și Pita) și înapoi la prima intersecție (înainte să trec apa).
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Fac stânga pe un drum forestier pe același marcaj TA care mă urcă destul de lejer în Curmătura Ghimbavului (între munții Ghimbav și Zăbava). În punctul cel mai înalt văd o stână la dreapta, un drumeag (cred că e doar drumul de stână) și doi cai nărăvași cu picioarele din față legate. Nu mă apropii de ei chiar dacă ei sunt curioși, continui pe poteci în aceeași direcție ca mai înainte până ajung la niște garduri după care am doar pădure, nu mai sunt poteci. Mă întorc, studiez hărțile fotografiate și îmi dau seama că exact drumul stânii mă coboară pe valea Bunii. Așa că revin la stână și cobor pe drum până jos în valea Cheii. Am o barieră care îmi confirmă exact bănuiala din toamnă. Intuiesem bine că pe aici trebuie să fie marcajul TA (foarte lipsă de altfel)! Revin la stână și înapoi în apa Ghimbavului pe care de data asta o trec la drumul mare ce vine din șaua Prislopului. După apă îmi repun bocancii și continui în sus pe drum până la cantonul Andoliei. E de fapt ca o pensiune (acum închisă), mă relaxez un pic în leagănul de lemn din curte și iarăși văd că e devreme. Mai am timp astăzi! Pornesc mai departe până la intersecția cu Secăruia Mare. Pe hărți apare pe aici un drum și altul pe Cumpărata Crucii. La ce haos e aici cu tăierile de lemne, acea potecă pe Cumpărată nu mai există (cu siguranță nu e marcată). Fac stânga pe Secăruia Mare și dau de o vale cu apă, căzături și multe tăieturi. Urc pe ea ca într-o adevărată junglă...
![]()
![]()
![]()
![]()
După sute bune de metri niște drumuri de exploatare fac dreapta pe piciorul dintre Secăruia Mare și cea Mică și urc pe ele și apoi pe picior până la pădure. Zero marcaje, potecă există! Urc pe ea prin pădure și destul de abrupt până într-o poiană aflată sub vârful Secărea Mare. Crește panta și găsesc o potecă ce mă urcă pe curbă de nivel în șaua de la sud de muntele Secările în drumul de creastă (îmi e cunoscut). Sunt cam la apus și știu deja că aș putea pune cortul înainte de șaua dintre Secările și Jugureanu (am mai făcut asta în toamnă). Încă e lumină și îmi propun să văd dacă se poate dormi în stâna din Cumpărata (de pe culmea Cumpărata Crucii mai exact!). Așa că urmez marcajul BA în șa și apoi pe Jugureanu și ușor la dreapta spre vârful culmii Cumpărata Crucii. E o zonă golașă cu ceva tufe, rețin locul unde ies din potecă și cobor pe potecile de oi spre stână (la 20.50 sunt la stână și e deja întuneric). Am unde pune izoprenul și sacul de dormit, mănânc și mă pregătesc de somn. E altceva să nu mai ai cortul plin de umezeală dimineață...
![]()
![]()
![]()
![]()
Ziua 3 miercuri 25 aprilie
Dimineață... trezit după pofta inimii... adică undeva în jurul orei 8.30. Ies afară și e cu totul altă vreme! D-aia ca a lui Creangă: ”Ieși copile cu părul bălai afară și râzi la soare, doar s-a îmbuna vremea!” (scuzați dacă nu e citat exact, înțelegeți voi ideea :D)
Așa că îmi strâng toate și pornesc la drum. Mai întâi până sus în culme și apoi la dreapta peste vârful Mitarca și în sus din ultima șa spre partea cea mai înaltă a masivului. Acum nu îmi propun să ajung pe vârful Leaota, chiar dacă este la doi pași. Urcușul final îmi este obișnuit printre tufe mărunte de merișor și pete răsfirate de zăpadă (încă mai poți intra până la gleznă în zăpadă sau chiar până la genunchi) și mă trezesc la momâia care marchează capătul nordic al culmii Leaota. Nu voi face stânga spre sud, ci față-dreapta în coborâre spre muntele Cioara!
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Mai întâi am o coborâre serioasă până în șaua dintre culmea Leaota și muntele Râiosu și trebuie să dibuiesc poteca. Uneori e ușor fiindcă o vezi chiar pe curbă de nivel sau pe linia de maximă altitudine, alteori trebuie să mă opresc și să mai consult harta. Cam pe aici ar trebui să fie marcajele BG și CA... Găsește, Cezare, marcajele dacă ai de unde? Bine, asta nu mă împiedică să merg. Înainte de vârf consult harta și fac ușor dreapta până la piramida de lemn de pe vârful Râiosu (1739 metri altitudine). Trec pe dreapta ei, cobor câțiva pași printr-un culoar de pădure, sar peste un copac căzut, fac stânga și iată-mă într-o mică adâncitură de pământ plină de brândușe. Vine deci primăvara... Mai departe poteca mă coboară la un drumeag pe care îl urmez până la stâna dinainte de vârful/zona înaltă Cioara. Găsesc niște vagi marcaje BG care mă urcă pe deasupra ei și apoi direct pe linia culmii până în vârful Cioara 2 (așa îi zic eu, Cioara secundar, 1794 metri). Dacă din altă parte nu îți dai seama, aici vezi că de fapt nu e o zonă plată aici, până în vârful principal mai sunt 50 de metri diferență de nivel! Îmi construisem altfel traseul, nici aici nu merg pe vârful principal!
![]()
![]()
![]()
![]()
Aleg să cobor la dreapta spre masivul/muntele Albescu (cel din imaginea de mai sus) unde ar trebui să găsesc o stână faină, cu etaj și lacurile Domniței și Verde. Pentru început cobor pe culmea Cioarei secundare până la pădure. Se formează un drum de exploatare, trec de câteva serpentine (intrând până la genunchi într-o limbă de zăpadă), urmez drumul prin pădure și fix în punctul cel mai de jos găsesc pe stânga un lac într-o adâncitură. Nu e al Domniței, e destul de mare și cobor până la el de umplu sticla cu apă, cu grijă să nu tulbur ca să beau și nisip sau alge! Continui urcarea pe potecile de animale, trec pe lângă un lac mai mare și drumul tinde să mă ducă la dreapta spre stână (și lacul Verde). Acesta e lacul Domniței și doar îl pozez din lateral sau de sus! Când mi se pare că ar coborî potecile la dreapta spre stână, fac stânga și în câteva minute sunt în punctul cel mai înalt al vârfului Albescu.
![]()
![]()
No, și de aici încotro? O potecă ar face spre dreapta și nu e bine! Hai cumva spre stânga... Intuiesem cum trebuie, se formează un culoar de pădure ce mă scoate ceva mai jos și ușor dreapta la drumul de exploatare pe care regăsesc marcajele BG. Așa că tot la vale pe drumul care trece prin câteva zone cu defrișare și ajunge în serpentine deasupra noii stâne Prislop. O las pe dreapta, trec și pe lângă stâna veche și, înainte de șaua Prislopului văd o turmă de oi. Sunt prietenii mei cu care mă întâlnisem sub Piatra Dragoslavelor. Arunc rucsacul jos și stau vreo jumătate de oră cu ei la povești. Îmi spune ciobanul despre vechea stână, despre țiganii hoți de lemne, despre țarcul/saivanul unde mă îndrumase ieri, despre locurile unde găsesc apă (cumva între drumul pe care am venit eu din Fundul Neagului și țarcul/saivanul lui), despre prietenii de la unitatea militară, despre drumurile care coboară de aici în Ghimbav... După mai bine de o jumătate de oră le mulțumesc și pornesc la drum. Le spun ce planuri mai am astăzi și îmi urează ”drum bun”! Evident că sunt planuri exagerate! Doar că fiind plexibil ca timp, vor ieși toate lux :D!
![]()
![]()
În șaua Prislopului fac stânga pe drumul de mașină (pe aici printre altele ar trebui să fie și un marcaj CG, nu e nimic). Sunt multe serpentine care mă coboară ușor până în capătul de sus al Dragoslavelor, la ultimele garduri. Este ora 16.50! Trebuie să ajung până la șosea și apoi să mă întorc. Pornesc la vale pe drumul mare și după vreun kilometru oprește un tânăr de mă ia cu mașina. Îi povestesc cam ce fac eu pe aici (în mare vreau să promovez zona care este foarte faină). Îl surprinde câte denumiri știu din zonă și pe unde sunt, unele nu le sunt cunoscute nici localnicilor. Mă lasă la el la poartă în spatele bisericii de sus, continui pe firul apei (valea Caselor) până la biserică, trec pe partea stângă și urmez marcajele care acum sunt foarte clare până la șosea (BG și CR care merge pe Iuda spre Cioara, drumul meu plănuit). Fac cale-ntoarsă apoi pe jos (mai iau apă de la o țâșnitoare din sat - sătenii îmi explică cum să apăs să curgă apă) și după intersecția de mai devreme continui tot în sus pe valea Caselor. Sunt marcaje CR și multe săgeți!
![]()
Săgețile mă conduc până la intersecția văilor Iudei și Caselor, am de trecut apa și apoi de urcat pe muntele Iuda. Decizie de moment: încă nu e înserare și mă hotărăsc să pun cortul aici fiindcă am găsit și un loc foarte fain, câțiva metri mai sus de apă! Ce bine e să mergi cu sandale sau chiar cu picioarele goale pe pietre... După răcorit de picioare și masă, pun punga cu mâncare sus pe un buștean mai în spatele cortului, mai trimit ceva mesaje ”spre lume” și la înnoptare chiar mă bag la somn. Încă o zi faină!
Ziua 4 joi 26 aprilie
”Bună dimineața” îmi spune o salamandră când merg la apă să mă spăl pe ochi. Se străduiește să ”cațere” pietrele de la malul Iudei, cade, se ridică, merge mai departe... E iarăși o vreme de vis și mă îndeamnă la mers, ceea ce și fac începând cu ora 9.30.
Urc pe drumul pe care găsesc din când în când câte un marcaj, după câteva sute de metri drumul trece de pe stânga pe dreapta culmii și marcajele indică la stânga direct în sus pe un vâlcel pe linia culmii. În sus dară... Urcușul e susținut și foarte fain prin mult verde și mă scoate undeva după ora 10.00 la niște poieni cam pe la 1200 de metri altitudine. Se vede foarte fain Piatra Dragoslavelor cu creasta zimțată a Crăiesei în spate... Poteca face aici dreapta (în poiana a doua, nu în prima) și urcă până la 1400 de metri altitudine în ultima poiană mare cu stână. Moment de respiro, am urcat repede și e nevoie de o pauză. Și de răcoarea din stână fiindcă dogorește soarele!
![]()
![]()
![]()
Urcușul continuă apoi tot așa de direct pe culme, sunt și ceva marcaje care mă conduc până la 1800 de metri la ieșirea din pădure și începerea golului alpin. De aici, acum pe vreme de vară, e banal să ajungi până sus pe vârf. Iarna se fac cornișe și ai ceva de furcă cu ele! Așa că acum urc fără probleme până pe vârf, beau ceva apă și las rucsacul exact lângă momâia de pe vărf (1854 metri altitudine). Am de unit la pas cele două vârfuri ale Cioarei și pentru asta fac un dus-întors până pe Cioara secundar pe unde trecusem ieri. Înainte de a începe coborârea din Cioara pe lunga culme Făgețel-Priseaca mai fac o escală la crucea montată puțin mai jos de vârful Cioara.
![]()
![]()
![]()
Drumurile largi mă coboară printre vârfurile Roșu și Făgețelul Mare, trec pe lângă un mic lac înainte de a intra în pădure, urmez potecile mai mult decât evidente care mă coboară pe la stâna părăsită Făgețelul Mare și apoi mai departe până sub Făgețelul Mic unde întâlnesc un drum mai larg (e drumul stânei de sub Făgețelul Mic). Deci de aici merg pe drum, stâna se află undeva mai jos de drum pe pajiștea alpină a vârfului... Tot cobor, cobor, cobor și ajung în șaua dintre Făgețelul Mic și Priseaca unde este o troiță montată mai de curând.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
De aici am două variante: fie fac stânga pe drumul larg, fie urc pe poteca ce o vedeți în ultima imagine. Vă dați seama că aleg a doua variantă care mă duce destul de repede pe vârful Priseaca (1360 metri altitudine) unde este o altă troiță ”In memoriam. În aceste tranșee au pierit 70 de ostași români în primul război mondial. Trupurile au fost înmormântate în cimitirul eroilor Bădeni Pământeni. În cinstea lor s-a ridicat acest monument de către obștea moșnenilor Ilinești-Iacobești în anul 2016”.
![]()
Urmează o coborâre ușoară până în următoarea șa de după Priseaca și apoi cotesc la dreapta pe drumul forestier. Acesta face o curbă, revine mai jos în culmea Prisăcii și apoi face iar dreapta pentru o ocolire luuungă pe Podul Runcului și pe sub vârful Runcu (1066 metri) spre valea Runcului. Drumul are multe serpentine, e cald și soare, simt ceva bășici și parcă abia aștept să se termine. Fiecare serpentină mă coboară mai jos, spre vale, spre civilizație și mi se pare o eternitate până ajung în firul văii. Parcă drumul vrea să mă mai țină pe sus deși eu mereu cobor, deci pierd altitudine! Ce fericire când, după ultima serpentină, văd firul principal al văii și mă opresc de iau apă la un punct de captare a apei. Cu setea potolită îmi e acum mult mai ușor să continui.
![]()
Sunt în satul Slobozia, ceva mai sus de Stoenești. Chiar Slobozia este pe valea Dâmboviței, aici drumul principal nu ține cursul apei, ci face un mic ocol. Fac cu mâna și a doua mașină mă ia. Și lui trebuie să îi povestesc toate ”aventurile” mele (de fapt sunt calculate toate!) și mă duce prin Stoenești până la vreo sută de metri înainte de intrarea din Bădeni pe valea Bădenilor în sus spre Leaota (marcaj PA refăcut). În așteptarea microbuzului/autobuzului în oricare din direcții îmi iau de la magazin o pâine, o bucată de brânză și o bere pe care le savurez pe terasă, stând de vorbă cu un bărbat ce lucrează la tăiat de lemne și își așteaptă șeful să îl ia cu mașina. Aflu astfel că sunt autobuze și în jos spre Târgoviște, și în sus spre Câmpulung.
![]()
Las valea Bădenilor pentru tura următoare, merg în sus vreo 200 de metri și fac cu mâna la mașini în ambele sensuri. În maxim jumătate de oră vine un autobuz care mă duce în Câmpulung. Asta e, merg cu el! Mi se pare un preț extrem de mic și mă bucur de el și de discuțiile celor din jur (nu mă bag și eu, unii discută de lucrările de primăvară, alții că s-au săturat de muncă la Câmpulung și abia așteaptă să iasă la pensie...).
În Câmpulung sunt aproape de șofer și îi spun să mă lase la autogară. În regulă! Chiar pe dreapta înainte de autogară vedem un microbuz de la aceeași firmă care merge spre București. Observăm amândoi microbuzul de pe partea dreaptă, oprește aproape și cobor de urc direct în microbuz. Mai la fix nu se putea :D! Și cu el ajung în București după toate zilele astea faine în Leaota! Să vedem când vor fi următoarele :D!
