Călător prin lume

Ca orice călător dornic de verde, astăzi caut să explorez cât mai mult din parcurile Varșoviei. Mă trezesc lejer și pe la miezul zilei pornesc la plimbare. De la cazare cobor pe Marszałkowska până în platz Zbawiciela. E un bulevard larg, foarte asemănător cu cele de acasă, cu clădiri mai mult sau mai puțin aranjate. Citesc puțin din istoricul piațetei (e un panou aproape la fiecare piațetă mai mare) și las în stânga străzile care mă duc la parcul Łazienki Królewskie. Îmi promit să ajung mai încolo aici fiindcă par să fie multe locuri de văzut! Las Biserica Sfântului Salvator (Kościół Najświętszego Zbawiciela) parțial în reconstrucție și pe Mokotowska merg spre metroul Politehnika și parcul Józef Piłsudski de pe terenul Mokotow. Aici a fost un aeroport! Detalii după câteva imagini ;)!

As any traveler willing for green, today I try to explore the parks of Warsaw. I wake up late and start my walk around noon. From accomodation I go down on Marszałkowska to platz Zbawiciela. It is a large boulevard, similar to the ones from home, with more or less repaired buildings. I read some of the history of the square (there is a historic panel in most of the important squares) and let on the left the streets that would take me to Łazienki Królewskie park. I promise myself to go there later because there seem to be a lot of places to see! I let the Church of Holy Savior (Kościół Najświętszego Zbawiciela) on the left, partially in reconstruction and go on Mokotowska to Politehnika metro station and Mokotow field Józef Piłsudski park. It was an airport here! Details after a few images ;)!

Parcul a fost amenajat în anii 1970-1980 pe spațiul fostului aeroport Mokotow și împărțit în două părți (Śródmieście - care înseamnă Centrul Civic - și Ochota). Cele două părți sunt unite pietonal printr-o pasarelă peste aleja Niepodległości. Pe rând aici a fost centru de antrenamente militare sau de călărie, aeroport, zonă de hangare și fabrici, zonă de zbor sportiv și de zeppeline. În 1930 aeroportul a fost închis și mutat la Okęcie și după funeraliile lui Józef Piłsudski din 1935 s-a început amenajarea parcului. Intru pe lângă monumentul cavaleriei poloneze și, pe lângă structura subterană, ajung la pasarela ce mă duce în zona Ochota. Vreau neapărat să ajung la statuia Câinelui vesel și printre alte și alte monumente și pe strada Batorego și alte străduțe ajung la palatul Belwederski din parcul amintit mai devreme. Ca observație la un moment dat am trecut strada Puławska! Evident că pentru polonezi e o denumire obișnuită, nu are nici o rezonanță cu limba română :D!

The park was arranged in 1970-1980 on the space of the former Mokotow airport and split in two parts (Śródmieście - Civic Center - and Ochota). The two parts are united by a pedestrian passage over aleja Niepodległości. It was a military or cavalry training center, airport, hangars and factory halls area, sport flight and zeppelin area. In 1930 the airport was closed and moved to Okęcie and the park was begun after the funerals of Józef Piłsudski in 1935. I pass the monument of the pollish cavalry and, by the underground structure, reach the passage that takes me to Ochota. I want to see the Happy Dog statue and among other monuments and on Batorego street and other small streets I reach Belwederski palace from the above mentioned park. As observation I passed Puławska street at one moment! No linguistic connection with the romanian words :D!

Din fața palatului fac stânga pentru a intra în parcul Łazienki Królewskie și mă opresc câteva secunde în fața statuii lui Józef Piłsudski, o personalitate foarte mare în istoria Poloniei, primul mareșal (din 1920), ministru al apărării, șef de stat (1918-1922) și conducător de facto (1926-1935) al celei de-a Doua Republici Poloneze.

From the palace front I turn left to enter Łazienki Królewskie park and stop for a few seconds in front of Józef Piłsudski statue, a big personality of Poland history, first marchal (from 1920), minister of defence, state chief (1918-1922) and leader de facto (1926-1935) of the Second Pollish Republic.

Parcul este imens și cuprinde multe obiective turistice: muzeul, statuia și banca lui Chopin, statuia lui Henric Sienkiewicz, Pavilionul Alb (Biały Domek), Orangeria Veche din parcul regal Łazienki, Pavilionul Japonez, palatul Łazienki (Pałac na Wyspie, Palatul de pe Insulă) și amfiteatrul, Muzeul Vânătorii și Călăriei, Muzeul Trăsurilor, palatul Myślewicki (Pałac Myślewicki), blazonul regal (Kartusz z herbem Stanisława Augusta), statuia lui Ioan Sobieski III (da, este acel Sobieski din ”Sobieski și românii” a lui Costache Negruzzi) și Ermitajul. Nu dau și alte detalii, dacă sunteți curioși le aflați voi. Un amănunt important: toaleta de lângă muzeul Vânătorii este gratuită!

The park is huge and has some touristic objectives: the museum, the statue and the bench of Chopin, the statue of Henric Sienkiewicz, The White Pavilion (Biały Domek), Royal Łazienki park old Orangery, The Japanese Pavilion, Łazienki palace (Pałac na Wyspie, Palace on the Isle) and the amfitheater, The Museum of Hunting and Horsemanship, The Museum of Carriages, Myślewicki palace (Pałac Myślewicki), the royal coat of arms (Kartusz z herbem Stanisława Augusta), the statue of Jan Sobieski III (yes, that Sobieski from ”Sobieski și românii” written by Costache Negruzzi) and Ermitage. I don't give other details, you can find them if you are curious. One important detail: the toilet near the Museum of Hunting is for free!

Ies din parc și merg pe aleea Kusocińskiego dintre canalul Piaseczynski și stadionul Wojska Polskiego (Stadion Miejski Legii Warszawa im. Marszałka J. Piłsudskiego) până la bulevardul Czerniakowska. Nu e trecere de pietoni și vreau inițial să folosesc lifturile care mă urcă și coboară de pe pasarela pietonală. Doar că au camere și cred că funcționează doar când sunt persoane cu cărucioare. Așa că urc și cobor pe scări pe partea cealaltă. Cumva trec prin zona de scurgere a unui mic golf amenajat sportiv și pe Zaruskiego ajung pe o pasarelă pentru biciclete la podul Łazienkowski. Recunosc că merg un pic ilegal pe partea cealaltă fiindcă nu văd posibilitate pietonală de a parcurge podul. Folosesc pasarela pentru biciclete care mă duce în zona Praga Poludnie. Adică am și ajuns în Praga :D! Ce repede! În capătul celălalt al podului găsesc alei care mă conduc prin zona verde (sunt câteva locuri de plajă pe malul Vistulei) pe sub podurile Poniatowskiego, Średnicowy feroviar și Świętokrzyski (las pe dreapta stadionul național) până la canalul portului pe care îl pot depăși doar pe podul rutier. După ce trec canalul pe dreapta las monumentul familiei Kościuszko (Pomnik Kościuszkowców) care comemorează încercările de a ajuta răscoala din Varșovia. Urmăresc să ajung la o catedrală înaltă pe care o văzusem de aseară și ajung la ea pe străzile Stefana Okrzei și Józefa Sierakowskiego. Pe ultima dau de Casa Academică Evreiască unde au stat studenții care nu aveau acces în alte cămine.

I exit the park and walk on Kusocińskiego alley between Piaseczynski channel and Wojska Polskiego stadium (Stadion Miejski Legii Warszawa im. Marszałka J. Piłsudskiego) to Czerniakowska boulevard. There is no pedestrian passing and I want initially to use the lifts for up/down of the passage. They have cameras and work only for wheelchair persons. So I go up and down on the stairs. In some way I pass the drain area of a small golf arranged for sports and on Zaruskiego I reach a cycling road to Łazienkowski bridge. I admit that I walk ilegally on the other side of the river on the cycling passage because I don't see any pedestrian posibility to walk on the bridge. I use the cycling passage to go to Praga Poludnie area. This means I am in Praga :D! So fast! On the other side of the bridge I find alleys that take me through the green area (there are some small beaches on Vistula shore) under the bridges Poniatowskiego, Średnicowy train bridge and Świętokrzyski (I let the national stadium on the right) to the port's channel which I can pass on the car bridge. I pass the bridge, let on the right the monument of Kościuszko family (Pomnik Kościuszkowców) which comemorates the attempts to help the Warsaw uprising. I want to reach a high cathedral that I saw last evening and reach it on Stefana Okrzei and Józefa Sierakowskiego streets. On the last one I find the Jewish Academic House where stood the students with no access to other dorms.

Catedrala Sf. Florian (Katedra Rzymskokatolicka Pw. św. Floriana) a fost construită la sfârșitul sec. XIX ca o formă de rezistență la numărul mare de biserici ortodoxe rusești construite sub puterea ducelui de Varșovia. Având două turnuri impozante de 75 de metri înălțime, biserica domină districtul estic Praga al Varșoviei și a fost numită bazilică minoră în 1992. În fața catedralei este statuia capelanului Ignacy Skorupka care a murit în lupta din Varșovia din 1920 încurajând soldații cu crucea în mână pe câmpul de luptă.

St. Florian cathedral (Katedra Rzymskokatolicka Pw. św. Floriana) was built at the end of XIX century as a form of resistance to the bug number of russian orthodox churches built under the power of duke of Warsaw. Having two 75 meters tall imposing towers, the church dominate Praga eastern district of Warsaw and was declared basilica minor in 1992. In front of the cathedral we can see the statue of chaplain Ignacy Skorupka who died in the battle of Warsaw in 1920 encouraging the soldiers with the cross in his hand on the battle field.

Mai am doar să mă întorc spre casă. Sunt mulțumit de lungile explorări de astăzi. Chiar în fața catedralei pe un colț găsesc un restaurant-autoservire ieftină. Păcat că cei care sunt aici nu știu engleză ca să putem vorbi și pe nici un meniu nu este nici o poză să îmi dau seama ce este. Și plus că nu mai e deschis mult timp. Așa că mai rabd un pic de foame...

Pe aleja Solidarnosci și apoi pe podul (most, cunosc cuvântul din Praga de acum ceva ani) Śląsko-Dąbrowski intru în orașul vechi și mă trezesc în Piața Veche (Stare Miasto) unde este coloana lui Sigismund. De aici cobor pe cunoscuta Krakowskie Przedmieście, mai observ și alte clădiri sau statui care îmi scăpaseră ieri, citesc câte ceva despre bulevardul Świętokrzyska și mă apropii de casă. Dibuisem un restaurant egiptean un aveau tot felul de mâncăruri arăbești și îmi fac cinste cu șaorma la farfurie pe care o vedeți în ultima imagine. Seara doar mai caut ce aș mai putea vedea mâine pe net și somn de voie. Și fac rezervare pentru trei nopți la hostel Rynek 7 din Cracovia! Anticipez, va fi fantastic acolo!

I only have to go back home now. I am satisfied with my today long explorations. In front of the cathedral on a corner I find a cheap self serving restaurant. It is so bad that no one knows english, the menus are only in pollish and they have no pictures. And it closes in about half an hour. So I starve a little more...

On aleja Solidarnosci and then the bridge (most, I know the word from Prague a few years ago) Śląsko-Dąbrowski I enter the old town in Old Square (Stare Miasto) where is the Column of Sigismund. From here I go down on the known Krakowskie Przedmieście, observe some buildings and statues that I missed yesterday, read something about Świętokrzyska boulevard and get close to home. I know about an egyptian restaurant close to my hostel with all kind of arabian food and eat a good plate shaorma which you can see in the last image. In the evening I check what I could do tomorrow and go to sleep. And I make reservation for three nights at Hostel Rynek 7 in Krakow! I anticipate, it will be amazing there!

Bun, am mers în zona turistică a orașului vechi (Stare Miasto), am explorat o parte bună din zonele verzi ale capitalei poloneze... Ce ar mai fi de făcut? Hai să pornim doar așa la plimbare, pe străzi, fără o țintă anume. Să vedem cum arată orașul obișnuit :)!

De la cazare (pe Żurawia) traversez bulevardul Marszałkowska și continui până în capătul străzii pe care stau. De aici merg pe Poznańska (ușor de ghicit, numele vine de la orașul Poznan din nordul țării) și apoi sw. Barbary (Sf. Barbara) văd niște statui în spatele clădirii Skwer Batalionu AK "Zaremba-Piorun". În față este biserica catolică Sf. Barbara (Parafia rzymskokatolicka św. Barbary) pe care o ocolesc pe dreapta. Puțină lume pe aici. E adevărat că e și sâmbătă și probabil lumea se relaxează acasă sau sunt plecați din localitate! Pe Wspólna ajung la bulevardul Tytusa Chałubińskiego, îl traversez și continui pe Wojciecha Oczki spre un turn roșu, înalt pe care îl văzusem de ceva vreme. Turnul aparține Filtry Warsawskie, stația de filtrare a apei din oraș. Pare o veche zonă de buncăre, este păzită și sunt nevoit să o ocolesc. De pe internet aflu că aici sunt câteva expoziții și muzee. O ocolesc pe stânga, ajung pe partea cealaltă pe strada Filtrului (Filtrowa) și traversez parcul Zieleniec Wielkopolski. Fiind iarnă și frunzele uscate, pare un pic cam părăsit! Pe marginea cealaltă este o altă pasarelă care trece peste bulevardul Wawelska și mă trezesc lângă terenul de fotbal III Ogrod Jordanovski unde văd o antrenoare de câini cu un întreg grup de stăpâni care veniseră pentru antrenamente. La colțul zonei verzi este amenajată o descriere a peregrinărilor lui Ryszard Kapuscinski prin Eurasia. Interesant! Îmi dau seama abia mai târziu că de aici intru în zona Ochota a parcului Pole Mokotowskie prin care fusesem și ieri. Voi face doar o traversare a lui și mai departe prin plimbarea urbană.

Well, I explored the touristic area of Old Town (Stare Miasto), then a good part of the green areas of the pollish capital... What else to do: Let's just walk, on the streets, without a specific target. Let's see the normal city :)!

From my accomodation (on Żurawia) I cross Marszałkowska boulevard and continue to the end of the street I live on. I continue on Poznańska (easy to guess, the name comes from the northern city of Poznan) and then on sw. Barbary (St. Barbara) I see some statues in the back of Skwer Batalionu AK "Zaremba-Piorun" building. In front we can see Sf. Barbara catholic church (Parafia rzymskokatolicka św. Barbary) which I pass on the right. Very few people around here. It is true that it is saturday and people relax at home or they are out of the city! On Wspólna I reach Tytusa Chałubińskiego boulevard, cross it and continue on Wojciecha Oczki heading to a red, high tower that I saw for some time. It belongs to Filtry Warsawskie, the water filtering station of the city. It looks like a bunker area, it is guarded and I have to bypass it. From internet I find that there are some expositions and museums. I pass it on the left, go on the other side on Filter street (Filtrowa) and pass Zieleniec Wielkopolski park. With winter and leaves fallen, it looks abandoned! On the other part I follow a passage over Wawelska boulevard and find myself near football field III Ogrod Jordanovski where I see a dog trainer with a group of dogs and owner came for training. At the corner of the green area one can read about the pilgrimages of Ryszard Kapuscinski in Eurasia. Interesting! Later I realize I am in Ochota area of Pole Mokotowskie park where I have been yesterday. I will pass it and continue with my urban exploration.

Printr-o portiță intru pe o alee/potecă într-o zonă cu mesteceni, o zonă foarte faină de căsuțe de vacanță/weekend chiar în inima orașului. Sunt case mici, de lemn, cu 1-3 camere, cu grădini foarte fain amenajate. Mă plimb pe cât mai multe fiindcă e liber accesul pe alei (sunt curți private unde nu poți intra!) și ies prin colțul sud-vestic al zonei pentru a intra apoi într-o altă zonă verde. Este parcul care înconjoară cimitirul militar sovietic! Am vreme și admir ordinea și curățenia locului și chiar mă surprinde că văd puține nume la morminte. Posibil să nu le fi re-ocupat careva... Din fața mausoleului ies pe Żwirki i Wigury, traversez și printre alei și blocuri găsesc alte părculețe. La singurul magazin deschis găsesc câteva mere și... o pungă de pufuleți românești cu cățel! Ăia cei mai ieftini de la noi! E o mică bucurie să vezi ceva scris în limba ta natală (vă amintiți cum am văzut constituția din Uzupis în Vilnius!). Ronțăi la pufuleți în drumul spre casă. Harta îmi spune că tot pe Żwirki i Wigury trebuie să merg spre centru. Să nu uit și de micul parc Zaslaw Malicki (Park im. Malickiego (d. Nowickiego)) unde încă mai este apa înghețată și câteva rațe se bucură de singurul ochi de apă dezghețat!

I enter through a small gate on an alley/path in an area with birches, a very fine area with holiday/weekend houses in the heart of the city. There are small, wooden, 1-3 rooms houses with very nice gardens. I walk a lot between them because the alleys are public and the gardens are private (you can't enter!) and exit in the SW corner to another green area. It is the park that surround the soviet military cemetery! I have time to admire the order and the cleaness of the place and I am surprised of a very few names on the graves. It is possible of not being re-occupied after the initial ones... From the front of the mausoleum I exit on Żwirki i Wigury, cross and among alleys and blocks I find other small parks. At the only one open shop I find some apples and a bag of romanian dog corn snacks (pufuleți)! The cheapest ones from Romania! It is a joy to see something written in you native language (do you remember when I saw Uzupis constitution in romanian in Vilnius!). I eat some snacks (pufuleți) on the way home. The map tells me that I have to follow Żwirki i Wigury to center. I shouldn't forget about the small park Zaslaw Malicki (Park im. Malickiego (d. Nowickiego)) where the water is still frozen and some ducks enjoy the only unfrozen water mirror!

În drum spre casă văd pe dreapta un restaurant mare și luminat în stil american. Îi spune Jeff's. Inițial vreau doar să văd despre ce e vorba. Parcă îmi pare un restaurant tipic din western-uri, cu multă lume, ecrane pe care sunt meciuri de fotbal, lume pestriță, zgomot suficient și nu prea tare, chelnerițe îmbrăcate în stil mexican și foarte zâmbitoare. Hai să mă bucur și să mănânc ceva, tot e momentul! Nu am rezervare și primesc o masă rotundă aproape de bar, îmi comand un platou imens cu carne, cartofi, ananas, condimente și un sos iute fajita și o bere. Măcar să mă simt bine! Meniul îl găsiți aici, e doar în poloneză și vă garantez că simpaticele fete știu foarte bine engleză! Și atmosfera face absolut totul :D!

On the way home I see on the right a big, lighted restaurant in american style. They call it Jeff's. Initially I just want to see what it is about. It looks like a tipical western restaurant, with a lot of people, screens with football games, diverse people, enogh and not too much noise, smiling waitresses dressed in mexican style. Let's enjoy and eat something, it is time! I have no reservation and get a round table close to the bar, order a huge plate with meat, potatoes, ananas, a spicy sause fajita and a beer. At least enjoy it, Cezar! You find the menu here, it is in pollish and I guarantee that the nice girls know english very good! And the atmosphere is everything :D!

Cu burta plină continui pe Żwirki i Wigury, ies în spatele stației de apă pe Andrzeja Krzyckiego, continui până la plac/interesecția Zawiszky și pe Aleje Jerozolimskie ajung acasă. Iarăși mulțumit de plimbarea neașteptată! Vedeți la final și cât mai am spre casă!

Fully, I continue on Żwirki i Wigury, reach the back of the water station on Andrzeja Krzyckiego, continue to plac/cross Zawiszky and on Aleje Jerozolimskie reach my home. Satisfied again with the unexpected walking! At the end you see my distance to home!

Mai mănânc încă o dată la restaurantul meu egiptean-arăbesc (un iaurt și ceva dulce) și îmi pregătesc ziua de mâine. Fiindcă am cam terminat cu Varșovia, mă îndrept spre Cracovia. Pentru asta îmi fac rezervare și îmi cumpăr bilet pe polskibus.com pentru mâine la ora 8.00 (34 PLN). Doar că am plecarea din autogara de la Dworzec Metro Wilanowska, ulița Pulawska 145 (sosire Malopolski Dworzec Autobusowny, ul. Bosacka 18 după 5 ore de mers) și pentru asta am de mers dimineață aproximativ o oră și jumătate! Așa că mă schimb cu ceva haine curate și la somn. Dimineață voi pleca foarte matinal! Înainte de somn mă bucur de un dialog cu doi indieni foarte faini în bucătărie!

I eat once again at my egyptian-arabian restaurant (a yogurt and something sweet) and prepare my tomorrow. Because I finnished to see Warsaw, I head to Krakow. I make a bus reservation on polskibus.com for tomorrow at 8.00 (34 PLN). The only thing is that I have the bus from the bus station at Dworzec Metro Wilanowska, ul. Pulawska 145 (arrival at Malopolski Dworzec Autobusowny, ul. Bosacka 18 after 5 hours) and for this I have to walk about 1.5 hours in the morning! So I change my clothes and go to sleep. I will leave in the very morning! Before going to sleep I enjoy a talk with two very fine indians in the kitchen!

Îmi luasem bilet la autobuz de aseară și acum trebuie să ajung dimineață la autogara de lângă stația de metrou Wilanowska. Așa că, la 6.00 și câteva minute îmi salut gazdele și pornesc la drum. E întuneric și încă nu am prea multe de văzut. Așa că pornesc pe Marszałkowska până în Piața Constituției (Plac Konstytucji) și apoi Plac Zbawiciela, în Plac Unii Lubelskiej las muzeul Sue Ryder și intru pe Puławska. De aici mai am de urmărit doar numerele până la destinație. S-a luminat și văd mai bine pe unde merg. Cumva îmi pare rău că trec pe lângă niște parcuri și nu am timp de vizitat. Mai am și doi rucsaci și cu atât e mai incomod. Intru prin parcarea P+R Wilanowska și după ea este locul de unde pleacă autocarul. Puțin spus autogară: e doar un peron de unde pleacă toate autocarele. E 7.30, am ajuns bine. E multă lume și cineva îmi confirmă că e autobuzul de Cracovia. Las bagajul la locul special destinat și am loc la etaj (așa primisem de la început). Mă așez comod pe banca a doua de sus și mă pregătesc să admir drumul. Ar fi fost ceva să am loc chiar în primul rând, dar sunt rezervate sau costă mai mult! Cert e că sunt atent pe drum la tot ce depășim și puțin după miezul zilei intrăm în Cracovia. Mai durează puțin și ajungem la autogară. Îmi iau bagajul și cu Google Maps în mână merg spre hotel. Tot de la aceeași autogară voi lua autobuze zilele următoare, în fiecare zi spre altă direcție!

Ies din autogară și fac dreapta pe Bosacka între case și un zid de cărămidă (îmi iau doi covrigi). După el este parcul Strzelecki a cărui intrare o voi vedea la capătul străzii. Cine știe dacă voi ajunge aici... Fac dreapta pe Lubicz și din prima parcă mă îndrăgostesc de oraș. E atât de frumos și are un aer de vechi. După ce vii din Varșovia modernă aici îți pare că te întorci la normal. De gustibus! Mie așa îmi place... În dreapta am plac Jana Nowaka Jeziorańskiego și gara principală veche Stary Dworzec Główny. Altceva e impresionant la locul ăsta. Vă voi spune la momentul potrivit! Acum trec prin pasajul subteran și ies în parcul Planty Mistrzejowickie. Este parcul prin care intru în Orașul Vechi. Dau de un centru de informații și intru să iau o hartă. Chiar trebuie să laud orașul în care am venit și cred că face plăcere. Întreb de piața Rynek unde am cazare la numărul 7 și e foarte simplu de ajuns: e piața centrală a orașului! Oau, chiar am cazare ieftină (40 PLN pentru 3 nopți cu mic dejun inclus) fix în centrul centrului! Merg pe Szpitalna prin fața teatrului Juliusz Słowacki și a Muzeului de Istorie și pe Sienna intru în Rynek Główny, piața centrală. Îmi ia ceva până să identific numărul 7: este fix la mijlocul lateralei paralele cu Galeriile Centrale! Urc la etajul 2 și găsesc un loc foarte fain: spațios, doar o fată binevoitoare la recepție. Plătesc, îmi prezintă locul și primesc un pat într-o cameră unde par să mai fie doar un polonez foarte liniștit și un tip interesant Harry. Voi povesti cu el: e helveto-malgaș și foarte deschis. A călătorit foarte mult și chiar vom sta la povești mai mult pe seară! În hol mai dau de un rus ce se uită la televizor și de o vietnameză sociabilă. Cu ea voi face ceva schimb de informații și pentru o seară ne vom reîntâlni în Zakopane. Îmi aranjez toate pe acolo și pe înserat ies un pic la plimbare.

I took a bus ticket yesterday evening and in this morning I have to reach the bus station near Wilanowska metro station. So, at 6.00 and a few minutes I salute my hosts and leave. It is dark and I don't have so much to see. So I walk on Marszałkowska to Constitution Square (Plac Konstytucji) and Plac Zbawiciela, in Plac Unii Lubelskiej let Sue Ryder museum and enter on Puławska. Now I only have to follow the number to destination. It is light now and I see my way. I am sorry for passing some parks and not having time to visit them. I have two backpacks and it is not easy. I enter the parking P+R Wilanowska and then the bus station. Well it is not a real bus station: it is only a platform for all the buses. It is 7.30, I am in time. There is some people and someone confirms that this is the bus to Krakow. I let the baggage in the special designed place and go to my up level place. I take my place on the second bench and prepare for the trip. It would be something to have a place in the first line, but they are reserved and cost more! I watch the road all the time and after noon we enter Krakow. After some time we are at the bus station. I take my bag and Google Maps guides me to the hostel. From the same bus station I will take buses to different directions in the next days!

I go out of the bus station and turn right on Bosacka between houses and a brick wall (I take two brezels). After the wall is Strzelecki park which entrance will appear at the end of the street. Who knows if I will come here... I turn right on Lubicz and fall in love with the city. It is so nice and has an old feeling. When you come from the modern Warsaw you feel like turning back to normal. De gustibus! I like this way... On the right I have plac Jana Nowaka Jeziorańskiego and the main train station Stary Dworzec Główny. There is something else impressive about this place. I will tell you at the right time! Now I pass the underground passage and exit to Planty Mistrzejowickie park. It is the park which guides me to Old Town. I see an info center and enter inside to take a map. I have to praise the city and I think they like it. I ask for Rynek square and it is very easy: it is the main square of the city! Oau, I have cheap accomodation (40 PLN for 3 night with breakfast included) in the center of the center! I walk on Szpitalna in front of Juliusz Słowacki theater and the History Museum and on Sienna I go to Rynek Główny, the central square. It takes some time to find number 7: it is in the middle of the fronthouses to the central galleries! I go up to level 2 and find a very fine place: spatious, a very nice girl at reception. I pay, she shows me the place and I get a bed in room with a nice quiet pollish guy and an interesting guy Harry. I will talk with him a lot: he is helveto-malgash and very open. He travelled a lot and we will talk more in the evening! There is a russian in the lobby watching tv and a sociable vietnamese girl. We'll change some useful infos in the evening and will meet again for one night in Zakopane. I arrange everything and go out for a walk in the evening.

Până să ies în piață citesc cam ce se găsește la numărul 7: un cabinet numismatic, un restaurant, un bar (sunt separate), un magazin de echipamente militare Khaki, un magazin de arme artizanale Arsenal și un magazin de ornamente de Crăciun din sticlă. Uite cum arată curtea interioară!

Before getting out in the square, you can find this at no. 7: a numismatic cabinet, a restaurant, a bar (they are different), a military equipment shop Khaki, a artisanal weapons shop Arsenal and a glass Christmas ornaments shop. This is the interior court!

Auzisem din cameră ceva zgomot în piață și e un mare concert în fața Galeriilor de Artă Poloneză de sec. XIX în Sukiennice. Așa că doar fac câteva poze, trec pe lângă biserica sf. Adalbert din Cracovia (Kościół Świętego Wojciecha) cu rădăcini istorice până în sec. XI-XII. Voiam să intru și se pare că asta se poate doar când sunt concerte sau expoziții cu intrare. Deci pas! După Galerii găsesc Turnul Primăriei (Wieża Ratuszowa), singurul rămas din Primăria de sec. XIII. Se poate vizita, este parte a Muzeului de Istorie din Cracovia. Interesant că turnul gotic masiv este înclinat cu 55 de centimetri în urma unui cutremur din 1703 (sursă: Wikipedia). Tot doar în imagini vedeți și Bazilica Sf. Maria (Bazylika Mariacka) în care am vrut să intru și am înțeles că este interzis accesul turiștilor, nu doar când sunt credincioși în interior! Galeriile sunt interesante și pline de tot felul de magazine de suveniruri, mie îmi plac mai mult reliefurile de pe jos și (bănuiesc) câteva pietre funerare. Un amănunt observat mai târziu: angajații Primăriei curăță în fiecare noapte sau când este cazul toată suprafața pieței! Plimbările cu trăsura cu cai sunt la modă printre turiști și câteva trăsuri sunt în așteptare. Vă dați seama că în piață e și mirosul caracteristic :)!

Merg pe Floriańska printre tot felul de magazine și restaurante (chiar sunt invitat la un spectacol de streaptease unde ”trebuie să cumpăr doar de băut”), pe ambele părți sunt tot felul de oferte pentru Auschwitz/Oświęcim și Wieliczka și chiar iau niște fliere. Voiam să văd Auschwitz-ul (oricât de dur este!) și Wieliczka mi-a fost recomandată de un foarte bun prieten. Vă spun ce este peste două zile! Poarta Sf. Florian (Brama Floriańska) a fost construită în sec. XIV ca turn gotic rectangular, parte a fortificației orașului împotriva atacurilor turcești. Este singurul turn din cele opt turnuri de Ev Mediu care nu a fost distrus în timpul ”modernizării” din sec. XIX. În spatele turnului se află barbicanul/barbacana, turn circular aflat de partea cealaltă a șanțului de apărare a cetății. Merg pe Pijarska până la biserica catolică Kościół pw. Przemienienia Pańskiego și voi ieși pe la capătul străzii Sławkowska în parcul din vechiul șanț de după ziduri. Trec pe lângă monumenul dedicat comemorării nunții din 1386 dintre regina Poloniei Jadwiga de Anjou și ducele de Lituania Władysław Jagiełło și hoinăresc pe străzile orașului nou până la bazilica sf. Florian. De aici cobor prin Plac Jana Matejki unde este monumentul Grunwald care comemorează (construit în 1910) 500 de ani de la lupta de la Grunwald în care a ieșit învingător Władysław II Jagiełło. În treptele monumentului se află și mormântul eroului necunoscut. La întoarcere pe lângă barbican trec prin piață și colega vietnameză îmi spusese de ceva oferte mai bune pentru zilele următoare pe strada Grodzka. Sunt de fapt cam aceleași oferte și așa am ocazia să văd fațada și turnul bisericii catolice a sf. Andrei (Kościół Rzymskokatolicki pw. św. Andrzeja). Mă întorc la hostel mulțumit de prima ”vizită” a orașului.

I heard from the room some noise in the square and I see a big concert in front of the XIX Century Pollish Art Galleries in Sukiennice. So I take a few pics, pass the church of St. Adalbert of Krakow (Kościół Świętego Wojciecha) with historic roots deep to XI-XII centuries. I wanted to go inside and it seems to be possible only for payed concerts or expositions. So... pass it! After the galleries I find the Main Hall Tower (Wieża Ratuszowa), the only piece left from the XIII century main hall. One can visit, it is a part of the History Museum of Krakow. It is interesting that the gotic tower in inclined with 55 centimeteres from an earthquake in 1703 (source: Wikipedia). In images you also see Basilica St. Mary (Bazylika Mariacka) where I wanter to enter and saw that the tourist acces is completely forbidden! The galleries are interesting and full of souvenir shops, I like the down stones and the grave stones. A detail observed later: the employees of the municipality clean all the square every night! The horse charriot trips are on top among tourist and some charriots are waiting. You can easily imagine the characteristic smell :)!

I walk on Floriańska between all kind of shops and restaurants (at one moment I am invited at a streaptease show where I ”only have to buy drinks”), on both sides I see all kind of oferts for Auschwitz/Oświęcim and Wieliczka and take some fliers. I wanted to see Auschwitz (it doesn't matter how tough it is!) and Wieliczka as recommandation from a very good friend. I tell you what it is in two days! The St. Florian's gate (Brama Floriańska) was built in XIV century as a rectangular gotic tower, part of the city fortification against the turkish attacks. It is the only Medieval tower that was not destroyed in the XIX century ”modernisation”. In the back of the tower we find the barbican, a circular tower on the other side of the city defence moat. I walk on Pijarska to catholic church Kościół pw. Przemienienia Pańskiego and at the end of Sławkowska street I go out in the moat park after the walls. I pass the monument dedicated to the 1386 marriage between the Poland queen Jadwiga de Anjou and the duke of Lithuania Władysław Jagiełło and wander in the new city to St. Florian basilica. From this place I go down to Plac Jana Matejki where is Grunwald monument that comemorates (built in 1910) 500 years from the battle of Grunwald where the winner was Władysław II Jagiełło. In the steps of the monument one can find the unknown soldiers' grave. At the return passing the barbican I pass Rynek square and the vietnamese colleague told me about some better offers for the next days on Grodzka street. They are in fact the same offers and thus I have the occasion of seeing the facade and the tower of catholic church of St. Andrew (Kościół Rzymskokatolicki pw. św. Andrzeja). I turn back to the hostel satisfied with the first city visit.

Acasă suntem toți ca o familie. Harry este foarte vorbăreț și are ce spune (a călătorit foarte mult), Dao (coreeanca) îmi spune că și-a făcut rezervare peste câteva zile la Auschwitz și îmi dă un link pe mail. Este puțin probabil să mai găsesc loc pentru ziua următoare și chiar am noroc: găsesc un loc liber fără ghid (educator) la ora 14.00. Mâine se va dovedi că este cam târziu. Pentru a vizita cele două campuri de concentrare (Auschwitz I și II, Birkenau) îți trebuie o zi plină. Mă descurc cu ce am! Am uitat: când am venit mai erau doi colegi polonezi în cameră (dormeau) Martyna Adrianna Czajka și Paweł Durczak din Szczecin. Acum seara toți patru (Harry, Martyna, Paweł și cu mine) stăm la povești și atât de încântat e Harry de țara lui de origine Madagascar încât aproape ne convinge să mergem să îl vizităm cândva. Nu e vorba doar de filmul Madagascar, ăla e pentru copii. Pentru mine ca ecolog țara aia e fantastică și chiar de vreo 9 ani mi-am propus să ajung acolo (am avut colegi malgași în Norvegia). Cine știe când va fi... Martyna e interesată de tot ce ține de artă și poimâine seară chiar vom căuta împreună ceva în domeniu. După miezul nopții mă bag la somn, mâine am o zi grea!

At home we are like a family. Harry is very talkative and he has a lot to say (he travelled a lot), Dao (the korean girl) tells me that she made reservation in a few days to Auschwitz and she gives me a link on mail. It is less probable to find a place for tomorrow and I am lucky: I find a free entrance with no guide (educator) at 14.00. Tomorrow we'll see it is a little late. You need a full day to visit the two concentration camps (Auschwitz I și II, Birkenau). I manage with what I have! I forgot: when I came I saw two sleeping pollish colleagues in the room Martyna Adrianna Czajka and Paweł Durczak from Szczecin. Now in the evening all four of us (Harry, Martyna, Paweł and me) talk about everything and Harry is so excited about his origin country Madagascar that he almost convince us to go and visit him sometimes. it is not about the movie Madagascar, that's for kids. For me as ecologist that country is amazing and I proposed myself about 9 years ago to go there (I had some malgash colleagues in Norway). Who knows when this will be... Martyna is interested in eveything related to art and in the evening two days from now we will search for something in this field. I go to sleep after midnight, I have a hard day tomorrow!

Am un somn destul de agitat și pe la 8.00 sunt deja la micul dejun. Mănânc consistent fiindcă știu că (probabil) nu voi mai putea mânca serios în timpul zilei și când termin eu masa apare și Harry. Normal așa se face: pe la 9.00-10.00 iei micul dejun în călătorii... La 10.00 sunt în piața Rynek luminată și ies prin spatele bazilicii Sf. Maria pe strada Mikołajska până în parcul șanțului de apărare. Fac stânga prin parc, trec pe lângă ruinele unui fost turn de apărare și pe lângă un foișor și traversez prin pasajul subteran din parcul Planty Krakowskie spre plac Jana Nowaka Jeziorańskiego. După cum vă spuneam, locul este interesant prin faptul că se face legătura între orașul vechi, gara veche și orașul nou și autogara printr-un mall numit Galeria Krakowska. Doar autogara este cu un nivel mai jos decât restul (de fapt autogara este pe două niveluri, în general de la nivelul inferior pleacă autocarele internaționale și de la cel superior cele naționale) și poți folosi toaletele din mall în caz de nevoie. Am văzut oameni amărâți odihnindu-se pe băncile mall-ului, la noi nu vezi așa ceva! În mall, vis-a-vis de autogară (e legătură inclusiv cu gara feroviară!) este strada Kurniki de unde voi lua mâine autobuzul spre Wieliczka. Povestesc mâine! Pentru Oświęcim sunt autobuze din 10 în 10 minute și cel de la 10.35 este plin (luasem de la hostel o listă cu toate autobuzele scoasă de fata de la recepție). Mă refuză șoferul și în 10 minute plec cu următorul (12 PLN). Sunt 70 de kilometri până la Oświęcim fiindcă așa se numește orașul lângă care sunt campurile de concentrare (3 campuri). Auschwitz este numele dat de germani orașului în 1940. Nici prin gând nu îmi trecea ce voi vedea azi, deși mă așteptam... Ajung la 12.15 și șoferul ne lasă aproape de intrarea la Auschwitz I.

Merg la intrare și nu mi se permite accesul decât cu o jumătate de oră înainte de ora stabilită. Așa că îmi las rucsacul la garderobă (pare-mi-se 4 PLN/zloți). Ai acces cu bagaj de maxim 30x20x10 cm, știam din mailul de confirmare. Încă o dată vă dau aici linkul la care se face rezervare: https://visit.auschwitz.org/uzytkownik/login.html. Cum am aproape o oră, intru în magazinul cu suveniruri (impropriu spus, aici sunt cărți și broșuri, găsesc o greșeală într-o carte: în două părți locul nașterii autorului este menționat în Ungaria sau în România, e undeva în Transilvania) și mă bucur să găsesc o broșură în română (10 PLN). Nu vă voi cita prea mult din ea... Mai citesc ce scrie pe panourile informative din apropierea intrării turistice, caut să văd dacă nu aș putea vizita întâi Auschwitz II-Birkenau, mănânc două mandarine pe o bancă și cam vine vremea să intru. Controlul este dur, ca la aeroport, nu ai voie cu prea multe la tine!

I have a nervous sleep and at 8.00 I am already eating breakfast. I eat consistently because I know (probably) that I won't have time to eat during the day and Harry appears when I finish the breakfast. This is the normal way: breakfast at 9.00-10.00 when travelling... At 10.00 I am down in lighted Rynek square and I go in the back of St. Mary basilica on Mikołajska street to the park of the defense moat. I turn left in the parc, pass along the ruins of a former defense tower and a gazebo and pass the under passage from Planty Krakowskie park to plac Jana Nowaka Jeziorańskiego. As I said, the place is interesting because it makes the connection between the old town, the old train station, the new city and the bus station through a mall called Galeria Krakowska. Only the bus station is one level lower (two levels in fact, upper one for national routes, lower one for international ones) and you can use the toilets from the mall in case of need. I saw poor people resting on the benches in the mall, you don't see this in Romania! In the mall next to the bus station (connection with the train station too!) they have Kurniki street where from I will take the bus tomorrow to Wieliczka. Stories tomorrow! There are buses every 10 minutes to Oświęcim and the one at 10.25 is full (I have a bus list printed by the hostel receptionist). The driver refuses me and I take the next bus in 10 minutes (12 PLN). There are 70 kilometers to Oświęcim because this is the name of the city where are (nearby) the concentration camps (3 camps). Auschwitz is the name given by germans in 1940. I wasn't thinking about seeing all of this today and I was expecting in some way... We stop at 12.15 and the driver let us close to the entrance to Auschwitz I.

I go to the entrance and they give me acces only 30 minutes before the fixed hour. So I let my backpack at the luggage office (I remember about 4 PLN/zlots). You are allowed with maximum 30x20x10 cm luggage, I knew it from the confirmation mail. Once again I give you the link for reservation: https://visit.auschwitz.org/uzytkownik/login.html. As I have almost an hour, I enter the souvenir shop (improperly said, here are books and brochures, I find a mistake in one book, the author's place of birth is in one place in Hungary and in another in Romania, Transilvania more precisely) and I am happy to find a brochure in romanian (10 PLN). I won't quote too much of it... I read what is written on the information panels close to the entrance, I'm thinking about first visiting Auschwitz II-Birkenau, eat two small oranges on a bench and it is time to enter. The control is tough, as in any airport, you are not allowed with too many things with you!

Am zis că nu voi da detalii prea multe. Se găsesc în cărți, se găsesc în broșuri, se găsesc pe internet... Există multă literatură scrisă de cei care au supraviețuit concentrărilor și crimelor naziste. Există multe filme care descriu ce s-a întâmplat acolo, mai mult sau mai puțin subiectiv. Voi insista (de fapt doar puține cuvinte) asupra sentimentelor pe care le-am simțit acolo. Sentimentele nu ți le poate lua nimeni. Memoria da, se poate curăța prin chinuri fizice repetate!

Cumva când vii aici, absorbi toată energia care s-a scurs aici, în principal cea negativă. Cum, de exemplu, să nu fii afectat când intri pe poarta deasupra căreia scrie ”Arbeit macht frei”, ultimul cuvânt însemnând ”libertate” când știi că atâția oameni au murit aici... Este foarte adevărat (nu dați cu pietre) că evreii conduc și dirijează lumea, dar până la urmă tot oameni sunt și nu consider că trebuie uciși. Asta nu pot să înțeleg în gândirea nazistă: de ce să omori oameni? Într-o imagine mai jos vedeți cuvintele ministrului de justiție din al treilea reich Otto Therak: ”Trebuie să eliberăm nația germană de polonezi, ruși, evrei și țigani” (scriu ”țigani” și nu ”rromi” fiindcă am întâlnit mulți din minoritatea lor care sunt mândri că sunt ”țigani”, nu ”rromi”). Cum să minți cu atâta nerușinare oamenii spunându-le că îi duci într-un loc unde le dai teren și loc de muncă, îi ții doar pe cei mai puternici fizic pentru muncile tale și pe ceilalți spui că îi trimiți la dușuri și în loc de apă le dai gazul toxic Zyklon B care îi omoară? Nu mai spun că după ce îi omorau, le luau dinții și bijuteriile din aur și le topeau, le tăiau părul și îl foloseau pentru a face îmbrăcăminte (este o sală cu păr uman păstrat), le distrugeau documentele... Deja arsul în cuptoare imense în crematoriu nu mai este nimic special.

Că tot am zis de ars, mama mea a fost acum 40 de ani aici și cea mai puternică amintire care i-a rămas a fost mirosul de carne umană arsă. Dacă la Auschwitz I nu am simțit asta și doar am văzut urmele unghiilor și mâinilor din cuptoare, la Birkenau m-a lovit mirosul de carne umană arsă din momentul în care am trecut canalul de apă spre cuptoare. Mirosul a intrat în cărămidă, în pereți și, chiar și acum când totul este dărâmat, mirosul puternic persistă. Brrrrrr!

Că mi-am mai adus aminte de ceva (din păcate se mai practică și astăzi, dar cu acordul pacienților/victimelor): înainte de a fi omorâți, mulți prizonieri erau luați la infirmerie pentru ”îngrijiri medicale”. De fapt erau supuși unor experimente medicale și apoi trimiși la camera de gazare sau injectate cu fenol. Altele erau supuse unor experimente de sterilizare în 1943-1944. Multe femei au murit în urma experimentelor și rezultatele au fost obținute după autopsie.

Între blocurile 10 și 11 este o curte unde au fost torturați și executați prin împușcare câteva mii de prizonieri de către serviciile SS (1941-1943). După 1944 execuțiile s-au făcut în camerele de gazare sau în campul Birkenau. Spun detaliile astea (chiar dacă le puteți citi și voi în alte părți) fiindcă în curtea asta (în jurul ei toate geamurile erau închise pentru a fi izolarea completă) mi s-a pus un nod în gât și parcă simțeam și o ușoară senzație de vomă. Cred că îmi ajunseseră toate gândurile despre tortură de până atunci. Și nu ajunsesem la cuptoarele de la Auschwitz I de unde, la ieșire, la vederea soarelui, am avut senzația că ies din acea lume întunecată la lumină. Autobuzul gratuit ne va duce la Birkenau II unde, apusul soarelui asociat cu poarta de intrare și cu capătul de linie (”ultimul drum”) mă readuce în realitatea terorii naziste.

I said I won't give too many details. You can find them in books, in brochures, on internet... There is a lot of literature written by the survivors of the concentration camps and the nazi crimes. There are a lot of movies describing what happened there, more or less subjective. I will insist (a few words in fact) on the feelings I felt there. Nobody can take the feelings. They can take the memory through repeated physical tortures, but the feelings no!

When you come here, you absorb all the energy mainly the negative one. How, as example, you couldn't be affected when you enter the gate above written ”Arbeit macht frei”, the last word meaning ”freedom” when you know how many people died here... It is true (don't kick me) that the jews rule the world, but they are humans and shouldn't be killed. I can't understand this in nazi thinking: why killing people? In an image below you can see the words of the minister of justice of the third reich Otto Therak: ”We must free the german nation of poles, russians, jews and gypses” (I write ”gypses” not ”roma people” because I met a lot of their minoriy and they are proud of being ”gypses”, not ”roma people”). How could they lie so shamelessly the people by telling them that you take them to a place where you give them land and place to work, keep only the physicaly strong ones for your work and tell the others that you take them to showers and instead of water you give them the toxic killing gas Zyklon B? I don't tell you more that after killing them, they took the golden teeth and jewelry and melt them, cut their hair and use it for clothes (there is a hall with kept human hair), they destroyed their documents... Burning them in huge crematoriums is nothing special anymore.

Telling about burning, my mother was here 40 years ago and her strongest memory is the smell of burned human meet. If I didn't feel that at Auschwitz I and just saw the tracks of the nails and the hands in the ovens, at Birkenau the smell of burnt human meet hit me in the moment when I passed the water channel to the ovens. The smell entered the bricks and the walls and even now when everything is demolished, the smell is still here. Brrrrrr!

I remebered something (unfortunately they practice this even today with the agreement of the pacients/victims): before being killed, a lot of prisoners were taken to infirmery for ”medical treatments”. In fact they were exposed to some medical experiments and sent to gas chamber or injected with phenol. Other were exposed to sterilisation experiments in 1943-1944. A lot of women died due to experiements and the results were obtained after autopsy.

Between blocks 10 and 11 one can find a court where the prisoners were tortured and executed by shooting them. A few thousands prisoners were executed here by SS services (1941-1943). After 1944 executions were made in gas chambers or in Birkenau camp. I tell you these details (you can read them in other sources) because in this court (all the windows around it were closed for complete isolation) I got choked up and felt a puke mood. I think I was full of all the torture thoughts. And I didn't reach the ovens from Auschwitz I where, when exiting them, seeing the sun was like getting out of that dark world to a strong light. The free bus will take us to Birkenau II where the sunset associated with the entry gate and the end of line (”the last trip”) brings me back to the reality of the nazi terror.

La intrare verificăm că ultimul autobuz înapoi spre Auschwitz I este la 16.30 (spun ”noi” fiindcă m-am împrietenit cu doi chinezi) și avem deci de ”alergat” prin campul de concentrare. Noroc că sunt multe clădiri distruse și putem merge mai repede. Insist și aici pe senzații și sentimente. O parte deja vi le-am spus. Vagonul expus pe linia de intrare îmi pare ca un ”drum închis”. La stânga era camera de selecție și apoi majoritatea erau trimiși direct la gazare. Pe stânga și pe dreapta sunt acum doar coșurile clădirilor în care țineau prizonierii. Îți dai seama de cât de mulți erau după imensul spațiu cu coșuri căruia nu îi vezi capătul... Momentul cel mai puternic este lângă cele două crematorii din spate (acum ruine). Chinezoaica nu rezistă și după primul crematoriu (unde am simțit mirosul de carne arsă) se întoarce spre stația de autobuz. Cu soțul ei merg la monumentul comemorativ (mă bucură să găsesc ceva în română în toată tristețea asta) și mai citim și cercetăm ruinele celui de-al doilea crematoriu. Brrrr! Ne grăbim spre autobuz tăcuți și ceva vreme nu voi putea spune prea multe cuvinte. Doar saluturi și cele necesare...

At the entrance we check that the last bus to Auschwitz I is at 16.30 (I write ”we” because I talked with a chinese couple) and we have to ”run” through the concentration camp. We are lucky that a lot of buildings are destroyed and we can go faster. I also insist on sensations and feelings. I told you a part of them. The wagon exposed on the entry line looks like a ”dead end”. On the left we see the selection room where from the majority was sent direclty to gas chamber. On the left and right we see only the chimneys of the prisoner barracks. You can see how many were by watching the huge space which you can't see the limit... The strongest moment is near the two crematoriums (now ruins). The chinese woman doesn't resist and after the first crematorium goes to the bus station. I go with her husband to the comemorative monument (I am glad to find something in romanian in all this sadness) and read and search the ruins of the second crematorium. Brrrr! We turn back to the bus station in silence and I will not say too much words for a while. Only the salutes and the necessary stuff...

Pentru întoarcere în Cracovia plătesc 14 zloți/PLN (17.05) și cam la 18.30 sunt înapoi în vechea capitală poloneză. Abia mai am energie să merg până la barbican și apoi prin orașul vechi până la hostel. Îmi iau ceva de mâncare de la cel mai apropiat supermarket (undeva pe Sławkowska), mănânc de seară, fac un duș să mă eliberez de toată energia de azi și mă retrag repede la somn.

I pay 14 zlots/PLN (17.05) for returning to Krakow and at 18.30 I am back to the former pollish capital. I hardly have energy to go to the barbican and then through the old town to the hostel. I take some food from the closest supermarket (somewhere on Sławkowska), eat something, make a shower to get free of all the today energy and go to bed quite fast.

Azi vreau să văd ceva mai vesel decât ieri. Primisem de la un foarte bun prieten recomandarea de a merge la salina Wieliczka aflată la marginea Cracoviei. Cu două seri înainte studiasem și costurile fiecărei vizite: Auschwitz maxim 28 PLN (transportul, intrarea gratuită), Wieliczka 100 PLN intrarea plus transportul 8 PLN. Chiar dacă e mai scump, am o recomandare de încredere și cine știe când și dacă voi mai ajunge aici. Voi vizita ceva mai mult decât salina, orășelul este interesant in sine :). De fapt orașul este axat în jurul salinei, în imagini veți vedea mai multe ieșiri din salină împrăștiate prin oraș în afara celor două turistice Daniłowicza și Regis.

Până acolo merg cu autobuzul 304 de pe ul. Kurniki din apropierea Galeriei Krakowska (ieri v-am amintit de asta). Biletul costă 4 PLN/zlot pentru o călătorie (Strefa/Zona I+II Aglomeracjia).

Așadar la 11.00 sunt în orășelul minier (salin) Wieliczka în stația Wieliczka Kopalnia Soli. Nu ai cum să te încurci, sunt indicatoare care te duc unde vrei tu. Urc pe strada Jana Mikołaja Daniłowicza până la intrarea/szyb Daniłowicza. Se vede că e organizare turistică foarte bună. Sunt tururi ghidate în engleză, italiană, franceză, germană, rusă, spaniolă și bineînțeles poloneză. În salină sunt 14-16 grade constant. Tururile costă 89 PLN și taxa foto este 10 PLN. Îmi iau ambele bilete. Pentru foto primesc un autocolant pe care ar trebui să îl lipesc pe haină. Nu e musai, doar să știe ghidul că am plătit taxa. Vă garantez că fără ghid aici te rătăcești. Asta am făcut și eu la final în partea fără ghid. Cum adică fără ghid? Veți vedea mai jos.

Cum mai am vreo 20 de minute până să intru, cobor prin parcul sfintei Kinga (Park św. Kingi). Pe dreapta este o prezentare a salinei (vedeți într-o imagine ce labirint este de la suprafață până la 135 metri adâncime). Capela Sf. Kinga (imensă) este la 101 metri adâncime, o vom vedea mai încolo. Sunt prezentate pe rând panouri cu ”De la minerit la turism”, ”Minerit”, ”Exploatare uscată”, ”Exploatare umedă”, ”Ancorare”, ”Amenințarea apei”, ”Umplerea”, ”Grotele cu cristale”, ”Ruta turistică”, ”Ruta minerilor”, cultura și metodele de tratament ș.a. În față, prin parc mă îndrept spre Turnul Absolvirii (Tężnia Solankowa) și intrarea Sf. Kinga (Szyb św. Kingi). În parc sunt expuse locomotiva cu aburi TKp Slask folosită în salină în lucrări de interior între 1957 și 1980, locomotiva electrică Ld-31 care primea curent de la suprafață prin intermediul unui pantograf (în Wieliczka a fost folosit un sistem asemănător, cea prezentată este adusă din Jaworzno) și o reprezentare în piatră a simbolului UNESCO (salina a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 1978). Puțin înainte de 11.30 sunt la intrarea Daniłowicza de unde vom coborî cu ghid pe ruta turistică (ruta minerilor este separată, nu se întâlnesc aproape deloc cele două rute).

Today I want to see something nicer than yesterday. I got a recommendation from a very good friend to go to Wieliczka salt mine in the outskirts of Krakow. Two evenings before I studied the costs of each visit: Auschwitz maximum 28 PLN (transport, free entrance), Wieliczka 100 PLN entrance and foto plus transport 8 PLN. It is more expensive, I have a trustable recommendation and who knows if I will come back here and when. I will visit more than the salt mine, the small city is interesting by himself :). The city is centered around the salt mine, in images you will see more shafts spread in the city, more than the touristic ones Daniłowicza and Regis.

I take bus 304 from ul. Kurniki close to Galeria Krakowska (I told you yesteday about that). The ticket is 4 PLN/zlot per travel (Strefa/Zona I+II Aglomeracjia).

At 11.00 I am in the mining (salt) city Wieliczka in Wieliczka Kopalnia Soli station. You can't mess it up, there are guiding arrows for everything. I go up on Jana Mikołaja Daniłowicza street to entrance/shaft/szyb Daniłowicza. There is a good touristic organisation. There are guided tours in english, french, german, russian, italian, spanish and of course pollish. There are 14-16 constant degrees in the salt mine. The tours cost 89 PLN and the foto tax is 10 PLN. I take both tickets. For the foto ticket I get a stick that I have to put on my clothes. You don't really have to, the guide must know about this stick. I guarantee that you get lost without a guide. I did this at the final part without a guide. How come without a guide? You'll see below.

As I have about 20 minutes to entry, I go down in st. Kinga park (Park św. Kingi). On the right you can see a description of the salt mine (you see the labyrint down to 135 meters depth). The chapel Sf. Kinga (huge) is at 101 meters depth, we'll see it later. We can see panels with ”From mining to tourism”, ”Mining”, ”Dry exploitation”, ”Wet exploitation”, ”Anchor housing”, ”Water threat”, ”Filling”, ”Crystal grottes”, ”Touristic route”, ”Miners' route”, culture and treatment methods etc. In front of me I see the Graduation Tower (Tężnia Solankowa) and St. Kinga shaft (Szyb św. Kingi). We can see the TKp Slask steam engine used in salt mine for inside works in 1957-1980, Ld-31 electric engine Ld-31 which got power from the surface thorugh a pantograph (there was a similar system in Wieliczka, this is brought from Jaworzno) and a stone symbol UNESCO (the salt mine was included in UNESCO heritage in 1978). A few minutes before 11.30 I am at the Daniłowicza shaft where we start the down touristic route (the miners' route is separate, they meet in a very few places).

Coborârea începe cu o verticală de 64 de metri printr-un puț cu scări, apoi ghidul se prezintă și ne roagă să ținem aproape pentru a nu ne rătăci. Îi servesc drept măturică. Ne prezintă toate camerele cu istoria și detaliile specifice (nu mă băg peste munca lui :D!): sistemul de orientare, cel de transport, legenda minei, modul de conservare... După o scurtă pauză în capela Sf. Cruci continuăm până în imensa capelă a Sf. Kinga unde facem o pauză de 15 minute (ca să nu ne suprapunem cu grupul anterior). Trecem pe lângă două lacuri și prin multe coridoare (cu siguranță te rătăcești singur/ă!), trecem prin imensa sală Michalowice și facem o pauză de cumpărături în camera Drozdowice III (sf. sec. XVII). Ai semnal GPS și poți vorbi sau trimite mesaje! Mai departe prin pasajul Drozdowice coborâm la grota Józef Piłsudski (nu vă spun legenda :)!) și prin galeria Kazanow (130 metri adâncime) ajungem în camera Stanislaw Staszic. Și aici gata ghidajul! Suntem aproape la nivelul cel mai de jos după aproape două ore de mers. Ghidul ne explică pe unde să mergem în continuare (putem lua liftul pentru o belvedere sau plăti un circuit cu trenul sau continua prin camere). Predăm aparatele audio (putem păstra căștile!) și suntem liberi. Admir exponatele din sare și mai departe la drum.

La păstrătorul comorii văd că există posibilitatea gratuită de a ți se face o poză și apoi de a o primi pe mail. O vedeți printre multele poze de mai jos. Vedeți și o poză cu toaletele: ca să vedeți ce se poate face în mijlocul muntelui de sare! Trec prin camera Wincenty Witos pentru copii (mici și mari!), apoi prin Taverna Minerilor (Karczma Gornicza) și ajung în camera Warsawa (Varșovia). De aici la dreapta merg prin galeria cu expoziția de fotografii spre camera audiovizuală Upper Lill (film 3D, animații foarte multe, interactive) și revin în camera Wisla unde văd o descriere a Rutei Minerilor (iarăși ai semnal GPS!). De aici toți merg spre muzeu, mai întâi prin coborâre la nivelul III Juliusz Slowacki la 135 metri adâncime. Prin camera Izabella ne întâlnim cu linia de transport și aici voiam să mai vizitez și alte camere. Mă rătăcesc și ajung la lift. În a doua rundă urcăm (foarte înghesuiți, așa cum urcau și minerii) la suprafață în circa un minut și jumătate. Sus trecem prin muzeu (cu posibilitate de cumpărare) și ieșim din mină (după aproape 4 ore!).

We start going down with a 64 meters vertical well with wooden stairs, the guide presents himself and ask us to keep close to him for not getting lost. I serve him as last of the group. He presents all the rooms with specific history and details (it is his work, not mine :D!): the orientation system, the transport system, legend of the mine, the conservation system... After a short break in Holy Cross chapel we continue to St. Kinga's chapel where we have a 15 minutes break (for not interfering with the group before us). We pass two lakes and a lot of corridors (you surely get lost by yourself!), we pass the huge hall Michalowice and make a shopping break in Drozdowice III chamber (end of XVII century). You have GPS signal for speaking and messages! Further on through Drozdowice passage we go down to Józef Piłsudski grotte (I'm not telling you the legend :)!) and through Kazanow gallery (130 meters depth) we reach Stanislaw Staszic chamber. And here the guiding stops! We are close to the deepest level after almost two hours of walking. The guide explains us where to continue (we can take the elevator for a belleview or pay for a train circuit or we can continue in other chambers). We give the audioguides (we can keep the headphones!) and we are free. I admire the salt exhibits and continue.

At the treasurer I see the possibility of having a picture and then being sent on email. You can see it among all the images below. You also see a picture with toilets: to see what can be done in a salt mountain! I pass Wincenty Witos chamber for kids (small and big!), then the Miners' Tavern (Karczma Gornicza) and reach Warsawa (Warsaw) chamber. From here I go to right through the foto exposition gallery to Upper Lill audiovisual chamber (3D movie, a lot of interactive instructive animations) and come back to Wisla chamber where I see a description of Miners' route (again GPS signal!). From this point all the groups continue to museum, first by going down to level III Juliusz Slowacki at 135 meters depth. We pass Izabella chamber, meet the transport line and I want to visit other rooms too. I get lost and reach the elevator. In the second shift we go up (very crowded, the same as miners) at surface in about 1,5 minutes. We pass the museum (you can buy stuff here) and get out off the mine (after almost 4 hours!).

Este abia 15.20, nu mă întorc așa repede acasă. Hai să vedem ce găsim prin oraș. Pe o hartă văd Castelul Muncii în Sare după parcul și aleja Jana Pawła II (e și o statuie a Papei Ioan Paul, se poate?), biserica catolică Sf. Klemensa (Kościół pw. św. Klemensa), intrarea în mină Regis, piața Rynek Górny cu frumoase sculpturi, panouri ce descriu restaurări și clădiri faine în jur, biserica romano-catolică Sf. Sebastiana (sec. XVI). Deci am ceva de văzut! Prin pădure (va începe să ningă) găsesc și ceva buncăre/locuri părăsite și cobor pe poteci și apoi pe strada W. Reymonta înapoi în piața Rynek Górny. De aici pe strada Górsko trec pe lângă hotelul și intrarea Górsko și cobor la intrarea Daniłowicza și la drumul principal Edwarda Dembowskiego. Parcă aș vrea să merg la gară și până la urmă (fiindcă îmi place vremea cu ninsoare!) continui până la stația de autobuz de la parcul Adam Mickiewicz. Vine autobuzul 304 și sunt înapoi în Cracovia pe la 17.30.

It is 15.20, too early to go back home. Let's see what we can see in the city. On a map I see the Saltworks Castle after the park and aleja Jana Pawła II (there is a statue of John Paul Pope statue, right?), the catholic church St. Klemensa (Kościół pw. św. Klemensa), Regis shaft, Rynek Górny square with beautiful sculptures, restauration description panels and fine buildings around, the romano-catholic church Sf. Sebastiana (XVI century). So I have something to see! In the forest (it starts to snow!) I find some bunkers/abandoned places and go down on paths to W. Reymonta street and bach to Rynek Górny square. From here on Górsko street I pass the hotel and Górsko shaft and go down to Daniłowicza shapft and the main road Edwarda Dembowskiego. I would go to the train station and finally continue to walk (I love the snowing time!) to the bus station near Adam Mickiewicz park. Bus 304 comes and I am back to Krakow around 17.30.

Cracovia e diferită cu zăpadă (mai frumoasă aș putea spune!). Prin aceeași plac Jana Nowaka Jeziorańskiego ajung în Orașul Vechi, las teatrul Juliusz Słowacki, biserica catolică parohială a Sfintei Cruci (Kościół pw. Świętego Krzyża) și Muzeul de Istorie pe stânga și ajung în piața centrală Rynek Główny acasă. Le spun bucuros colegilor de ce am văzut și Martyna și Paweł vor să iasă pe afară. E ok să merg cu ei să îmi arate niște lucruri noi.

Krakow is different with snow (more beautiful I could say!). Through the same plac Jana Nowaka Jeziorańskiego I reach Old Town, let theater Juliusz Słowacki, the parrish catholic church of the Holy Cross (Kościół pw. Świętego Krzyża) and the History Museum on the left and reach home in Rynek Główny central square. I happily tell my colleagues about Wieliczka and Martyna and Paweł want to go out. It is ok to go with them to show me some new things.

În colțul opus al pieței îmi arată și intrăm în magazinul Biedronka. E un supermaket cu ceva special: în prima cameră mobilierul superior este din lemn și pare să fie într-o casă privată foarte elegantă. Foarte fain! Mă bucur că pe ușă scrie ”Salutare” în română și ne luăm cu toții niște ciocolățele foarte bune. Vom mai reveni pentru încă un rând de ciocolată :D!

In the opposite corner of the square they show me Biedronka supermarket. It has something special: in the first room the upper furniture is made of wood and it look like a private elegant house. Very fine! I am glad of finding ”Salutare” word in romanian on the door and we buy some nice chocolate bars. We will come back for the chocolate :D!

Pe Grodzka căutăm un alt loc interesant și îl vom depăși. Deocamdată indiciu: este la intersecția cu strada Dominikanska! Mergem până sub castelul Wawel unde ne facem o poză de grup :D și cumva ne dăm seama că am greșit locul. Prin fața hotelului Royal ne întoarcem pe sub ”ziduri” prin parcul înclinat (ce de locuri pentru săniuș!) și la prima intrare spre oralul vechi (Dominikanska) facem stânga spre mânăstirea dominicană (Klasztor Ojców Dominikanów). Înainte de intersecția cu Grodzka e locul dorit: un Mc Donald's cu vitralii! Se văd doar din exterior, nu și din interior!

On Grodzka we search another interesting place and will pass it. Clue: it is at the cross of Grodzka with Domonikanska! We go down to Wawel castle and make a group picture :D and in some way realize of the mistake we did. In front of the Royal hotel we turn back in the slided park under the walls (a lot of places for sledging!) and at the first entry to Old Town (Dominikanska) we turn left to the dominican monastery (Klasztor Ojców Dominikanów). The wanted place is vefore the cross with Grodzka: a Mc Donald's with stained glass! You can see from outside and not from the inside!

Pe strada Bracka ne mai întoarcem o dată în Rynek Główny pentru (ați ghicit?) ciocolată și apoi urcăm sus la hostel. Mai stăm la povești și facem schimb de adrese pentru a ține legătura. Ce oameni faini toți... Dao plecase în Zakopane de astăzi și sper să o întâlnesc acolo. Îmi făcusem rezervare la același hostel Target Hostel unde stă și ea. Vedem mâine!

On Bracka street we turn back to Rynek Główny for (you guessed?) chocolate and go up to the hostel. We stay longer for a chat and change infos for keeping connection. Very fine people... Dao left today to Zakopane and I hope to meet her there. I made reservation at the same hostel Hostel where she stays. Wețll see tomorrow!

Inițial renunțasem la ideea de a vedea munții Tatra din Zakopane fiindcă stațiunea îmi pare scumpă. Și este! Dar când a insistat Dao să merg fiindcă e foarte fain și mi-a spus de Target Hostel unde și-a făcut ea rezervare, am verificat și am găsit cazare cu 35 PLN (e mai mult decât am găsit peste tot și mai ieftin decât în alte părți în stațiune; mai mult zlotul și leul românesc sunt echivalenți și deci nu e foarte mult) am zis că merită măcar o noapte să stau acolo. Deci fac rezervare cu două seri înainte și... voi vedea și eu munții :D!

Îmi salut gazdele și le scriu ceva fain în cartea de oaspeți și pornesc la 11.00 la drum spre autogară. Piața Rynek Główny, Florianska, Turnul Sf. Florian, barbicanul, plac Jana Matejki cu monumentul Grunwald, bazilica Sf. Florian și dreapta pe Kurniki la Galeria Krakowska și autogară. La 13.00 prind o cursă spre Zakopane (20 PLN). Singura oprire de vreo 10 minute este în Nowy Targ, în drum spre munți! Într-o oră suntem în Zakopane, după 110 kilometri!

Initially I forgot the idea of seeing Tatra mountains from Zakopane because the resort seemed expensive. And it is! But when Dao insisted to go because it is very fine and told me about Target Hostel where she made reservation, I checked and found accomodation with 35 PLN/zlots (more than every accomodation until now and the cheapest in all the resort; more zlot is similar to romanian leu and it is not too much) and considered that it worths for a night. So I make reservation two days ago and... I will see the mountains :D!

I salute my hosts and write something fine in the guestbook and at 11.00 start the way to the bus station. Rynek Główny square, Florianska, St. Florian's gate, the barbican, plac Jana Matejki with Grunwald monument, basilica St. Florian and then right on Kurniki to Galeria Krakowska and the bus station. At 13.00 I have a bus to Zakopane (20 PLN). The only stop of 10 minutes is at Nowy Targ, on the way to mountains! In one hour we are in Zakopane after 110 kilometers!

Autogara este lângă gară, fac poze la mersul trenurilor și cel al autobuzelor pentru mâine și merg spre hostel: Tadeusza Kościuszki și apoi Henryka Sienkiewicza. Hostelul e fain și primitor. Singurul minus este bucătăria pentru care trebuie să ieși afară și apoi să cobori la sala de mese. Pentru doar o după amiază primesc o hartă și recomandarea de a face un circuit pe la Gubałówka și întoarcere prin Kościelisko sau undeva între ele. Voi vedea... Întreb de Dao și mi se pare normal să nu îmi spună dacă este aici. Este vorba de respectul clientului și secretul meseriei :)! Seara o voi găsi chiar în cameră cu mine :D!

The bus station is near the train station, I make pictures to train and bus timetables for tomorrow and go to the hostel: Tadeusza Kościuszki and Henryka Sienkiewicza. The hostel is fine and friendly. The only minus is the kitchen that you have to go outside and enter in another hall for the dining room. For just an after-noon I get a map and the recommendation to make a circuit to Gubałówka and turn back through Kościelisko or somewhere between them. I will see... I ask for Dao and it is normal to get no positive response. It is the respect for the client and the job secret :)! In the evening I will find her in the common room where I stay :D!

Doar cu rucsacul mic pornesc pe la 14.30 la drum spre centru. Fata de la recepție îmi sugerase un traseu (cam singura opțiune pentru ne-schiori după părerea ei) și strada Krupowki centrală. Merg pe Kościuszki spre centru având în față masivul Giewont ridicat la 1894 metri. E foarte masiv și cumva seamănă cu a noastră Coștila văzută din Bușteni. Speram să văd și zona Rysy (să nu mai spun de Gerlakovsky că e cam departe), dar norii nu mi-au permit asta. În schimb văd destulă zăpadă, ceea ce e normal în ianuarie, nu ca în toate zilele din Oulu și până acum! După parcul de distracții fac dreapta pe Aleja 3 Maja și apoi stânga la giratoriu. Mă bucură să văd grupe de copii cu veste ieșiți cu clasa la plimbare. La următorul giratoriu fac stânga (de fapt merg pe strada principală) și ajung la intrarea în strada pietonală Krupowki. În stânga este biserica catolică Kościół Świętej Rodziny impunătoare prin înălțime. Pe dreapta după un rând de căsuțe găsesc Centrul turistic PTTK într-o casă cochetă alături de Muzeul Muntelui și în fața ei pe o hartă Poteca Mariei, un pelerinaj fain numerotat I-23 extins mult și în afara Poloniei până în Bratislava sau Vienna. Voi urma o parte din ea din Zakopane în Gubałówka și mai departe spre vest până spre Kościelisko. Unul din farmecele stațiunii sunt casele de lemn conservate și altul este... vă voi spune mai încolo! Cobor la drumul principal și la stânga dau de biserica catolică a sf. Clement (Kościół Na Pęksowym Brzyzku pw. Matki Boskiej Częstochowskiej) de lemn construită în 1848 lângă primul altar din Zakopane găsit în 1800 de Paweł Gąsienica (altarul se numește Kaplica Gąsieniców și se găsește în vechiul cimitir).

I take the small pack and aroud 14.30 head to center. The reception girl suggested me a circuit (in her opinion the only possibility for non-skiers) and Krupowki central street. I go on Kościuszki to center having in front of me Giewont massive rise at 1894 meters altitude. It is massive and looks in some way like our Coștila seen from Bușteni. I hoped to see Rysy area (not saying about Gerlakovsky because it is too far), but the clounds don't allow that. I see a lot of snow, normal in January, not as in all days from Oulu until here! After the fun park I turn right on Aleja 3 Maja and then left at the roundabout. I am happy of seeing kids with vests out with all the class for a walk. At the next roundabout I turn again left (the main street) and I am at the entrance of the pedestrian street Krupowki. On the left I see the high imposing catholic church Kościół Świętej Rodziny. On the right after a line of wooden houses I find the Touristic Center PTTK in a cosy house next to the Mountain Museum and on a metalic map I see Maria Trail, a fine pilgrimage called I-23 extended a lot outside Poland to Bratislava or Vienna. I will follow a part of it from Zakopane to Gubałówka and further to west to Kościelisko. One of the resorts's charms are the wooden houses and another one is... I will tell you later! I go down to the main road and going left I find on right the catholic church of St. Clement (Kościół Na Pęksowym Brzyzku pw. Matki Boskiej Częstochowskiej) built in wood in 1848 near the first shrine from Zakopane founded in 1800 by Paweł Gąsienica (the shrine is called Kaplica Gąsieniców and you can find it in the old cemetery).

După biserică la dreapta văd marcajele BA și BG care mă duc spre Gubałówka, mai întâi pe străzile Kaszelewskiego și Gładkie și apoi prin pădure. Mă simt așa de energic: în sfârșit în lumea mea în pădure. Sunt așa de bucuros că urc în vreo 40 de minute până sus la stația de tren (pe cremalieră) chiar dacă timpul de parcurs era dublu. Aici sunt surprins să văd o ditamai strada turistică cu tot felul de chioșcuri, restaurante și magazine. Intru la stația de tren și văd prețurile mari pentru transport (23 PLN dus-întors, 17 PLN un drum) și fac stânga pe culme pe strada comercială Droga Zubka. Apar și sănii trase de cai, la un moment dat trec pe lângă pârtia ce coboară spre stațiune (mai e și o mică pârtie în dreapta și în capătul ei de sus mă apucă dorul de ski), trec de o zonă cu mini-snowmobile și caut să aflu prețul fără succes (băiatul știe doar poloneză, eram curios fiindcă asta am făcut în Laponia printre altele), apoi dau de o bisericuță și un loc unde erau mai multe snowmobile de închiriat (iar melancolie...) și ajung la capătul străzii unde mă orientez la stânga pe strada Salamandra spre Kościelisko. Vile faine și peisaj panoramic asupra stațiunii... Ies din drum și cumva pe o pantă cu puțină zăpadă scurtez drumul printre case până la strada Pod Blachówką ce mă coboară la drumul principal Nędzy Kubińca. Îmi iau ceva de mâncare de la singurul magazin deschis (îmi pare rău că fac mizerie pe jos), revin din Kościelisko în Zakopane și pe la 17.30 re-intru pe Krupowki. Strada e fain aranjată turistic și o cutreier pe toate lungimea ei. Îmi place cum e aranjată stațiunea! În capăt e Aleja 3 Maja cu o pantă pentru dat cu cauciucul și apoi un patinoar, cobor înapoi pe Krupowki și mă îndrept pe Nowotarska spre hostel.

After the church I see BA (Blue Line) and BG (Yellow Line) that take me to Gubałówka, first on Kaszelewskiego and Gładkie streets and then through the forest. I feel so energic: finally in my world in the forest. I am so happy that I go up in around 40 minutes up to the (rack rail) train station even if the written time was double. I am surprised to see here a big touristic street with all kinds of small shops, restaurants and stores. I enter the train station and see the big prices (23 PLN up-down, 17 PLN one way) and turn left on the edge on the commercial street Droga Zubka. I see horse sledges, I pass the ski slopes that go down to the resort (there is a small slope on the right and I am melancholic for ski at the up-end of it), I pass a place with mini-snowmobiles and try to find the prices unsuccessfully (the boy knows only pollish, I was curios because I did this in Lapland among others), pass a small church and a place with snowmobiles for rent (melancholic againg) and reach the end off the street and go left on Salamandra street to Kościelisko. Very fine villas and landscape to the resort... I go out of the street and short the way on a snow slope to Pod Blachówką street that takes me down to main road Nędzy Kubińca. I take some food from the only open store (sorry for the dirt I made), come back from Kościelisko to Zakopane and around 17.30 re-enter on Krupowki. The street is well touristicaly arranged and wander all his length. I like the resort! In the end I find Aleja 3 Maja with a slope for tyre and a skating ring, go back down on Krupowki and head back on Nowotarska to the hostel.

La hostel am bucuria de a o revedea pe Dao și ne povestim pe unde am mers. Îmi spune că mâine, dacă vremea permite, ar vrea să urce cu cablul până la Kasproky Wierch până la 1988 metri. Costă destul și nu îmi permit. Poate reușim să ieșim la o plimbare prin centru după aia. Vorbim! Eu tot vreau să vizitez stațiunea cu multe case de lemn foarte simpatice. Vorbesc la recepție și îmi aranjez altfel planul. Pot lăsa rucsacul în sala comună și doar cu bagajul mic pot explora dimineață zona până la prânz când am autobuz spre Krakovia și mai departe. Am planuri de distanțe mari mâine!

At the hostel I am happy to see Dao and we tell each other our experience in the city. She tells me that, if the weather allows, she would like to go up with by cable to Kasproky Wierch to 1988 meters altitude. It costs a lot and I don't afford. Maybe we can go out for a walk after. We'll talk! I still want to visit the resort with a lot of nice wooden houses. I talk at reception and I arrange my plan. I can leave my big backpack in the common room and with the small one I can explore in the morning until the bus to Krakow and at noon and further on. I have a big distance plan for tomorrow!

Aseară, pe harta munților Tatra, recepționera-ghid îmi sugerase o plimbare văzând că eu tot insist să mă apropii de munți (am bocancii de iarnă în rucsac și nu i-am mai scos, acum am doar niște adidași): să urc pe strada Strążyska și apoi cât pot pe dolina/valea Strążyska și apoi pe sub pădure să mă întorc pe Droga Pod Reglami și înapoi pe străduțe în stațiune. Cred că știa că voi cerceta mai mult și voi găsi (cel puțin) două locuri superbe. Chiar glumesc cu ea la întoarcere și îi spun că m-a lăsat pe mine să le descopăr. Le vedeți mai jos!

Mănânc foarte matinal (pe întuneric) și la 8.15 pornesc la plimbare. Merg pe Tadeusza Kościuszki, traversez Aleja 3 Maja și în fața hotelului Gromada văd statuia lui Wincenty Galica, un polonez din Zakopane cu istorie interesantă: de la cadet în armată ajunge prizonier al germanilor, evadează și activează în mișcarea de rezistență pe post de curier, e arestat de Gestapo în 1941 și trimis la Auschwitz și apoi campurile Mauthausen-Gusen și Sachsenhausen, după eliberare studiază medicina și activează în laboratorul radiologic din Zakopane, e fondator al Uniunii Podhala și organizează un muzeu al martirilor. Mă zăpăcesc puțin pe strada Orkana și intru pe Kasprusie și Strążyska pe valea omonimă. Strada urcă printre case de lemn foarte faine (și vechi și noi; îmi pare de mai multe ori un fel de Sinaia românească) până la intrarea în pădure și parcul național (8.50). Intrarea costă 5 PLN (este cineva la casă la acea oră) și caut și o hartă a Tatrei dacă tot sunt aici. Sunt multe și cea mai bună variantă costa 20 PLN (completă; cu ambele părți slovacă și poloneză). Așa mă pot orienta bine în lumea mea!

Last evening, on Tatra map, the receptionist girl-guide suggested me a walk seeing that I insist to get close to mountains (I have the winter boots in the big backpack, now only some sneakers): to go up on Strążyska street and as much as I can on dolina/valley Strążyska and under the forest to come back on Droga Pod Reglami and back on the streets to the resort. I think she knew that I will search for more and find (at least) two amazing places. I am kidding at return by telling her that she let me discover them. You see them below!

I eat very early (on dark) and start the walk at 8.15. I follow Tadeusza Kościuszki, pass Aleja 3 Maja and in front of Gromada hotel see the statue of Wincenty Galica, a pollish from Zakopane with an interesting history: from army cadet to prisoner of the germans, he escapes and activates in the resistance movement as courier, is arrested by Gestapo in 1941 and sent to Auschwitz and then Mauthausen-Gusen and Sachsenhausen camps, after releasing he studies medicine and activates in the radiologic laboratory of Zakopane, he is a founder of Podhala Union and organizes a museum of martyrs. I loose myself a little on Orkana street and enter on Kasprusie and Strążyska on the homonym valley. The street goes up between very fine old and new wooden houses (it looks like a romanian Sinaia) to the entry in the forest and the national park Tatra (8.50). The fee is 5 PLN (there is someone at the kassa at this hour!) and I search for a map of Tatra while being here. The best is one costing 20 PLN (complete; both slovak and pollish sides). Thus I can orientate better in my world!

După cum vedeți, sunt panouri cu regulile ce trebuie respectate și panouri despre ecologie-biologie: pădurile de fag și geologia și ecologia văii Strążyska. Aici scrie despre originea văii și despre cascada Siklawica care izvorăște de sub pereții Giewontului. Dar cine a stat să citească? Pe drumul superb plin de zăpadă abia se văd uneori niște urme de mașină. Sunt câteva poduri amenajate și drumul tot urcă până în Strążyska Polana (poiană?). Doar o singură doamnă mai urca la ora asta pe acolo și am depășit-o la un moment dat. Cumva mă simt ca în urcarea pe valea Șpirlei spre creasta Crăiesei... La 9.25 sunt la cabana care este închisă. Îmi dau seama acum de ce drumurile la dreapta spre dolina Małej Łąki (BR spre Giewont și BN - Bandă Neagră spre Chokolowska), respectiv spre stânga (BN spre dolina Byaly Potok și dolina Bystra) sunt închise între 1 decembrie și 15 mai: zăpadă foarte mare, zone de cățărat, pericol de cădere! După cabană văd că este un marcaj BG spre wodospad/cascada Siklawica: 15 minute! Hai până acolo!

As you see, there are panels with rules that must be followed and panels about biology-ecology: beech forests and the geology and ecology of Strążyska valley. It writes about the origin of the valley and Siklawica waterfall springing under the walls of Giewont. But who is reading? On the amazing road full of snow you hardly see some car tracks. There are a few wooden bridges and the road goes up to Strążyska Polana (clearing = poiana în romanian). Only one lady is going up at this hour and I passed her at one time. In some way I feel like going up on Șpirla valley to the ridge of Piatra Craiului... At 9.25 I am at the cabin and it is closed. I see why the tracks to right to dolina Małej Łąki (BR Red Line to Giewont and BN - Black line to Chokolowska) and left (BN Black line to dolina Byaly Potok and dolina Bystra) are closed between december, 1 and may, 15: a lot of snow, climbing areas falling danger! After the cabin I see a BG Yellow line heading to wodospad Siklawica waterfall: 15 minutes! Let's go there!

În cinci minute de urcat prin zăpadă fără urme (sunt așa mândru că sunt primul care face urme; o bucurie naivă de descoperitor efemer) ajung la cascadă pe lângă firul apei. Pe moment rămân blocat de frumusețea ei. Fac câteva poze, filmez și după ce mai vin 3 turiști în adidași cobor înapoi la cabană (9.47). Abia acum văd că vine cabaniera cu mașina de teren. Probabil a fost anunțată că sunt câțiva clienți acolo... O voi vedea și mai încolo pe Droga Pod Reglami spre alte cabane.

In five minutes of going up without track (I am so proud of making track; a simple joy of a temporary discoverer) I reach the waterfall near the water line. I am blocked for a few moments of her beauty. I take some pictures and make a short movie and after 3 tourists in sneakers I go back to the cabin (9.47). The cabin administrator is coming now with a field car. She was probably announced for a few possible clients... I will see her later on Droga Pod Reglami to other cabins.

Coborârea pe vale înapoi e superbă, mai întâlnesc câțiva turiști, mă opresc la o turbărie cu trepte de lemn amenajate și înghețate și în 25 de minute sunt la intrarea în parc. O săgeată mă duce spre dolina Ku Dziurze la 10 minute pe Droga pod Reglami. E un drum lejer pe sub pădure, la marginea parcului național.

The down walking on the valley is amazing, I meet some tourists, stop at a turf moor with wooden frozen stairs and in 25 minutes I exit the park. An arrow guides me to dolina Ku Dziurze at 10 minutes on Droga pod Reglami. This is a light road under the forest, at the limit of the national park.

Peștera Jaskinia Dziura (pe care ajung pe PA) s-a format prin circulația apei termale de 60-100 de grade care a topit calcarul. Apa caldă și rece au dus la formarea calcitului sub multe forme. Peștera are două intrări, cea superioară generând frumoase forme de gheață iarna. Peștera are aproximativ 175 de metri lungime și 16-25 de metri înălțime. Deasupra peșterii mai sunt alte două peșteri închise publicului. Valea Ku Dziurze se oprește sub pereții Sarniei Skala (Sarnia Skala=stânca Sarnia). Aici este un fenomen endemic: zonele de vegetație sunt cu circa 200 de metri mai jos decât în restul Tatrei. Fenomenul se datorează curenților de aer de sub Giewont. De asemenea sunt câteva reguli la întâlnirea cu ursul (cele de bun simț). Până la peștera faci 15 minute, mai mult îți ia să explorezi peștera! La 11.00 sunt înapoi la intrarea în vale și continui plimbarea.

Jaskinia Dziura cave (you reach it on PA Blue Point) formed from the geothermal 60-100 degrees water that melted the limestone and the cold and hot water formed calcite in many formes. The cave has two entrances, the above one generating beautiful ice forms in winter. The cave is 175 meters long and 16-25 meters height. There are two other caves above this one, both closed for the public. Ku Dziurze valley stops under the walls of Sarnia Skala (Sarnia Skala=Sarnia rock). There is an endemic phenomen here: the vegetation areas are 200 meter belw from other areas of Tatra. This is due to the air movement under Giewont. There are some good sense rules for meeting the bear. You make 15 minutes to the cave, it takes more to explore the cave! At 11.00 I am back at the entry of the valley and continue my walk.

Mergând pe Droga pod Reglami în 15 minute ajung la dolina Białego sau Biały Potok pe care intru câteva zeci de metri. Îmi cere bilet și îi arăt biletul luat mai devreme la Strążyska. E ok! Mă întorc și mai departe după prima curbă cobor direct pe o potecă largă (sunt mulți turiști, chiar o mamă cu cărucior cu copil) până la strada Grundwaldzka. Strada mă coboară până la parcul Miejski Imienia Marszałka Józefa Piłsudskiego cu frumoasă belvedere.

Walking on Droga pod Reglami I reach in 15 minutes dolina Białego or Biały Potok which I enter for a few tens of meters. They ask for an entrance ticket and I show the ticket from Strążyska. It is ok! I turn back and further after the first curve I follow a large path with a lot of tourists (even a mother carrying a child in buggy) to Grundwaldzka street. The street takes me down to Miejski Imienia Marszałka Józefa Piłsudskiego park with a beautiful landscape.

În parc este sunt prezentate pe câteva panouri tradițiile și istoria alpină din Zakopane. Chiar dacă e doar în poloneză, pot deduce o diversă activitate turistică și economică din 1847 încoace. Aș vrea ceva timp să vizitez Centrul de Cultură și Sport din Tatra ”Jutrzenka” din Zakopane (clădirea de lemn de mai jos) și mă îndrept spre Krupowki și apoi spre hostel. Vedeți și ceva poze cu magazine, magneți luasem ieri în primele explorări prin centrul turistic. La revedere, Tatra!

In the park we can see on a few panels the traditions and the alpine history of Zakopane. Even if it is only in pollish, I can see a diverse touristic and economic activity from 1847 until now. I would like to have time to visit the Tatra Culture and Sport touristic Center ”Jutrzenka” of Zakopane (the wooden building below) and head to Krupowki and then the hostel. You see some pictures with shops, I bought magnets yesterday in my first exporations in the touristic center. Good bye, Tatra!

Neapărat să vă spun al doilea lucru fain din Zakopane: cașcavalul afumat tăiat în fășii foarte subțiri sau presat sub diferite forme! E foarte bun și am cumpărat pentru cei de acasă! Cum sunt brânzar, aveți încredere că e tare, tare bun!

Uite cum arată hostelul în care am stat. Dacă aveți ocazia să ajungeți aici, recomand din tot sufletul. Ah că uitasem: înainte să ajung la hostel m-am întâlnit cu un australian cu care vorbisem aseară și acum se ducea să predea echipamentul de schi închiriat! Vă dați seama cât de diversă e lumea pe acolo, vedeți și din poze!

I have to say the second super fine thing of Zakopane: the smoked hard cheese cut in laminate ribs or pressed in different forms! It is very good and I bought some for home! As I eat a lot of cheese, trust me that it is very, very good!

Look at the hostel. If you have the ocasion of coming here. I recommend it from all my heart. I forgot: before reaching the hostel I met an australian who I was talking to last evening and now he was bringing back the ski equipment to rentals! You can see a diverse world there, you can see from the pictures!

Merg la autogară și cel mai rapid este un autobuz (20.00 PLN) care într-o oră mă duce înapoi în autogara (Malopolski Dworzec Autobusowy) din strada Bosacka din Cracovia. Îmi iau bilet direct la Polskibus la 15.45 spre Brno, Cehia (39 PLN plus 1 PLN pentru rezervare la ghișeu). Am timp de masă la o autoservire (o supă, un fel II și desert pentru 14.40 PLN). Îmi pusesem telefonul la încărcat și la plecare uit de el. Bine că îmi dau seama când nici nu ieșisem din restaurant și îl iau cu mine.

Ar trebui să ajung la 20.35 în Brno în autogara Brno Ustredni Autobusove Nadrazi unde mă așteaptă bunul prieten Otto Hauck la care voi sta două nopți. Mergem acasă, povestim ceva în engleză cu prietena lui și apoi noi continuăm în română. Da, Otto vorbește românește și încă foarte bine! Ne știm din munții românești unde vine destul de des. Cred că ne apucă 1-2 noaptea tot povestind :)!

I go to the bus station and the soonest is a bus (20.00 PLN) that takes me back in one hour to the bus station (Malopolski Dworzec Autobusowy) from Bosacka street of Krakow. I take a bus ticket direct from the Polskibus office at 15.45 to Brno, Czech Republic (39 PLN plus 1 PLN for office reservation). I have time to eat at a self-service (a soup, second dish and desert for 14.40 PLN). I put my phone to charge and forget about him. Luckily I wasn't out of the restaurant when I remember and take it.

I should ne in Brno at 20.35 in Brno Ustredni Autobusove Nadrazi bus station where my good friend Otto Hauck is waiting for me. I will stay in his house for two nights. We go home, talk in english with his girlfriend and then we continue in romanian. Yes, Otto speaks romanian very good! We know each other from the romanian mountains where he comes pretty often. I think we talk until 1-2 in the night :)!

Încep prin a vă spune un lucru simpatic: Otto stă în zona Slatina din Brno! Cum amândoi vorbim română și cunoaștem România, e ușor să asociezi cu orașul oltenesc Slatina. Aseară îi povestisem de unde știu eu că vine numele Slatina (de la sărăturile pe care le avem peste tot prin țară). Ca o paranteză se presupune că numele românesc vine fie de la ”slam” (pământ) și ”tina” (sărat), fie de la arhaicul „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” (numele coloniei romane instalate aici) (a se vedea wikipedia). Dar ”salaatina” poate veni de la finlanezul ”salaatti” (salată) sau de la kurdul Saladin?

De la Otto merg pe Olomoucká și hoinăresc pe străduțe între ”centura” 42 și Křenová care mă duce pe lângă biserica Sfintei Marii (kostel Neposkvrněného Početí Panny Marie) și pe sub podul de cale ferată în piața gării Hlavní nádraží. Găsesc o casă de schimb și schimb niște euro să am la mine coroane cehești (1 euro=25 coroane cehești). Nu mai e paritatea cu leul românesc ca în Polonia!

No și de aici începe explorarea orașului vechi. De la Otto am recomandare pentru cripta de la mânăstirea capucină (ca loc mai deosebit) și castelul Špilberk (ușor de reținut că seamănă cu numele regizorului Steven Spielberg). În rest hoinăreală prin oraș!

Urc pe scări spre orașul vechi, fac stânga pe Josefská, traversez linia de tramvai care duce spre centru spre Piața Libertății (nám. Svobody) și puțin mai în față este mânăstirea capucină (Kapucínský klášter, 1648-1651) și cripta călugărilor capucini folosită între 1658 și 1787 când Franz Josef a interzis înmormântările între zidurile cetății. Pe cât ar părea de sinistru, locul mi se pare interesant ca și principiu de conservare a trupurilor mumificate (mumificare naturală, neintenționată). Cărămizile de sub capetele călugărilor și îmbrăcămintea simplă sunt simboluri ale simplității pe care și-o doreau ei mereu. În criptă sunt 41 de trupuri ale călugărilor și binefăcătorilor mânăstirii. Intrarea costă 70 CZK (czesky korona) (cam 13 lei). Sunt multe de citit și povestit, dar vă las pe voi să faceți asta când veți ajunge aici!

I start by saying a nice detail: Otto lives in Slatina area in Brno! As we both speak romanian and know Romania, it is so easy to associate with the city Slatina from Oltenia romanian region. Last evening I told him that I know that the word Slatina comes from the salt lands and waters from our country. As an extra-detail it is supposed that romanian name come from ”slam” (ground) and ”tina” (salty) or from the old word „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” (name of the roman colony established here) (check wikipedia). But ”salaatina” could come from the finnish ”salaatti” (salad) or from the kurdish Saladin?

From Otto I follow Olomoucká and wander on small streets between 42 ”belt” and Křenová wich takes me beside the church of Saint Mary (kostel Neposkvrněného Početí Panny Marie) and under the rail line bridge in the rail station square Hlavní nádraží. I find an exchange and change some euro with czeck crowns (1 euro=25 CZK). There is not the same parity with romanian leu as in Poland!

And here starts exploration of Old Town. I have a recommendation from Otto for the capucin monastery crypt (as a special place) and Špilberk castle (easy to remember with the similarity with the director Steven Spielberg). Wandering in rest of the time!

I go up on the stairs to old town, turn left on Josefská, pass the tram line that goes to Freedom Square (nám. Svobody) and further on to capucin monastery (Kapucínský klášter, 1648-1651) and the capucin friars crypt used between 1658 and 1787 when Franz Josef stopped the funerals between the city walls. As strange as it seems, the place is interesting as a mumified bodies conservation principle (natural mumification, unintended). The bricks under the heads and the simple clothes are symbols of simplity thy wished. We can see in the crypt 41 bodies of the friars and the benefactors of the monastery. The entry is 70 CZK (czesky korona) (about 13 lei). There's a lot to read and tell, I let you do this when you come here!

Urc spre catedrala Petru și Pavel și după primele scări spre muzeul Zemske și în curtea episcopală (începută prin anii 1600 și gazdă a muzeului Moraviei din 1818) fac dreapta pe Muzejní spre Piața de Varză (Zelný trh) dominată de fântâna Parnas (Kašna Parnas). Vă spun mai încolo de ce se numește așa piața! Acum urc spre catedrală și, fiindcă e multă lume, nu intru să o vizitez, ci fac stânga pe lângă zidurile ei. Să fiu sincer, am nevoie la toaletă și pe terasele de sub catedrală sunt săgeți care te duc la o toaletă gratuită :D! Relaxat apoi, cobor și prin Grădinile capucinilor, Parcul Studanka și Grădinile Denis pe care le parcurg până în capăt.

I go up to Peter and Paul cathedral and after the first stairs to Zemske museum and the bishop's courtyard (started in 1600 and host of Moravian museum from 1818) I turn right on Muzejní to Cabbage Market Square (Zelný trh) dominated by Parnas fountain (Kašna Parnas). I will tell you later the history of the square! Now I go to the cathedral and because I see a lot of people, I don't enter and turn left beside its walls. To be honest, I need a toilet and some arrows guide me to a free one on the terraces under the cathedral :D! Relaxed, I go down and walk through Capucin's gardens, Studanka park and Den is gardens to their end.

Prin niște curți interioare foarte faine ajung în curtea Primăriei. Aici s-au ținut ședințele de la mijlocul sec. XIII până în 1935 când au fost mutate în Primăria nouă din Piața Dominicană. Turnul este deschis publicului și cuprinde printre altele Trezoreria (aici se găsește cartea de drept a orașului Brno), un magazin de suveniruri (info center de unde iau și o hartă gratuită a orașului), dragonul din Brno, simbolul orașului și roata lui Jiri Birk care a câștigat în 1636 un pariu spunând că poate aduce o roată de la Lednice la Brno (a făcut asta într-o singură zi). De asemenea pe Primărie se poate vedea arcada gotică și turnul îndoit despre care se spune că a fost construit așa de pietrar fiindcă nu și-a primit banii și nimeni nu l-a putut îndrepta.

By passing some fine interior courtyards I reach the Old Town Hall. They kept the meetings here from the middle of XIII century to 1935 when they were moved to New Town Hall in Dominican Square. The tower is open to public and hosts the Treasury (here one can see the Law Book of the City of Brno), a souvenir shop (info center where I take a free city map), the dragon of Brno, symbol of the city and the wheel of Jiri Birk who won in 1636 a bet of carrying a wheel from Lednice to Brno (he did this in one day). At the Main Hall one can also see the gotic arcade and the crooked turret which is said to be built like this by the stone master who didn't receive his money and no one could straight it up.

Fac cumva și ies în nam. Svobody la Ceasul astronomic (să-mi explice și mie cineva cum funcționează :D!). Fac ceva poze și pe străduțe prin spate (nu direct cum e mai simplu!) ajung la biserica Sfântului Iacob (Kostel sv. Jakuba). Intru în biserică și nu neapărat asta vreau să văd, ci omulețul poziționat pe fața sudică a turnului care se scarpină în fund spre trecători. E greu de găsit, m-am învârtit de două ori în jurul bisericii. Și e atât de mic... îl găsiți în imaginea de mai jos?

In some way I reach nam. Svobody at the Astronomical clock (someone should explain me how it works :D!). I take some pictures and on back streets (not direct on the simple way!) I reach St. Jakob's church (Kostel sv. Jakuba). I enter the church and this is not necesarily what I want to see, but the man positioned on the south face of the tower sticking out his naked buttocks at the passers-by below. It is hard to find because he is so small. I walked around the church twice. Do you find him in the image below?

Din fața bisericii Sf. Thomas fac stânga pe linia de tramvai până la Biserica Roșie și apoi prin fața univeristății Masarykova și la dreapta pe Údolní ajung la intrarea în parcul Špilberk în centrul căruia, în vârful dealului din roci vulcanice se află castelul omonim. Până la el urc pe alei înghețate cu pauze pe la foișoare sau la monumentul Christianei d'Elverta și al machetei castelului de deasupra.

From the front of St. Thomas church I turn left on the tram line to Red Church and then in front of Masarykova university and right on Údolní I reach the entrance of Špilberk park in which center, on the top of the volcanic rock hill we find the homonymous castle. I walk up on frozen alleys with breaks at the gazebos or at the monument of Christiana d'Elverta and the model of the castle above.

Cum o parte a castelului este în renovare, îl ocolesc pe toate părțile și intru în curtea interioară prin zidurile groase. Costă urcarea în turn și renunț la ea și în curtea mare găsesc fântâna și clopotele. Le iau pe rând. Fântâna de origine medievală a fost adâncită în 1716-1717 de la 39 de metri la aproape 112 metri sub râul Svratka. Are între 2 și 3.5 metri diametru și coloana de apă de 90 de metri și două galerii de 17 și 25 de metri la bază. Deasupra era o casă a fântânii și apa era scoasă de prizonieri (nah că e o poveste diferită față de cele din castelele românești, o știți?). Casa a fost desființată în 1939-1941 de către armata germană. La ultima curățare a fântânii s-au scos 308 mc de material printre care și un schelet de la sf. sec. XIX neidentificat. Clopotele (15 la număr) sunt făcute de Pierov în 1990 în casa Laetitiei Dytrych și printr-un sistem de ciocănele cântă automatizat la oră fixă între 9 a.m. și 6 p.m. una din cele 32 de compoziții prestabilite. În colț e un set de tuburi metalice la care te poți distra cu diferite cântecele. Ies pe terasa faină cu tunuri și cobor pe partea cealaltă a parcului spre strada Pellicova (e un teren de joacă, biserica evanghelică și câteva case interesante pe această stradă).

As a part of the castle is in restauration, I go around it and enter the interior court yard through some thick walls. The entry in the tower costs, I give up and in the main yard I find the well and the bells. Each with a story. The medieval fountain was deepened in 1716-1717 from 39 meters to almost 112 meters beneath Svratka river. It is 2-3.5 meter in diameter and has a water column of 90 meters and two galleries of 17 and 25 meters at the base. Above the fountain was a well house and the water was put out by the prisoners (a different story comparing to the fountains in romanian castles, do you know it?). The house was demolished in 1939-1941 by the german army. At the last cleaning works they took 308 mc of material out of the well among which an un-identified soldier skeleton from the end of XIX century. The bells (15) are made by Pierov în 1990 in Laetitia Dytrych house and use a system of hammers to automatically sing at sharp hour from 9 a.m. to 6 p.m. one of the 32 preset compositions. In one corner we see a set of metalic tubes where you can play some small songs. I go out on the fine terrace with cannons and go down on the other side of the park to Pellicova street (I find a kids playing field, the evanghelic church and some interesting houses).

Găsesc străduțe care mă duc în Piața de varză sub care este o întreagă rețea de beciuri în care se păstrau alimente. Nu intru și e momentul să vă destăinui istoria pieței. Aici era un târg chiar de la întemeierea orașului (sec. XIII) și se păstrează funcția din sec. XV încoace. Erau băcănii și standuri de pâine, de păsări, ceramică, fier și fân. Clădirile din jur sunt de construcție gotică sau renascentistă, și fântâna Parnas cu motive mitologice a fost construită în 1691-1695. Cea mai interesantă clădire este Reduta, cel mai vechi teatru din Europa centrală (1733). Întâi au fost reprezentate doar companii germane și italiene și din sec. XVIII și companii cehești. De Crăciun în 1767 la Reduta a avut un concert tânărul de 11 ani Wolfgang Amadeus Mozart! O statuie a lui stă mărturie în fața teatrului. Intru în teatru fără a avea acces la sala de spectacole (cum de exemplu am beneficiat de sală și ghidaj în Reșița la cel mai vechi teatru românesc (1817)).

I find streets that take me to Cabbage Market Square with a huge network of cellars under it. I don't enter and it is time to tell you the history of the square. Here was a market since the beginning of the city (sec. XIII) and keeps its function starting with XV century. There here butcheries and bread stands, poultry, ceramics, ironery and hay. The buildings around are built in gotic or renascence style and Parnas fountain with mythological motifs was built in 1691-1695. The most interesting building is Reduta, the oldest theater from central Europe (1733). At first only german and italians companies were represented and then czeck companies from XVIII century. On Christmas 1767 it was a concert held by the 11 years old Wolfgang Amadeus Mozart! A statue stays as a witness in front of the theater. I enter without acces to the playing room (as I entered with a guide in the oldest romanian theater in Reșița (1817)).

Trec iarăși linia de tramvai și pe lângă biserica franciscană ajung pe Františkánská în piața Roma. Înainte s-a numit Piața Evreiască fiindcă aici s-au stabilit evreii în sec. XIII până în 1454 când regele Ladislav Pohrobek i-a expulzat din toate orașele regale. Sinagoga a fost transformată în biserică creștină și apoi distrusă și casele vândute creștinilor. Cu toate astea numele Porții Evreiești a supraviețuit până în sec. XVII. Se numește piața Roma datorită multelor culori din jur (!) nefiind astfel menționată nicăieri pe hărți. În piață e o ceainărie foarte interesantă pe care doar o visitez în exterior. Mi-e un pic foame, nu mă satur cu ceai!

I pass the tram line again and beside the franciscan church I walk on Františkánská to Roma square. It was called the Jewish Square because here established the jews from XIII century until 1454 when king Ladislav Pohrobek expelled them from all royal cities. The synagogue was transformed in christian church and then demolished and the houses sold to christians. The name of Jewish Gate survived until XVII century. It is said that it is called Roma square by the colourness around (!), not being mentioned on any map. There is a nice tea house here and I just visit it outside. I am hungry, the tea is not enough!

Cumva ajung pe strada Orli la muzeul jucăriilor din Poarta Menin (nu intru, e târziu) și în piața Malinovského náměstí din fața teatrului Mahenovo fac dreapta pe Benešova și ajung în Hlavní nádraží. Îmi cam ajunge, mai ales că găsesc un fast food unde mănânc și beau să mă satur (fără alcool, nu simt nevoia). Pliculețul pe care îl vedeți în imagine este de ceai aromat!

In some way on Orli street I reach toy museum from Menin Gate (I don't enter, it is late) and in Malinovského square/náměstí in front of Mahenovo theater I turn right on Benešova and arrive in Hlavní nádraží. Enough for today, mainly because I find a fast food where I eat and drink consistently (no alcohol, I don't feel the need to drink). The bag you see below had an aromated tea inside!

Și de aici pas întins pe Křenová și Olomoucká până la Otto care venise și el de curând acasă. Mai ciugulim puțin (asta e, nu pot refuza mai ales că m-au așteptat) și trebuie (:D) să beau și o bere. Prea e de treabă Otto!

Mâine vreau să merg în Valahia Moravă spre Valašské Meziříčí și Rožnov pod Radhoštěm. Știam de zona asta și de pașaportul de valah (mâine nu e program la centrul turistic ca să îmi iau pașaportul) să văd dacă găsesc ceva legături cu locurile mele natale. Vor fi mai mult ca obiceiuri, mai puțin ca limbă. Îmi fac rezervare la o pensiune DEZA din Valašské Meziříčí (21 euro, foarte scump) pentru o noapte și mergem la somn. Otto îmi găsește pe cd.cz (singur mă descurc, doar că e ia mai mult timp) cea mai convenabilă legătură spre Valašské Meziříčí prin Nezamyslice, Kojetín, Kroměříž și Hulín. Trebuie să fim la gară la 7.30-7.45 și se oferă să mă ducă cu mașina (parchează într-o parcare unde se plătește doar în timpul săptămânii și e gratis în weekend, mâine fiind sâmbătă).

From here I continue on Křenová and Olomoucká to Otto who just came home. We eat something (I can't refuse especially because they waited for me) and I have (:D) to drink a beer. Otto is such a good guy!

Tomorrow I want to go to Moravian Wallachia to Valašské Meziříčí and Rožnov pod Radhoštěm. I knew about this area and wallachian passport (tomorrow is closed at the touristic center and I can't take the passport) to search for some roots with my native places. There will be more as habits and less as language. I made reservation at Penzion DEZA in Valašské Meziříčí (21 euro, very expensive) for one night and sleep. Otto find me a train on cd.cz (I can handle alone and it takes more time) the best connection to Valašské Meziříčí through Nezamyslice, Kojetín, Kroměříž and Hulín. We have to be at the train station at 7.30-7.45 and he offers to take me with the car (he parks the car in a parking place where you pay only during the working days and not in weekend, it is saturdaay tomorrow).

Vedeți în titlu denumiri cu litere mai ciudate, specific cehești. Valašské Meziříčí vine de la Valašské care înseamnă Valahia și Meziříčí înseamnă Între râuri (se află între râurile Roznovska și Vsetínská Bečvy). Pe Wikipedia găsim întreaga istorie a orașului datat din 1377, numit Meziříčí, Meziříčí nad Bečvou, Meziříčí pod Rožnovou, Valašské Atény sau Valmez. Rožnov pod Radhoštěm a fost menționat prima dată în carta fondatorului său, episcopul de Olomouc Bruno of Šaumburk în 1267. Până în 1913 s-a numit doar Rožnov, pod Radhoštěm însemnând ”sub Radhošť ”, munte din masivul Beskydy moravo-silezieni de 1129 metri. Pod înseamnă sub, cam cum avem noi denumirea Poienile de sub munte! De vârful Radhošť îmi spusese aseară Otto ca o variantă de mers pe munte (prin acești munți el merge deseori). Acum eu doar vreau să văd dacă e vreo legătură între oamenii din zonă și oamenii noștri de la munte!

Ne trezim dimineață și Otto mă duce cu mașina la gară (Eva nu s-a mai trezit așa dimineață, ne salutasem de aseară). La 7.45 suntem la gară și Otto mă ajută să îmi iau bilet. La 7.45 luăm bilet spre Valašské Meziříčí pe ruta Nezamyslice, Kojetín, Kroměříž și Hulín: 190 CZK! Pare mult, împărțit la 5.5 dă 35 de lei pentru 132 kilometri! Interesant este că poți lua orice tren pe această rută, nu ai restricții la tipul de tren și biletul este valabil 24 de ore! Îi mulțumesc lui Otto pentru toată găzduirea, el îmi mulțumește că a avut ocazia să mai vorbească românește și vom ține legătura (chiar iau în țară un mic pachet pentru o prietenă cu care a tot mers pe munte în România și-l voi preda cât de curând :D!).

Trenul merge direct prin localitățile menționate mai sus și mă bucură mult cele două ore și ceva de drum: dacă la început mersesem printr-o zona de câmpie, trenul începe să urce printre dealuri împădurite, case ridicate sus pe culmi, curbe foarte lungi sau unele strânse, zăpadă... Parcă încep să mă simt acasă! Și, chiar dacă limba e diferită, muntenii de aici au ceva rădăcini comune cu maramureșenii noștri și poate și de aceea mă simt bine.

La 10.20 sunt în Valašské Meziříčí (am intrat din regiunea Olomouc în regiunea Zlín învecinată cu Moravia-Silezia la nord și granița cu Slovacia la sud). Mă bucur ca un copil când văd câțiva oameni în vârstă cu pantaloni până deasupra genunchiului și jambiere de lână. Clar, oameni de munte! Îmi pun rucsacul în spate și la drum pe cei 2.3 km spre Penzion Klub Deza unde am cazare. Adevărul e că check-in-ul se face de la ora 14.00, am uitat eu amănuntul ăsta precizat de ei în mail. Dacă știam asta, mergeam cu trenul direct până la Rožnov pod Radhoštěm și mă întorceam după aia pe seară (cum de fapt am și făcut).

In the title you see names with some strange letters, czeck letters. Valašské Meziříčí comes from Valašské which means Valahia and Meziříčí means Between rivers (it is at the confluence of Roznovska and Vsetínská Bečvy). On Wikipedia we find the history of the city dated in 1377, called Meziříčí, Meziříčí nad Bečvou, Meziříčí pod Rožnovou, Valašské Atény or Valmez. Rožnov pod Radhoštěm was first mentioned in the charta of its founder Olomouc bishop Bruno of Šaumburk in 1267. Until 1913 it was called only Rožnov, pod Radhoštěm meaning ”under Radhošť ”, mountain of Moravian-Silesian Beskydy massive at 1129 meters. Pod means sub, as we have the name Poienile de sub munte! Otto told me about Radhošť top last evening as a trekking trip (he goes often in these mountains). Now I only want to find any connection between the locals and our mountain men!

We wake up in the morning and Otto takes me to the train station by car (Eva is sleeping, we saluted each other last evening). At 7.45 we are at the train station and Otto helps me with the ticket. At 7.45 we take a ticket to Valašské Meziříčí on the route Nezamyslice, Kojetín, Kroměříž and Hulín: 190 CZK! It seems a lot and divided with 5.5 means 35 lei for 132 kilometers! It is interesting that you can take any trains on this route (no restrictions at the train type) and the ticket is available for 24 hours! I thank Otto for hosting, he thanks me for the occasion of speaking romanian and we keep in touch (I take a small package for a mountain friend of him and will give it to her quite soon :D!).

The train goes through the localities mentioned above and I enjoy the two hours and some minutes: if at the beginning the train passed a field area, then it starts to go up in forest hills area, with houses on the tops, very long or sharp courves, snow... I start to feel like home! And, even if the language is different, the mountain people from here have some common roots with our people from Maramureș and this might be my source of feeling good.

At 10.20 I am in Valašské Meziříčí (I entered from Olomouc region to Zlín region adjacent with Moravia-Silezia to north and slovakian border to south). I am happy as a kid when I see old men with over knee trousers and woolen leggings. Obviously mountain men! I take my backpack and start the city trip on the 2.3 kilometers to Penzion Klub Deza where I have accomodation. The truth is check-in is at 14.00, I forgot this detail from my email. If I knew, I would go direct wit h the train to Rožnov pod Radhoštěm and come back in the evening (as I did in fact).

Merg pe Nádražní până la Svěrákova, fac dreapta și pe Svěrákova și Ulička ajung la podul Mostni. Îl traversez printre cruci (ce seamănă foarte bine cu ale noastre) și statuia sfântului Libor, continui pe sub următorul pod pe Vrbenská până la Kaple svatého Rocha, construită în 1831 după epidemia de holeră și una din puținele monumente care au supraviețuit planurilor de redezvoltare a orașelor Valašské Meziříčí și Krásno din 1960-1970. Continui pe Kupkova pe malul râului Rožnovská Bečva până la podul care mă duce la pensiune. Aici e de fapt un club de tenis și aflu că găsesc pe cineva după ora 14.00. Bine, voi veni pe seară! Acum trebuie cumva să ies la strada care merge spre Rožnov pod Radhoštěm. Revin pe pod și pe marginea aceluiași râu ajung la primul pod, fac stânga pe Solární și ies la drumul principal. Aproape e gara Krhová unde aștept zadarnic vreo 40 de minute un tren. Ies la autostop și am noroc cu un tip care are treabă în Rožnov. Îi povestesc ce vreau să văd și mă duce prin centru chiar la intrarea în Muzeul Valah în aer liber (Valašské muzeum v přírodě).

I walk on Nádražní to Svěrákova, turn right on this street and on Ulička I reach Mostni bridge. I pass it among crosses (very similar to ours) and the statue of St. Libor, continue under the next bridge on Vrbenská to Kaple svatého Rocha, built in 1831 after the epidemy of cholera and one of the few buildings that survived to the redevelopment plans of cities Valašské Meziříčí and Krásno from 1960-1970. I continue on Kupkova on the shore of Rožnovská Bečva river to the bridge that takes me to the pension. It is a tennis club and I find out that I will find someone for accomodation after 14.00. Well, I will come on the evening! Now I have to see how I find the main street to Rožnov pod Radhoštěm. I come back on the bridge and on the shore of the same river I go to the next bridge, turn left on Solární and reach the main road. I have Krhová train station close and waint in vain for about 40 minutes. I go to the street for hitchhike and I am lucky with a guy that has something to do in Rožnov. I tell him what I want to see and he takes me through the center to Wallachian open air museum (Valašské muzeum v přírodě).

Plătesc taxa de 100 CZK (Kč) intrarea la muzeu, îmi las rucsacul lângă recepție și pornesc la plimbare. Muzeul în aer liber are mai multe zone: valea morilor sau Mlynská dolina (până la ea e un hambar cu tot felul de căruțe și unelte folosite la câmp), satul valah sau Valašská dědina și orașul din lemn sau Dřevěné městečko. Ultima este situată pe partea cealaltă a drumului. Înainte de a urca la satul valah este o expoziție numită ”Satul Valah, un lucru din trecut?” în care se arată toate aspectele vieții predecesorilor noștri: cele legate de muncă, de locuință, de suflet, de sănătate... În satul valah este recomandată vizitarea într-o anumită ordine și când ajung acolo voi mai da câteva amănunte. Multe lucruri doar se simt, sunt ceva mai greu de exprimat în cuvinte...

I pay the entrance ticket of 100 CZK (Kč), let my backpack near reception and start my tour. The open air museum has more areas: Mills Valley or Mlynská dolina (there is a shed with all kind of carriages and tools used in field works), wallachian village or Valašská dědina and the wooden city or Dřevěné městečko. The last one is situated over the road. Before going up to the wallachian village we find an exposition called ”Wallachian village, a thing from the past?” where they show all the aspects of our ancesters' life: ones related to work, house, soul, health... In the wallachian village they recommend a way of visiting and I give you more details at the righ time. A lot of things are only felt and hard to express in words...

Butoaie cu roți folosite pentru transport la târguri/Wheel barrows for transport at fairs

Trăsură Mylord Viktorie (1939) a oamenilor bogați/Mylord Viktorie chaise (1939) of wealthier classes

Căruță de fermier/Farmer's carrier cart

Moară de fier din Ostravice cu fierar/Iron mill from Ostravice with ironman (sec. XIX/XIX century)

Moara cu fierăstrău vertical din Velke Karlovice, valea Podtaty/Vertical saw mill from Velke Karlovice, Podtaty valley

Moara lui Tomek (moară de pensiune, mijl. sec. XVIII, folosită pentru mălai)/Tomek's mill, manorial mill, middle of XVIII century, used for corn powder

Interior casă de locuit din Trojanovice (sf. sec. XVIII), folosită de familii izolate care își asigurau hrana prin agricultură, lemnul din pădure și cărbunii pentru iarnă. Băiatul cel mare al familiei era croitor iscusit, aici reprezentat prin produsele sale/Interior of a dwelling house from Trojanovice (end of XVIII century), used by isolated families who supported themselves by farming, foresting, coal making for winter. The oldest son was a skilled tailor and he is represented here by his products

”Satul valah, un lucru din trecut?”/”Wallachian village, a thing from the past?”

Satul valah/Wallachian village

Sugestie/ordine de vizitare/Sugestion/order of visiting

Stână de vară de lemn din Černá Hora/Shepherd's log hut from Černá Hora

Stupi/Beehouses

Casă de locuit a unei familii de țărani fără pământ din Leskovec (familii protestante cu mulți copii)/Dwelling house of a landless peasant family of Leskovec (protestant families with many children)

Cum să nu te simți acasă în mirosul de oi și fân?/How can't you feel at home with the smell of sheep and hay?

Școală reconstruită din lemn din Velké karlovice -Miloňov, plan 1888, nu mai există în prezent. O singură clasă de nivel elementar și biroul învățătorului/Rebuilt timbered school from Velké Karlovice -Miloňov, plan 1888, no more buildings in present. One elementary school class and teacher's office

La răscruce de drumuri/At the crossroad

Stână na lihach pe sanie de lemn din Nedasovin, Valahia de sud, se muta după oi pe pășuni, la mutare era legată cu lanțuri și trasă de doi boi/Shepherd's hut on wooden runners from Nedasovin, southern Wallachia, at movement it was chained and a pair of oxen pulled the hut to another place

Casă de locuit cu hambar din Prlov, cu teren de circa un hectar și muncă casnică, aranjată pentru perioade cu nou-născuți după Primul Război Mondial/Dwelling house with shed from Prlov, with land about one hectare and domestic work, arranged for periods with new borns after WWI

Copie după capela evanghelică din Huspensky (1786), construită pe baza Edictului de Toleranță și dispărută în sec. XIX/Copy of the evangelic chapel of Huspensky (1786) built on basis of the Edict of Tolerance and perished in XIX century

Miros de fân și vaci... /Smell of hay and cows...

Un alt fierar foarte atractiv de la care îmi cumpăr niște detalii. L-am întrebat de Valahia (că și eu din Valahia din România vin și mi-a spus că nu există așa ceva...)/Another attractive ironman where I bought some small stuff. I asked him about Wallahia (I am coming from the romanian Wallahia and he told me that it is non-sense...)

Grânar din Jasenna unde se punea producția peste iarnă (în zonele de munte se puneau și uneltele de fermă)/Garner from Jasenna where the put the harvest for winter (in mountain areas they also put the farming tools)

Schița întregului muzeu/Map of the whole museum

Reconstrucția bisericii catolice Sf. Anna din Větřkovice arsă în 1887 și reconsacrată în 1845, centrul satului de lemn/Reconstruction of the catholic St. Anna church of Větřkovice burnt in 1887 and reconsacrated in 1945, center of the wooden village

Grânar din Prostřední Suchá (sec. XVIII) pentru porumb cu expoziția de structuri de lemn primare/Granary from Prostřední Suchá (XVIII century) for corn with the exposition of primary wooden structures

Grânar cu patru etaje din Heřmanice, unul din cele mai mari grânare din Carpații de Vest/Ggranary with four storeys from Heřmanice, one of the biggest granaries in West Carpathians

Moară de lână din Bojkovice/Wool mill from Bojkovice

Casa orășenească a lui Bill. Casă originară din piața Rožnov din 1750. Locuința unui orșean fermier și croitor a cărui familie locuia la parter. La etaj din 1820 a fondat o stațiune climaterică pentru pacienți cu probleme pulmonare și de inimă/Bill's townhouse. Originary from Rožnov square from 1750. Dwelling house of a townsman who earned his life as a farmer and tailor. The family lived at the first floor and from 1820 at the second floor was a health resort for patients with pulmonary and heart diseases

Primăria din Rožnov (1770)/Rožnov main hall (1770)

Barul lui Vašek (1660)/Vašek's pub (1660)

Restaurantul "Na posledním groši" (1969, pus în funcțiune în 1974). Muzică și atmosferă tradițională, meniu: Slivovice (ghiciți ce este!), Česnečka (supă de usturoi rece), Bramborové knedle plněné uzeným, maštěné cibulkou, zelé (gogoși de cartofi cu carne de porc afumat acoperit cu ceapă călită și cu sos acrișor), mămăligă (253 CZK, ce de bani!)/Restaurant "Na posledním groši" (1969, in function from 1974). Traditional music and atmosphere, menu: Slivovice (guess what it is!), Česnečka (cold garlic soup), Bramborové knedle plněné uzeným, maštěné cibulkou, zelé (potato dumplings filled with smoked pork meet topped fried onions and served on a bed of sauerknaut), polenta (253 CZK, how much money!)

Nu zici că-i poartă de-a noastră? Doesn't it look like a romanian gate?

Se cam grăbesc să închidă (e trecut de ora 16.00), ies și îmi iau rucsacul și acum la plimbare spre gară. Trec pe lângă biserica evanghelică, pe lângă centrul de genealogie valah, văd numere de stradă foarte mari (2193!), întreb un polițist cum să ajung în centru și mă ghidează spre piața centrală Masaryk. Aici e închis centrul turistic și după câteva poze merg pe Nádražní, las biserica catolică (Kostel Všech svatých) pe stânga și înainte de a trece podul spre gară văd o frumoasă hartă și un panou indicativ pentru toată Valahia Moravă. Ce turistic e aranjat totul! Ajung la gara frumos amenajată pe interior și îmi iau bilet la tren (25 CZK) până în Krhová. E un tren local cu foarte mulți tineri, turiști localnici și navetiști.

They hurry me to close (it is over 16.00), I go out, take my backpack and on my way to the train station. I pass the evangelic church, the wallachian genealogy center, see very big street numbers (2193!), ask a police man for the center and he guides me to Masaryk central square. Here the touristic center is closed and after some pics I go on Nádražní, let the catholic church on the left (Kostel Všech svatých) and before passing the bridge to train station I see a beautiful map and a indicative panel for all the Moravian Wallachia. Everything is so touristic! I reach the fine interior arranged station and take a ticket (25 CZK) to Krhová. It is a local train with a lot of youngs, local tourists and commuters.

Merg pe drumul cunoscut (de nevoie) la pensiune și acum sunt primit de o frumoasă sportivă (cu siguranță joacă tenis după alură). Mă costă 500 CZK (21 de euro cazare), așa cum făcusem rezervare pe net. Nu mai am prea multă energie decât de un duș și somn. Ah și să îmi fac rezervare pentru două nopți la hostelul Aventura Boutique din Budapesta. Alt loc superb, cu oameni faini și multe surprize!

I follow the known (by need) way to the pension and I am welcomed by a beautiful sportive girl (she must be a tennis player!). Accomodation is 500 CZK (21 de euro), as I made reservation on net. I don't have to much energy but for a shower and sleep. And I make a two night reservation at hostelul Aventura Boutique hostel from Budapest. Another amazing place with fine people and a lot of surprises!

Mă trezesc matinal fiindcă azi am drum lung de făcut. Las cheia în ușă (pe exterior, așa cum convenisem de aseară cu fata de la recepție), ies pe ușa secundară (cea principală, de la recepție, este închisă) și fac dreapta pe Kouty și la giratoriu iarăși dreapta pe Žerotínova. Ninge foarte fain, trec pe lângă diaconie și școala primară (Základní škola) și la Vsetínská fac dreapta spre podul Mostni peste Rožnovská Bečva. Pe același drum ca la venire ajung la gara de pe Nádražní. Îmi iau bilet până la Břeclav (știam că ruta cea mai directă este prin Hulín și Břeclav spre Budapesta; 129 km, 186 CZK). Repet că nu contează ce tren iei, contează doar să păstrezi ruta. Eu găsisem de aseară pe net că am legătură în Hulín și apoi în Břeclav. Foarte bine! La drum deci! După o oră și câteva minute sunt în Hulín de unde am tren cam pe la 11.30, adică peste vreo oră. Pe Google Maps văd că centrul este aproape și fac o plimbare prin centrul micului oraș.

I wake up early because I have a looong trip today. I let the key on the outside of the door (as the nice receptionist girl told me), get out on the secondary door (the main one from reception is closed), turn right on Kouty and at the roundabout again right on Žerotínova. It snows quite fine, I pass the deacony and the primary school (Základní škola) and at Vsetínská I turn right to Mostni bridge over Rožnovská Bečva. On the same way as yesterday I reach the train station on Nádražní. I take a ticket to Břeclav (I know that the most direct route is through Hulín and Břeclav to Budapest; 129 km, 186 CZK). I repeat that it doesn't matter what train you take as long as you keep the route. I found the connections in Hulín and then Břeclav. Very good! On the way! After an hour and a few minutes I reach Hulín where I have the next train in about one hour. On Google Maps I see that the center in pretty close and take a walk to the center of the small city.

Pe Sokolská și Holešovská ajung la un giratoriu, fac dreapta pe podul pietonal (separat de cel rutier; curățat de o mașinuță mică de genul celor care pregătesc gheața pe patinoare) și pe Poštovní ajung în piața Păcii centrală (námesti Míru). De aici cel mai atractiv loc este biserica sf. Václav spre care mă îndept urmând străduțele instinctiv. Peisajul în care văd biserica pare din vreo pictură ceva: copii care se dau cu sanie pe dealul de sub zidurile bisericii! Biserica se află pe locul vechii fortărețe de pe malul râului Rusava. Prima mențiune a bisericii este în 1261 când a fost cumpărată de episcopia de Olomouc. La început în stil romanic și apoi renascentist (sec. XVII), biserica e parțial distrusă într-un incendiu în 1747 și refăcută sau extinsă treptat în următorii 200 de ani. Mai multe detalii puteți citi aici. Pe mine m-a impresionat amenajarea și grija pentru persoanele cu dificultăți motorii și grija pentru tot ce este vechi în biserică și curte.

On Sokolská and Holešovská I reach a roundabout, turn right on the pedestrian bridge (different from the driving one; cleaned with a small engine similar to the ones used for cleaning skating rings) and on Poštovní I reach the Peace central square (námesti Míru). From this point the most attractive monument is Sv. Václav church where I head on instinct. The view of the church is from a painting or something: children sledging on the hill below the church walls! The church stays in the place of an old fortress on Rusava river side. The first mention is in 1261 when it is acquired by Olomouc bishopric. At the beginning in Romanesque and then in Renaissance style (XVII century), the church passes a fire in 1747 and is rebuilt and extended in the next 200 years. You can read more details here. I was impressed by the arrangements and the care for moving difficulties persons and the care for the old of the church and the yard.

Pe Kostelní și Holešovská trec de calea ferată și ajung la magazinul Zlámal. Îmi cumpăr niște napolitane ceva și dau de lucru celor de acolo: un nene nu știe engleză, cheamă o fată care îmi vorbește în engleză, sunt mirați de călătoria mea și că m-am oprit în orașul lor și îmi urează drum bun mai departe. Pe Nádražní ajung la gară și iau mai departe un tren spre Břeclav. Puteți observa ce viteză prinde un tren obișnuit pe aici! După o oră sunt în Břeclav și îmi iau bilet la trenul internațional EuroCity spre Budapesta: 1057 CZK, 40.20 euro! Nici nu mai știu de când nu am mai plătit atât de mult dintr-un foc! Plec la 13.00, deci am timp vreo 20 de minute. Doar ies puțin din gară pentru câteva poze (vedeți capela sf. Chiril și Metodiu din fața gării) și aștept (suntem mulți care pleacă cu trenul ăsta) vreo jumătate de oră cât e întârzierea.

On Kostelní and Holešovská I pass the train lines and reach Zlámal shop. I buy some bread and sweets and have to deal with the people not knowing english. A man calls for a girl who speak english with me and they are surprised by my travel and that I stopped in their small city and wish me good luck. On Nádražní I reach the station and take a train to Břeclav. You can see the usual speed of the trains here! In one hour I am in Břeclav and take a ticket to international train EuroCity to Budapest: 1057 CZK, 40.20 euro! I don't remember when I payed so much in one step! The train is at 13.00 and I have around 20 minutes. I just go out of the station for some pics (you see the chapel of st. Cyril and Methodius in front of the station) and wait (as many others) the half an hour delay of the train.

Între Lanžhot și Kúty trecem granița în Slovacia, mai rețin opririle în Bratislava și Nové Zámky și ne apropiem de Dunăre. Parcă mă simt cumva acasă deși știu că mai am ceva de mers. De la Sturovo vedem Dunărea și vom merge în paralel cu ea până la Szob (Ungaria) și mai departe până la Budapesta. Mai fusesem prin zonă și dealurile care se văd pe malul drept al Dunării îmi confirmă încă o dată că și ungurii au ceva dealuri/munți! Cam pe la 16.20 sunt în gara Budapest Nyugati (Pályaudvar) pe care o recunosc din alte plimbări.

We pass the border to Slovakia between Lanžhot and Kúty, I remember about the stops in Bratislava and Nové Zámky and we get close to Danube. In some way I feel at home even if I still have some distance to go. From Sturovo we see the Danube and will go paralel with her to Szob (Hungary) and further to Budapest. I have been here and the hills on the right side of the Danube remind me that hungarians have some hills/mountains! At about 16.20 I am in Budapest Nyugati (Pályaudvar) station which I recognize from other trips.

Nu schimb bani în gară, ci la o casă de schimb aflată la stânga cum ies din gară (pe Teréz krt.) (curs de schimb 1 euro=309 HUF). Nu știu cum nu se încurcă ei cu cursul ăsta de schimb! Ca să ajung la hostel mă întorc la gară și prin pasaj continui pe Szent István krt. și prima la dreapta (Visegrádi utca 12). Nu răspunde nimeni la interfon, sun la telefonul din rezervare și recepționista îmi spune că ajunge după ora 19.00 (iarăși se va dovedi o fată foarte faină). Bun, revin atunci! Cu rucsacul mare și cu cel mic pornesc la plimbare spre Dunăre (tot pe Szent István krt.) până la Margit hid/pod. Îmi propun să mă plimb pe Margit sziget (insula Margit) pe care nu fusesem data trecută. După teatrul de comedie Vígszínház (vedeți o imagine mai jos) dau de autoservirea cu specific unguresc Lecsó. Intru și am norocul ca astăzi toate produsele să fie la jumătate de preț. Asta îmi explică profesoara de engleză Kalapos Judit Andrea care e în fața mea la rând. Mă ajută cu mâncarea (cu traducerea) și apoi mâncăm la aceeași masă. Facem schimb de adrese de mail pentru a ține legătura în viitor. Ce interesant :)! Țin minte că am mâncat foarte consistent de vreo 2 euro! Mai departe ajung în piața Jászai Mari tér (unde este interesantul capăt al tramvaiului 2) și intru pe podul Margit híd după o scurtă ”inspecție” pe sub piciorul podului. Merg pe partea stângă până la mijlocul podului (unde acesta își schimbă direcția), traversez și intru pe insula Margit (sziget) pe care vreau să o explorez până la capătul celălalt (podul Árpád híd).

I change money not in the train station but at an exchange from Teréz krt. (right from the train station) (exchange rate 1 euro=309 HUF). How do they manage with this rate? For the hostel I turn back to the station square, continue on Szent István krt. and first street to right (Visegrádi utca 12). No answer at the interfone, I call the number from the reservation and the nice girl tells me that she is coming after 19.00. Well, I come back then! With the two backpacks I go for a walk to the Danube (also on Szent István krt.) to Margit hid/bridge. I propose myself to walk on Margit sziget (Margit island) where I haven't been the last time. After the comedy theater Vígszínház (you see an image below) I see the self service hungarian specific restaurant Lecsó. I enter and have the luck that today all the prices are half reduced. I get this explanation from the english teacher Kalapos Judit Andrea who is staying in my front in the line. She helps me with translation and we eat at the same table. We change the email adresses for keeping the connection. How interesting :)! I ate very consistent for about 2 euros! Further on I reach Jászai Mari tér/square (with the interesting 2 tram line end) and I enter on Margit híd/bridge after a short ”inspection” under the bridge's foot. I walk on the left side of the bridge to the middle of it (where it changes direction), pass it and enter Margit island (sziget) which I want to explore to the other end (Árpád híd/bridge).

Cobor pe lângă centrul de atletism Iharos Sandor, merg pe malul vestic al insulei până la complexul de sporturi acvatice Alfred Hajos, pe lângă ștrandul cu apă termală Palatinus și pe pista de atletism inaugurată în 1993, ajung la grădina japoneză și mă întorc pe partea estică a insulei pe la hotelul Danubius, pe la biserica sf. Mihail construită inițial în stil romanic, distrusă de turci în 1541 și reconstruită în 1930-1931 (clopotul făcut de John Straus în sec. XV a fost găsit în 1914 sub un nuc), pe la ruinele bisericii dominicane de sec. XIII-XVI, pe lângă turnul de apă și pe la grădina zoologică ies tot la podul Margit.

I go down beside Iharos Sandor athletic center, then on the western side of the island to the Alfred Hajos aquatic sports complex, beside Palatinus thermal waters swimming pool and the running lane started in 1993, I reach the japanese garden and turn back on the eastern side of the island beside Danubius hotel, St. Michael church initially built in romanesque style, destroyed in turkish wars in 1541 and rebuilt in 1930-1931 (the bell made by John Straus in XV century was found in 1914 under a walnut tree), beside the ruins of the XIII-XVI century dominican church, beside the water tower and the zoological garden I go back to Margit bridge.

Parcurg înapoi jumătatea din pod până la piața Jászai Mari tér, las capătul tramvaiului pe dreapta, teatrul de comedie pe stânga și mai îmi iau un falafel de la un fast food arăbesc până să ajung la hostel. La recepție e Agnes (cu care vorbisem la telefon mai devreme), mă cazez chiar în camera India (hm, să fie oare întâmplător?). Mai sunt două fete în cameră și mai vine un coleg cu care analizez ce am putea face zilele următoare. Eu am două lucruri de făcut: să ajung la statuia libertății de pe dealul Gellert și să fac o baie la vreun bazin termal.

I turn back on the half of the bridge to Jászai Mari tér/square, let the tram end on the right, the comedy theater on the left and take one falafel from an arabic fast food before reaching the hostel. At reception I meet Agnes (I talked with her earlier on the phone) and get accomodation in India Room (by chance?). There are two girls in the room and another colleague comes later. I will analyze with him the possibilities for the next two days. I have two things to do: reach the statue of liberty on Gellert hill and take a thermal bath.

Și... la recepție sunt multe afișe și broșuri printre care văd și trasee turistice prin peșterile de sub Budapesta! Circuitul costă 7000 HUF (Adventure Caving vezi pe www.caving.hu) și se face în fiecare zi la 15.30. Plătești un avans la hostel și diferența când ajungi acolo. Oau, nici nu mai stau pe gânduri, mâine merg acolo! Plătesc avansul (cei de la hostel se ocupă practic de rezervare) și sunt fericit de alegere. Mâine veți vedea mai multe! Mă gândesc dacă să mai merg și la vreo baie termală fiindcă cele la care fac aici reclamă (Szechenyi și Gellert) sunt cam scumpe. Ups, deja am dezvăluit o parte din surprizele de mâine :D

And... at the reception I see a lot of commercials and flyers and one says about touristic circuits in the caves under Budapest! The circuit costs 7000 HUF (Adventure Caving on www.caving.hu) and is made every day at 15.30. You pay an advance at the hostel and the difference when you get there. Oua, that's my plan for tomorrow! I pay the advance (the people from the hostel make the reservation) and I am happy for my choice. You will see tomorrow more! I am thinking about going to thermal bath because the ones recommended here cost a lot (Szechenyi și Gellert). Ups, I told you about the tomorrow surprises :D

Mă trezesc lejer și am destul timp liber dimineață (până la peștereală). Am ceva cumpărături de făcut chiar de la Decathlonul din piața gării Nyugati (Pályaudvar). Știu că îmi va ajunge acasă geaca pe care am uitat-o în Kaunas la hostel și pentru turele pe care le voi face până atunci am nevoie de o geacă de iarnă. Căutasem pe net și am găsit mai multe variante. În magazin îmi place cel mai mult un model care costă 24990 HUF (aproape 400 de lei). Mă doare un pic să dau atâția bani și am nevoie! Că tot sunt aici îmi iau și niște bețe de trekking, model nou și cizmulițe pentru ele. Și de ele am nevoie! În total 31960 HUF. Sumă imensă, cam 100 de euro! Asta e! Am făcut și cumpărături și acum pot pleca în oraș!

I wake up early and have time enough in the morning (until caving). I have some shopping to do in Decathlon near Nyugati Pályaudvar square. I know that the jacket I forgot in Kaunas, Lithuania will come at my home and I need a winter jacket for the trips I will make before going home. I found some types on internet and in the shop I like the one costing 24990 HUF (almost 400 lei). It hurts to give so much money and I need it! Being here, I take some trekking sticks and rubber boots for them. I need them too! Totally I pay 31960 HUF. Huge amount, about 100 euro! That's it! I did my shopping and I can go to city now!

Cobor pe Bajcsy-Zsilinszky útca până la stația de metrou Arany János útca unde fac o pauză să mănânc ceva. Cel mai consistent și ieftin este tot ceva turcesc! În piața Szent István tér fac dreapta pentru a ajunge în fața bazilicei Szent István imensă pe care o fotografiez din față când prind un moment liber. Este așa de bine să stai la soare pe bancă și să studiezi harta orașului. Nu mă bag în discuție când aud pe cineva lângă mine vorbind la telefon în maghiară și apoi în română (clujean) :D! Abia reușesc să prind un cadru fără prea multă lume. Este a treia clădire ca mărime din Ungaria după Parlament și bazilica din Esztergom (96 de metri înălțime, 88 lungime și 55 lățime). Este dedicată Sfântului Ștefan, fondatorul Ungariei.

Cobor apoi pe Zrínyi utca până în piața Széchenyi István tér în care este o statuie feminină foarte slabă (probabil dorința fiecărei femei) și în față este podul cu lei Széchenyi Lánchíd (am mai fost pe aici acum cinci ani și ascultasem istoria construcției podului și a leului spart în două). Acum parcurg podul și voi parcurge tunelul castelului Buda spre orașul Buda. De fapt nu chiar spre oraș fiindcă voi urca deasupra tunelului în zona turistică a castelului.

I go down on Bajcsy-Zsilinszky útca to Arany János útca metro station where I have a short break to eat something cheap, consistent = turkish! In Szent István tér/square I turn right to go in front of the huge Szent István basilica which I take pictures in a free moment. It is so good to sit on a bench in the sun and study the city map. I keep my business when I hear someone speaking on the phone hungarian and then romanian (he is from Cluj) :D! I hardly get a frame without many people. It is the third highest building in Hungary after the Parliament and the Esztergom basilica (96 meters high, 88 in length and 55 in width). It is dedicated to St. Stephen, founder of Hungary.

I go down on Zrínyi utca to Széchenyi István tér/square where I see a feminin weak statue (probably target for every woman) and in front of me the bridge with lions Széchenyi Lánchíd (I have been here five years ago and listened to the story of the bridge and the broken lion). Now I walk all the bridge and the Buda castle tunnel to Buda city. In fact I won't go to the city and after the tunnel up in the touristic area of the castle.

Pe Palota út și prin parcul de sub ziduri găsesc alei care mă duc în piața Dísz tér care acum 5 ani era în reparație. În centru este statuia comandantului de armată Artur Görgey-szobor, ministru al apărării și dictator în timpul războiului de independență din 1848-1849. Pe aleea Tóth Árpád stny. merg până la scările care coboară spre oraș din dreptul străzii Szentháromság utca. După câteva poze merg pe aceasta spre biserica Mátyás (Mátyás Templom) și Bastionul Pescarilor (Halászbástya) prin care fac câteva cadre pe mai multe nivele. Mă întorc prin piața Szentháromság tér și în Hess András tér văd un basorelief al lui Matei Corvinul (Mathias rex) și intrarea la muzeul pivnițelor de vin. De aici pe Fortuna utca mă îndrept spre Arhivele Naționale și apoi pe Nándor utca ajung în Kapisztrán tér.

On Palota út and through the park under the walls I find alleys that take me to Dísz tér/square that was under construction 5 years ago. In the center we see the statue of army commander Artur Görgey-szobor, minister of defence and dictatior during the independence war in 1848-1849. On Tóth Árpád stny./alley I go to the stairs that go down to the city in the end of Szentháromság utca. After a few pics I follow this last one to Mátyás church (Mátyás Templom) and Fishermen Bastion (Halászbástya) where I take some pictures on many levels. I turn back to Szentháromság tér/square and in Hess András tér I see a basorelief of Matei Corvinul (Mathias rex) and the entrance to wine cellar museum. I follow Fortuna utca to National Archives and then Nándor utca to Kapisztrán tér.

Aici este Turnul Budei/Maria Magdolna Torony, ultima relicvă (reconstruită în 1950 după distrugerea întregului monument în asediul din 1945) a primei capele costruite de ungurii minoritari (printre germani) creștini în 1244. În fața lui se poate vedea și structura gotică a unei ferestre a fostei biserici și o copie a mantiei de încoronare a regilor donată de regele Ștefan și de regina Gisella în semn de gratitudine în 1031. A fost folosită până în 1916 la încoronarea regelui Carol IV în biserica Mátyás. Cobor apoi prin parcul Tóth Árpád și pe sub bastionul Anjou până la liftul Murad care mă coboară la Lovas utca.

Here is Buda Tower/Maria Magdolna Torony, the last relict (rebuilt in 1950 after destruction of the whole monumet in the siege from 1945) of the first chapel built by the christian hungarian minority (among germans) in 1244. In front of it we see the gothic structure of an window arch of the former church and a copy of the crowning mantle donated by king Stephen and queen Gisella as gratitude in 1031. It was used until 1916 at the crown ceremony of king Charles IV in Mátyás church. I go down through Tóth Árpád park and under Anjou bastion to Murad lift that takes me down to Lovas utca.

Pe străduțe ajung la Margit krt. și pe Török utca, Frankel Leó útca și Bécsi útca (până aici e linie de tramvai) ajung la linia autobuzelor 65 și 65A care urcă pe Szépvölgyi útca și Virág Benedek utca până la stația Pál-völgyi cseppkőbarlang (barlang=peșteră). Eu am urcat pe jos fiindcă aveam timp și fac câteva poze pe aici fiindcă am ajuns cu vreo jumătate de oră mai devreme față de program. La 15.15 intru la asociația speologică alături de alți colegi care plătiseră pentru circuitul Adventure Caving, lăsăm bagajele în dulapuri în vestiar, plătim diferențele de bani, primim salopete și căști cu frontale puternice, ni se face un scurt instructaj și pornim la drum (intrarea este pe partea cealaltă a străzii).

On small streets I reach Margit krt. and then on Török utca, Frankel Leó útca and Bécsi útca (tram line until here) I reach the bus lines 65 and 65A that go up on Szépvölgyi útca and Virág Benedek utca to Pál-völgyi cseppkőbarlang (barlang=cave). I walked all up because I had time and take some pictures around in the time left (about 30 minutes before the schedule). At 15.15 I enter at the speologic association next to some colleagues who payed for Adventure Caving circuit, let the baggages in lockers, pay the difference, get suits and helmets with powerfull headlamps, get a short training and start our exploration (the entrance is on the other side of the road).

Sistemul Pál-völgyi este cel mai mare din Ungaria (circa 30 de kilometri de galerii săpate de apele termale - suntem pe o falie tectonică) și extrem de încâlcit. Este extraordinar de fain și chiar ai nevoie de ghid în galeriile foarte încâlcite. Fiindcă suntem atletici, ghidul ne laudă și ne duce prin anumite pasaje foarte înguste. De câteva ori de târâm prin tuneluri orizontale sau chiar foarte înclinate (mie îmi place la nebunie asta, mai și explorez pe lângă grup când se poate!), îl ajut pe ghid cu postul de măturică, facem destule pauze unde este nevoie pentru explicații (la intrare în sala de primire a peșterii, în locurile dinaintea sălilor mari sau unde trebuie să ne arate ceva formațiuni, înainte de pasajele complicate unde ne arată singura poziție posibilă în care putem merge mai departe - cu un braț în față și împins cu un picior în peretele unui puț vertical sau coborârea pe culoarul foarte înclinat de lângă elefant etc). Toți suntem super- încântați și nici nu ne dăm seama când trec vreo trei ore și jumătate de explorare. Când ieșim afară e întuneric și parcă toți am mai vrea să explorăm :D. Cu mulțumiri ghidului și dezechipare, suntem liberi să facem ce vrem spre oraș. Eu voi merge tot pe jos pe alte străduțe, probabil colegii iau autobuz ceva...

Pál-völgyi cave system is the biggest of Hungary (about 30 kilometers of galleries digged by thermal waters - we are on a tectonic fault) and it is extremely labyrinthine. It is extremely fine and you really need a guide in these puzzling galleries. Because we are fit, the guide praise us and takes us to some very narrow passages. We crawl for a few times in horizontal or very steep tunnels (I totally love this, especially to explore more near the group when possible!), help the guide as end-of-the-group guide, take a lot of breaks for explanations (at the entry in the cave guest room, before the big rooms or where there are some special formations, before the complicated passages where he shows us the only possible way to pass - an arm in front of us and pushing with one leg in the walls of a vertical well or down on a steep passage near the elephant etc). We are all very excited and don't realize when more than three hours pass. When we go out it is dark and we all want to explore more :D. With many thanks to the guide and return of all equipment, we are free to the city. I will follow other streets, probably the colleagues take a bus...

Și așa v-am zăpăcit cu atâtea nume de străzi, nu mai insist și acum. Doar vă spun că am ieșit la Zsigmond tér și pe Margit híd (tot v-am povestit de el ieri) trec de capătul tramvaiului 2 și de celebra statuie a lui Columbo. De ce tocmai aici? Fiindcă s-a presupus că există o legătură de sânge între Peter Falk (locotenentul Columbo) și Miksa Falk, politician, jurnalist și autor maghiar (1828-1908). Chiar dacă nu s-a ugăsit dovezi evidente ale acestor legături statuia a rămas. În fond, ce dovezi evidente îi trebuiau lui Columbo?

And because I told you so many street names, I don't insist now. I only tell you that I reached Zsigmond tér and on Margit híd (the one I told you about yesterday) I pass the 2 tram line end and the famous statue of Columbo. Why here? Because it was supposed a family connection between Peter Falk (lieutenant Columbo) and Miksa Falk, hungarian politician, journalist și author (1828-1908). Even if they didn't found obvious proofs of these connections, the statue is still here. Since when real evidences stood in the way of Columbo?

Mâine vom descoperi alte locuri faine din capitala ungară, unele găsite din întâmplare într-un ghid scris la recepție.

Tomorrow we will discover other fine places from hungarian capital, some found by chance in a written guide at reception.

De aseară am găsit că cea mai ieftină variantă să ajung la Cluj până mâine este o cursă de noapte cu Flix Bus. Nu spun pentru reclamă, doar ca o constatare. Îmi fac rezervare și plătesc online și acum mai am de petrecut o zi în Budapesta. Ce repede va trece... Vreau doar să văd Statuia libertății de pe dealul Gellert și eventual pe seară să ajung la un bazin cu apă termală. Găsisem tot întâmplător într-un ghid la hostel cea mai ieftină baie termală din Budapesta, Dandár Gyógyfürdő (1500 HUF, după amiaza, în zilele de lucru). Azi... explorare urbană!

Cu colegul de cameră pornesc la drum. El vrea să vadă alte locuri care se nimeresc să fie în drumul meu. Așa că aproape până la Podul Elisabetei (Erzsébet híd) mergem împreună. Din piața gării Nyugati (Nyugati tér) mergem pe Bajcsy-Zsilinszky útca și stânga pe Nagymező utca. Între teatrul de operetă și teatrul Thalia vedem această sugestivă sculptură.

Last evening I found the cheapest way for Cluj until tomorrow: a night bus from Flix Bus. It's not a commercial, just a fact. I make reservation and pay online and I have one more day to spend in Budapest. Time goes so fast... I only want to see Statue of Liberty on Gellert hill and maybe in the evening go to a thermal bath. I found by chance in the hostel a thick guide that the cheapest thermal bath is Dandár Gyógyfürdő (1500 HUF, afternoon, working days). Today... urban exploration!

With my room mate we start the walk. He wants to see other places which happen to be on my way. So we go together close to Elisabeth Bridge (Erzsébet híd). From Nyugati station square (Nyugati tér) we follow Bajcsy-Zsilinszky útca and left on Nagymező utca. We see this sugestive sculpture between the operetta and Thalia theaters.

El citise de restaurantul tradițional Blue Rose (Kék Rózsa Étterem) și îl găsim pe Wesselényi utca la numărul 9. Alături este muzeul holocaustului pe care nu apucăm să îl vizităm fiindcă se intră doar la anumite ore. Și aici văd o traducere în română a prezentării muzeului (traducere semi-corectă cu Google!). La restaurant chiar avem parte de un meniu tipic unguresc, picant care ne alintă papilele gustative. Colegul vrea să viziteze sinagoga alăturată (Dohány utca) și mie mi se pare scumpă intrarea (4000 HUF, include și intrarea la muzeul evreiesc maghiar). Așa că aici ne salutăm și mulțumim pentru momente faine. Uitasem să zic: eu făcusem check-out-ul și îmi lăsasem dimineață rucsacul mare la hostel. Inspirat fiindcă abia voi avea timp pe seară să îl iau și să merg mai departe!

He read about the traditional restaurant Blue Rose (Kék Rózsa Étterem) on Wesselényi utca at number 9. Next to us is the holocaust museum which we don't visit because there are some certain visiting hours. I see a romanian translation of the museum presentation (partial good translation with Google!). At the restaurant we have a typical spicy hungarian menu which cuddle our tastes. My colleague wants to visit the nearby synagogue (Dohány utca) and the entry is too expensive for me (4000 HUF, including entrance to hungarian jewish museum). So we salute and thank each other for the fine moments together. I forgot to tell you: I did the check-out in the morning, left my big packpack at the hostel and will take it in the evening in a rush!

Ies pe Károly krt. în Kossuth Lajos și fac dreapta spre podul Elizabetei (Erzsébet híd). Pe drum vizitez rapid un magazin de suveniruri militare și las înainte de pod biserica catolică parohială din Pesta (Budapest-Belvárosi Nagyboldogasszony Főplébánia-templom). În stânga, după pod, văd dealul Gellert cu Statuia libertății sus și monumentul sfântului Gellert. Între deal și Dunăre sunt băile termale Gellert și spre nord de deal băile Racz. Urc pe aleile și scările fain amenajate spre monumentul sfântului Gellert și apoi spre statuia din vârf cu pauze la locurile de panoramă spre Pesta. Complexul statuar al libertății sau Monumentul eliberării se află, alături de statuia femeii cu torță și cea a bărbatului care se luptă cu un balaur (Sf. Gheorghe?), în capătul Citadellei, fortăreață construită de autoritățile militare austriece în 1854 după înfrângerea revoluției maghiare din 1848-1949 (wikipedia). Sub citadelă sunt tot felul de magazine turistice de la care îmi și cumpăr niște magneți de frigider (fiindcă e un vânzător român!). Cobor apoi pe alei sub dealul Gellert spre băile Racz pentru alte plimbări.

I continue on Károly krt. to Kossuth Lajos and turn right to Elisabeth bridge (Erzsébet híd). On my way I visit a military souvenir shop and let the downtown Pest parish catholic church (Budapest-Belvárosi Nagyboldogasszony Főplébánia-templom) on right. On my left, after the bridge I see Gellert hill with the Statue of Liberty on the top and St. Gellert monument. Between Danube and Gellert hill we find Gellert baths and on north of the hill Racz baths. I follow up the alleys and the stairs to the monument and then to the top statue with some stops at the picturesque points. The statue complex of Liberty or Monument of Eliberation stands, next to the woman with torch and the man fighting with a dragon (St. George?), in front of the Citadel, fortress built by austrian military authorities after defeat of the hungarian revolution from 1848-1949 (wikipedia). Under the citadel I find a lot of shops and buy some magnets because the seller is romanian! I follow the alleys down the Gellert hill to Racz bath for other walks.

Trec pe sub Attila utca și pe lângă monumentul catedralei ortodoxe sârbe și pe lângă biserica sfintei Cătălina din Alexandria, pe Apród utca las pe stânga muzeul farmaciei și muzeul militar și pe lângă centrul cultural Castle Garden Bazaar (Várkert Bazár) urc prin grădinile castelului (publice, deschise de la 6.00 a.m. până la miezul nopții) spre castelul Buda. Superbe grădini și interesantă scara rulantă pe care urci spre castel (alături de liftul care acum nu funcționează).

I pass under Attila utca and beside the serbian orthodox cathedral monument and the church of St. Katalin from Alexandria, on Apród utca I let on my left the farmacy museum and the military museum and beside the cultural center Castle Garden Bazaar (Várkert Bazár) I go up through the castle gardens (public, open from 6.00 a.m. till midnight) to Buda castle. Amazing gardens and an interestint escalator to the castle (next to the lift not working now).

Urc pe sub turnuri în rondela Deli și pe lângă Turnul buzduganului (Buzogánytorony) ajung în grădinile în care se găsește Muzeul de Istorie al Budapestei. Merg mai departe printre palatul Oroszlános udvar și biblioteca Országos Széchenyi Könyvtár, ies în curtea castelului Huniazilor (Hunyadi) unde citesc istoria reconstituirii palatului Hauszmann (1243- prezent) și văd fântâna regelui Mátyás. Ies pe terasele castelului la statuia lui Eugeniu de Savoya și ajung la Statuia copiilor pescari pe unde fusesem și data trecută (mai sus se poate vedea schimbul de gardă la miezul zilei).

I go up under the towers to Deli rondella and beside Mace Tower (Buzogánytorony) I reach the gardens with Budapest History Museum. I continue in the gardens between Oroszlános udvar palace and Országos Széchenyi Könyvtár library, reach Huniads (Hunyadi) castle garden where I read the Hauszmann palace rebuilding history (1243- prezent) and see king Mátyás fountain. I go out on the castle terraces to the statue of Eugene of Savoy and at the Statue of fishermen children I reach the point I visited last time (up there you can see the guard change at noon).

Cobor pe lângă funicular până pe platforma tunelului Buda și apoi pe alei pe stânga până sub tunel, trec la kilometrul zero (a se vedea stema Ungariei mari unde e inclusă și Transilvania și forma kilometrului zero :)!) și pe partea cealaltă a podului cu lei citesc câte ceva despre William Tierney Clark (1783-1852), inginerul proiectant al podului. Sunt în piața Széchenyi István tér cu monumentul grofului Széchenyi István în centru și Academia Maghiară de Științe în stânga mea. De aici găsesc străduțe care mă duc în Piața Libertății (Szabadság tér) unde găsesc un monument al eliberatorilor sovietici de sub conducerea austriacă.

I go down beside the funicular to the Buda castle platform and then on the alleys from left I go down to the tunnel entrance, pass Kilometer Zero (see the Big Hungary coat of Arm including Transylvania and the form of Kilometer Zero :)!) and on the other side of the bridge I read something about the bridge planning engineer William Tierney Clark (1783-1852). I am in Széchenyi István tér/square with the monument of grof Széchenyi István in the center and Science Hungarian Academy on my left. I find streets that take me to Freedom Square (Szabadság tér) where I find the monument of the sovietic eliberators from austrian rullers.

Trec mai departe pe la flacăra veșnică a lui Batthyány Lajos (Batthyány Lajos-örökmécses), primul prim ministru al Ungariei (1807-1849). De aici pe Nagy Ignác utca ajung la hostel, mulțumesc încă o dată pentru găzduire, îmi iau rucsacul și la drum. Ultimul meu obiectiv este pe Dandár utca la numărul 3. Asta înseamnă la rând bulevardele Teréz krt., József krt. și Ferenc krt. apoi Mester utca la stânga și a cincea stradă la dreapta. Se întunecă în timp ce merg și sper să găsesc locul dorit.

I pass further beside the eternal flame of Batthyány Lajos (Batthyány Lajos-örökmécses), the first hungarian prime minister (1807-1849). On Nagy Ignác utca I reach the hostel, thank again for hosting, take my backpack and on the way. My last objective is on 3, Dandár utca. This means Teréz krt., József krt. and Ferenc krt. boulevards then Mester utca to left and the fifth street on right. It is getting dark and I hope to find the wished place.

Găsesc baia termală pe care o căutam (Dandár Gyógyfürdő). Este de fapt un complex medical centrat pe apele termale de 38°C, 36°C și 20°C mineralizate, cu dușuri, săli de masaj și tratament. Complexul a fost construit în 1930 și refăcut ca centru spa în 1978. Se spune că baia termală de aici era folosită de oamenii săraci pentru a-și putea permite și ei momente de relaxare. Tot așa se mai spune că de multe ori aici veneau doar să se spele. Vă dați seama că acum nu mai e cazul, e foarte curat și cu foarte mult personal medical. Plătesc cei 1500 HUF, primesc o brățară și merg la vestiare, Doar ce să vezi că nu îmi încape rucsacul în dulap. Întreb ce să fac, nu pot ieși să plătesc pentru un dulap mai mare, cadrele medicale de aici nu știu engleză... Până la urmă o asistentă mă ia cu ea și îmi las rucsacul în camera asistentelor. Ce or fi vorbit între ele nu știu, cert e că m-au ajutat. E adevărat că m-au și certat puțin la final fiindcă nu știu ce făcusem de blocasem dulapul unde aveam restul hainelor și rucsacul mic! Doar cu prosop și slip cobor la bazinele cu apă termală. Sunt oameni de toate vârstele în cele două bazine cu apă mai caldă și în cel cu apă de 20°C nu e nimeni. Oare de ce? De fapt puțini vor intra și vor sta acolo! Eu cât de cât sunt obișnuit cu apa rece, nu mi se pare extrem de rece. Îmi propun serii de 10 minute în bazinul de 38°C, 10 minute în cel de 36°C și 5 minute în cel de 20°C. Fac așa câteva serii bune până puțin înainte de 21.00 când se închide. Ce relaxare, ce sublim! Asistenta care m-a ajutat cuc rucsacul chiar vine de câteva ori și glumește cu noi. Chiar că uiți de toate câte îți umblă prin minte în bazinele astea! Relaxat ies și pornesc iarăși la drum. Mai am ceva până la stația de autobuz Nepliget de la intersecția Könyves Kálmán krt. cu Üllői útca.

I find the thermal bath I was looking for (Dandár Gyógyfürdő). It is a medical complex focused on the thermal waters of 38°C, 36°C and 20°C, mineralized, with showers, massage and treatment rooms. The complex was built in 1930 and opened as spa center in 1978. It is said that the thermal bath was used by poor people for some relaxing moments. It is also said that they came here only to wash themselves. It is not the case now, everything is very clean and a lot of medical employees. I pay 1500 HUF, get a bracelet and go to the lockers. Hm, my backpack is too big for any locker. I ask what can I do, I can't go out to take a bigger locker, the medical employees from here don't know english... Finally a nice assistent woman takes me with her and I let my pack in the assistents' room. I don't know what they talked about this but the helped me. It is also true that they argued me at exit for blocking my locker with other small backpack and stuff! I take my towel and the underware and go down to the thermal water pools. There are people of all ages in the hotter two pools and no one in the 20°C one. Why? In fact very few will enter and stay there! I am used with cold water, it doesn't feel so cold. I make a few series of 10 minutes in 38°C pool, 10 minutes in 36°C pool and 5 minutes in 20°C pool until 21.00 when they close. How relaxing, how transcendent! The assistent that helped me with my backpack comes for a few times and make jokes with us. You forget all the thoughts wandering in your head! I go out very relaxed and continue my way. I still have some to walk to Nepliget bus station from cross of Könyves Kálmán krt. with Üllői útca.

Foto: http://www.dandarfurdo.hu

Ies de la baie, fac stânga până în Soroksári útca, iarăși stânga până la un pod mare Könyves Kálmán krt. care este de fapt una din centurile interne ale orașului. Trec de Mester utca și de o reprezentanță Ford (vă dați seama că nu văd prea multe noaptea) și la Remíz utca (care ajunge la gara Ferenczvaros) văd memorialul Malenkij Robot. Este vorba de forța de muncă ungară luată cu forța în Uniunea Sovietică. Accesul în buncăr se face doar cu programare în prealabil, între 10 și 22 de vizitatori, www.malenkij.hu. Oricum nu e o amintire foarte plăcută, ca recentele mele amintiri de la Auschwitz...

I go out of the bath, turn left to Soroksári útca, again left to a big bridge Könyves Kálmán krt. which is a internal city belt. I pass Mester utca and a Ford dealer (I don't see too much in the night) and at Remíz utca (for Ferenczvaros train station) I see Malenkij Robot memorial. It is about the hungarian labor force taken by force to Soviet Union. The access in the bunker is only by appointment, between 10 and 22 visitors, www.malenkij.hu. Anyway the memory of this is not very pleasant, as my recent memories from Auschwitz...

De aici la autogara Nepliget e o aruncătură de băț. Ajung repede și am vreo oră și jumătate de stat. Așa că nu am ce face decât să urmăresc călătorii (ca și mine) care vin și pleacă în diverse direcții. Același amestec plăcut de oameni din toate țările și de toate limbile :)! În rezervare primisem biletul de autocar cu cod QR (bilet în română, atenționare că se schimbă fusul orar), factura (72 de lei) și etichetele pentru bagaje. Foarte elegant! Puțin înainte de ora plecării vine autocarul, punem bagajele și la 23.00 pornim la drum. Mai stau puțin treaz până ieșim din Budapesta, adorm până la graniță unde ne verifică identitatea (prin pașapoarte sau cărți de identitate) și după vreo 5 ore și jumătate suntem în Cluj Napoca. Casă, dulce casă! Țară, dulce țară!

Vorbisem cu colegii de club să mergem într-o tură pe Piatra Craivii și merg pe jos până la punctul de întâlnire. Ajung acolo pe lumină, ne bucurăm toți de revedere și începem tura cu vreo 6 mașini. Dar asta e altă poveste :)!

I have just a few minutes to Nepliget bus station. I am there quite fast and I have about 1.5 hours to stay. The only thing I can do is following the travellers (as me) coming and leaving in different directions. The same pleasant mix of people from all countries and languages :)! In the reservation I got the bus ticket with QR code (ticket in romanian, attention for changing the time zone), the invoice (72 lei) and the baggages tags. Very elegant! The bus comes a few minutes before the departure time, we put the bagages and at 23.00 the wheel moves. I stay awake before getting out of Budapest, sleep until the border line where they check the ID (passport or ID card) and after about 5,5 hours we are in Cluj Napoca. Home, sweet home! Country, sweet country!

I talked with my colleagues to go on a trip on Piatra Craivii and I walk to the meeting point. I reach it by day, we are happy to see each other and start the trip in 6 cars. But this is another story :)!

La propunerea lui Lușu (Marcel Giurgea) de a merge pe Piatra Craivii în ziua liberă de 24 ianuarie răspundem în final 36 (inclusiv el)! Suntem câțiva colegi de club (Emilia Vereșezan, Denisa Negrean, Alex Rotariu, fam. Guja, fam. Motioc, Cristi Chira, Lușu, Cezar Partheniu) și mulți alți prieteni. La 8.30 e stabilită plecarea și respectăm ora cu regruparea pe mașini cu tot. Pe ruta Cluj-Teiuș-Galda de Jos-Bucerdea Vinoasă ajungem în ceva mai puțin de două ore în capătul satului. Ceva emoții până parcăm toate mașinile (gheață) și pornim spre Piatra Craivii.

Cetatea Piatra Craivii se află pe vârful omonim (1083 m) unde s-au găsit urme datând chiar din epoca bronzului. Prima cetate a fost construită aici în sec I. î.e.n. de către daci pe lângă o așezare numită Apoulon plasată în terase amenajată în stâncă, identificată ca fiind centrul dacilor Appuli. Orașul-cetate este menționat de geograful grec Ptolemeu. După cucerirea Daciei de către romani, întregul complex a fost dărâmat. În evul mediu s-a construit pe această stâncă o nouă cetate, utilizându-se parțial materiale din fortificația dacică. Menționată documentar în 272 sub denumirea de cetatea de pe Piatra Caprei, ea era un castru regal ce avea în stăpânire satele de la poalele ei: Craiva, Ighiu, Cricău și parțial Bucerdea (info de pe panoul de la intrarea în Bucerdea Vânoasă).

Cu povestea cunoscută pornim la drum pe lângă o troiță de lemn și în sus pe drum pe lângă pădurea de pini. Tot povestim una-alta, timpul trece, drumul curge... După două ore de mers, cam pe la ora 13.00 facem pauză de regrupare, ceai și ceva sandwichuri.

Mergem toți până la colibele de sub vârf, Ovi și Simona nu mai urcă (au mai fost de câteva ori) și vor mai râmâne câțiva la al doilea panou informativ chiar sub vârf (PA merge pe vârf, TR e între Bucerdea și vf. Sfredeleșu și cabana Întregalde). În total suntem 31 care urcăm pe vârf pe PA.

Urcușul mi se pare un fel de Piatra Craiului mai mică unde nu am fost pe creastă iarna. Ca urmare nici aici nu mi se pare floare la ureche. Nu e nici greu, doar trebuie atenție fiindcă sunt locuri destul de expuse și alunecoase. Dar e așa de fain... Deși îmi alunecă un pic bocancii fiindcă sunt tociți și trebuie să fiu atent, mă bucur la fiecare pas. Parcă iarna de acasă e altfel decât în alte părți. Am avut zăpadă multă în Laponia, am avut zăpadă și la baza Tatrei... Aici e altfel, e mai ”de-a mea” :). La 14.50 suntem pe vârf și abia avem loc pe îngusta terasă de aici. Primim lecții de geografie, ne întrebăm și lămurim unii pe alții ce se vede în jurul nostru, ciugulim câte ceva sau bem ceai cald, observăm ruinele vechilor cetăți de aici și pe rând pornim la vale. Evident, după poza de grup de pe vârf!

Cam pe la jumătatea pantei ochisem o variantă mai lejeră de coborâre decât pe stâncile de deasupra panoului explicativ. E doar un pas de circa un metru de trecut (dacă se poate numi asta săritoare) și apoi avem o ditamai panta cu zăpadă faină ce coboară paralel cu drumul pe unde am urcat. Coborâm la liber, fiecare pe unde vrea. Eu sunt în primul grup și, în așteptarea celorlalți fac un pic stânga pe culme. Cam toți ceilalți cu excepția lui Cristi Chira merg pe la colibe și apoi pe drum. După cum ziceam facem stânga chiar pe culme. Pe aici venise Cristi un pic mai pe jos și văzuse o urmă ciudată. Pare să fi fost ceva tras fiindcă e un șanț cam de 15 centimetri adâncime și vreo 20-25 lățime. Nu ne dăm seama ce e, cert e că a dispărut spre pădurea din NNE vârfului. Mergem pe culme, povestim de una alta, găsim tot felul de drumuri, îmi explică cum e cu urmele de iepure și direcția de înaintare a animalului (Cristi e fascinat de tot ce înseamnă urme în natură). Cumva tot pe culme ținem linia ei până când ajungem la drum. Cu fata lui coborâm spre grupul mare și apoi toți spre mașini (cca 17.30). Cu mulțumiri pentru organizare ne îndreptăm fiecare spre casă.

Mâine avem întâlnirea aniversară a clubului CAR Cluj Universitar și în we vom face o dorită traversare a Muntelui Mare (mulțumesc de acum bunilor prieteni Dinu și Marlene pentru tură).

Vineri seară Gabi Oargă, Claudiu Lazăr, Marcel Giurgea (Lușu) și Dinu Mititeanu duc trei mașini la Muntele Băișorii pentru a avea mașini la întoarcere (se întorc cu a lui Claudiu în Cluj). Sâmbătă dimineață suntem 10 oameni (Gabi Oargă, Claudiu Lazăr, Marius Florea, Alina Cîrja, Iulia Hereșanu, Radu Terec, Marlene și Dinu Mititeanu, Geta Oltean, Cezar Partheniu) la autogara Beta de unde plecăm cu autobuzul spre Câmpeni (6.00) (Gabi făcuse rezervare, mulțumim!). Cam peste trei ore ne întâlnim în Valea Lupșei cu Cristi Chira, Lușu, Mihaela Giurgea și Alin Hapca care veniseră cu mașina lui Cristi (va fi o întreagă încurcătură să își recupereze mașina), ne întoarcem vreo sută de metri de la mașini și după o troiță cu tricolor fain. 11 sunt cu schiuri de tură, 3 cu rachete (Mihaela, Geta și cu mine - eu am rachete împrumutate de la Dinu).

Cam după 30 de minute, după ultimele case, este zăpadă suficientă pentru clăpari și schiuri. Noi ne vom pune rachetele mai sus, încă ne descrucăm. Și ce diferență imensă este la mers! Mai urcăm vreo jumătate de oră și ieșim deasupra mării de nori. Fantastică priveliște pe celălalt țărm spre abrupturile Bedeleului și culmile mai domoale ale Trascăului! Nu ne săturăm să privim. Și în spate și în față chiar dacă deocamdată doar urcăm!

Și urcăm. și urcăm... Colegii cu schiuri merg mai repede și noi ținem cât de cât pasul cu ei (undeva în urma lor). De altfel mai încolo tot încercăm să ne intercalăm și e mai greu pentru schiorii care merg în spatele rachetelor fiindcă se cam strică urmele. Pe unii nu îi deranjează asta, pe alții da. Eu înțeleg și stau la urmă. Doar pe pârtiile de country skiing de lângă Kiilopää, Laponia, Finlanda am fost certat că merg pe linia de schiuri și abia după ce am mers și eu am înțeles motivul supărării schiorilor.

Cam la 15.00 ieșim la golul alpin și curând parcă suntem pe altă planetă. Totul e alb, totul pare pustiu, colegii par să fi dispărut. Sunt doar ceva mai în față, ne așteaptă! Bine că mai apare o antenă sau în depărtare unitatea militară că altfel ai zice că ai ajuns în neant. Dar, oricum ar fi, când ai prieteni faini alături de tine, chiar nimic nu mai contează! Peste două ore regrupăm sub stație fiindcă de aici ne cam schimbăm vitezele de mers: cei cu schiuri prind elan la vale, noi cu rachetele lipa-lipa ca rațele :D! Lăsăm în urmă și câinii de la unitate și unii vor merge pe drum prin zona ”La mocirle”, alții vom traversa o vale/platou și ne vom reîntâlni la drum (inclusiv cu cei mai înceți/începători în ale schiului).

Pe drumul unității fiecare merge în ritmul lui până la Șesul Cald. De aici Claudiu, Radu, Marlene, Dinu și Gabi ocolesc Buscatul pe la Fântâna Găbrienii și apoi coboară pe pârtie până în stațiune, restul coborâm pe drum spre Skiland și mai departe spre stațiune unde ne întâlnim cu toții. Lușu, Mihaela, Cristi, Alin și Geta pleacă spre Cluj, restul mergem la pensiunea ”lui Flaviu” de unde mâine vom pleca în trei destinații diferite (vedeți în postarea următoare).

”Prin puritatea zăpezii”

Din cei de ieri Gabi și Iulia merg la schi pe pârtie, Marius cu Alina merg la schi în zăpadă mare la Groapa Nămetului la nord de cabanele militare de pe Muntele Mare și noi cinci: Marlene, Claudiu, Radu, Dinu și cu mine mergem la plimbare (activă) pe la colibele din nordul stațiunii Muntele Băișorii. Ca particularitate a zonei, așa cum în multe locuri din țară sunt ”de jos” și ”de sus” (exemplu Sâmbăta de jos, Sâmbăta de sus, Porumbacu de jos, Porumbacu de sus, Osica de jos, Osica de sus etc) aici se numesc Băișoara (cea de jos) și Muntele Băișorii (cea de sus)!

Deci, cum spuneam, din stațiune mergem pe drum până la telescaun (e multă lume, puțini cu schiuri, mulți la plimbare), traversăm pârtia și până se echipează colegii (ei cu schiuri de tură, eu cu rachete), îmi spun să cobor pe drum mai departe. Ei oricum mă vor ajunge din urmă undeva pe la pârâul Clinului și mă așteaptă la pârâul Crințului. Nu stau neapărat după mine, ci își pun focile până vin eu...

De aici urcăm puțin pe drum în amonte și facem dreapta pe o potecă ce ne duce sub colibele Crinț. Facem un pic dreapta pe piciorul dintre valea Mămăligii și pârâul Miercii și ne întoarcem când ne dăm seama că ceva nu e bine. Un pic mai sus de noi sunt frumoasele colibe Crinț (păcat că nu prea mai sunt folosite, chiar și vara) și în sus și ușor dreapta urmăm un drum care ne duce elegant pe curbă de nivel în poiana Găbriana (îmi pun și eu rachetele că e zăpadă pufoasă, greu de mers în bocanci). Ne oprim înainte de a intra în poiană fiindcă nu ne vine să călcăm prin puritatea zăpezii. Câteva poze să ne amintim cum e să fie doar umbre pe plapuma albă de iarnă... Acum (și parcă și atunci) îmi venea în minte cântecul următor:

Nicu Alifantis - Umbra

Deasupra colibelor colegii se ”desculță” (la fel și eu de rachete) și ne așezăm pe rucsaci pentru o mică pauză de masă. E așa de fain și liniște că parcă nu ne vine să plecăm. Mai vorbim de ale noastre probleme de club și pornim mai departe. Întâi urcăm puțin din Găbriana și apoi facem dreapta pentru a reveni spre dealul Penelor și apoi dealul Voicii. Pe acolo e un plan pentru viitoarea buclă de ultra a Maratonului Apuseni (n.r. la data când scriu deja a trecut ediția 2018 a Maratonului Apuseni cu bucla de ultra pe aici). Când considerăm că am mers destul ne întoarcem până deasupra colibelor Găbriana, trecem pe unde am venit și încercăm o urcare (fără succes) mai sus de drumul de venire.

Revenim până la colibele Crinț și nu ne întoarcem exact pe unde am venit, ci urcăm înainte de colibe pe un drum cunoscut foarte bine de Dinu și de Marlene. Pe aici au fost acum niște ani buni la un concurs de orientare! Drumul ne duce pe o aproximativ curbă de nivel până în șaua ”La plopiș”. O recunosc imediat după copaci: aici am dormit acum trei ani după Maraton!

Colegii coboară spre și apoi pe pârtie și Dinu îmi sugerează să urmez poteca ce taie pârtia și să cobor în stațiune. Știu unde duce și mi se pare și mie mai interesant să cobor pe pârtie mai ales că sunt până în 10 schiori pe toată pârtia. Evident cobor pe margine să nu deranjez. Pe dreapta văd o frumoasă troiță puțin înainte de capătul telescaunului și trec pe la capătul acestuia spre stațiune (pe unde venisem). Chiar din spate vin toți patru colegi ai mei spre bucuria tuturor fiindcă nu trebuie să ne așteptăm. Mergem toți la mașină și apoi acasă la Cluj.

Mulțumiri pentru încă o tură faină și, cum am spus și atunci, că ”ne-ați făcut mai bogați cu două zile”!

Schimbăm zona, continuăm drumul... De la Cluj cobor la bunul prieten Ilie Deoancă în Câmpeni (autobuz direct) fiindcă îi promisesem să stau câteva zile la el. Deși ne-am văzut de puține ori, este un moț și un român adevărat. Știți cum se spune, prietenia nu se numără în momentele împreună, ci în câte faci pentru celălalt... Așadar ieri am venit la Ilie și la Ileana, oameni de nota 20! Lavinia, fata lor și colegă de club (ne-am întâlnit la recenta întâlnire aniversară a clubului) este în Cluj, cred că îi e dor de locurile natale... Ilie e un mare iubitor de dealuri, de munți, de locurile în care trăiește! Aseară am mai povestit câte ceva, ne-am uitat la Exatlon, Ileana ne-a alintat cu tot felul de bunătăți și acum Ilie vrea să îmi arate un loc special. Așa că pornim la drum prin spatele casei, mă urcă pe lângă sala de sport, tot povestim și nu îmi dau seama când intrăm pe drumul de căruță spre Flocești. Întâi prin pădure, apoi ieșim la golul alpin și urcăm până la cruce.

Aici e inima Țării Moților. Vezi tu acolo departe muntele Găina? Vezi tu acolo Muntele Mare? Vezi tu acolo Roșia Poieni și după ea Roșia Montană? Vezi tu Trascăul? Vezi tu Vulcanul? Asta-i Țara Moților! Aici sunt oamenii liberi! Uite aici jos valea Arieșului Mare care merge până la Albac și dincolo de el! Aici vin eu când vreau să îmi încarc sufletul... Uite acolo după pâlcul ăla de brazi e casa moșului meu. O vezi? Ce drag mi-e de omul ăsta... Cu cât patos își iubește locul și cât e de amărât că cei de după el vor să plece din locurile astea. No, fiecare își are drumul lui...

Șmecher e Ilie! Cum de altfel sunt și eu câteodată ;)! El e ghidul meu pe aici și evident știe drumurile. Îmi oferă mie alegerea drumului în continuare. Fie coborâm pe valea Arieșului Mare, fie pe valea Caselor, fie pe culmea următoare după valea Caselor. Îmi explică avantajele și dezavantajele fiecărei variante și mă duce spre varianta gândită de el. Adică mai coborâm un pic de la cruce și apoi facem dreapta printre case spre pârâul Bozii. Orice drum îmi este plăcut atâta timp cât e ceva nou! Înainte de șaua în care cotim la dreapta avem norocul să ni se arate și muntele Găina. Da, muntele celebru cu târgul de fete!

Coborâm la primele colibe la dreapta și găsim un loc la soare. E vremea să ședem la masă. Se poate altceva decât slană cu pită și ceapă? După atâta Europă "civilizată" mirosul de animal, de lemn gros, de fân, de icoană pusă pe perete pentru sfințire și lăsată străjer, de furca simplă de lemn, de balega... Sunt cele mai sfinte lucruri pe care le avem. Nu spun deloc poetic, multora le lipsesc astea sau nici măcar nu știu ce sunt astea!

Ne lăsăm mai la vale spre alte case pe unde Ilie îmi povestește despre cei ce au locuit aici. Cam toți s-au dus, casa e singura care mai aduce aminte de ei... Poteca ne coboară la stânga spre un vâlcel și mia departe, puțin mai jos, ajungem în pârâul Bozii. De acum suntem acasă! De fapt pentru Ilie totul este acasă aici! Trecem de o răscruce ce ne lasă în valea Caselor și coborâm pe drumul care se formează din ce în ce mai clar. Sunt locuri pe unde în copilărie/tinerețe Ilie și-a dus picioarele peste tot. Mai jos pe vale ajungem la primele case. Ilie știa de o fostă mină de uraniu și primim indicații (de peste apă!) despre mină. Ajungem destul de ușor și vedem că galeria nu este foarte lungă. Din ce îmi spune Ilie, e prima dată când ajunge aici și se simte foarte norocos!

Mai jos la case sunt cunoscuți ai lui Ilie în curtea cărora intrăm și schimbăm câteva vorbe. Tare mi-i drag să îi ascult cum își deapănă amintiri sau cum mai vorbesc despre una-alta... Pornim mai departe, lăsăm țigănia în urmă și ieșim în oraș! Văd o hartă veche și amândoi deplângem soarta ei. E de câteva zeci de ani, e bună și destul de detaliată și totuși nimeni nu o reface...

Merem acasă unde ne așteaptă mâncarea caldă și alte povești și povestiri de-ale locului. Merem să luăm o motoretă care fusese la reparat și cu care Ilie colindase mult cu Lavinia în anii copilăriei ei, mai povestim una-alta, orele trec și ne retragem la somn. Mâine merg într-un loc în care îmi doream de mult să ajung...

Cum sunt în explorarea țărișoarei noastre dragi și în același timp nu am un program fix, mă trezesc la o oră decentă și undeva pe la 9.30 ies din Câmpeni spre est pe valea Arieșului. Schimb câteva vorbe cu o bătrânică ce merge la casa uneia dintre fete, trec de poarta de lemn a orașului și de mocănița ce mergea odată pe valea Arieșului și fac dreapta pe pod spre Abrud. La a doua sau a treia mașină prind autostop până în Gura Roșiei. E interesant și practic cum se merge cu ocazia pe aici: cineva merge cu mașina și pe drum mai ia pe anumite zone prieteni, rude sau cunoștințe care au treabă în vreunul din satele sau orașele de pe drum. De multe ori e considerat doar un ajutor și nici măcar nu se dau bani! Încă îmi e greu să cred cât bun simț e pe aici! În 10 minute sunt în Gura Roșiei și de aici pornesc pe jos pentru 7 kilometri spre Roșia Montană. Cumva aici trebuie mers ”inițiatic”...

Fiindcă orice minut e prețios când ești într-o explorare, fac din nou cu mâna la ocazie și un băiat mă duce până în centrul Roșiei chiar dacă el nu are treabă acolo! Îi mulțumesc și mă trezesc în inima aurului Apusenilor. Se vede clar exact ceea ce e dat și în presă: case cumpărate de RMGC cu scopul de a fi reabilitate și sunt lăsate în paragină. Gata! Nu vreau să fac nici un fel de politică! Pe mine mă interesează să văd o imagine cât mai de ansamblu a Roșiei Montane. Și cum altfel decât alegănd unul din circuitele turistice marcate de cei de la ”Trai cu rost”: Circuitul Monumentelor Naturii marcat cu PR mi se pare a fi cel mai complet! Așa că fac câteva poze și pornesc la drum.

Traseul pornește câteva sute de metri mai jos de centru spre stânga și în principal vrea să arate care sunt consecințele exploatării aurifere de suprafață. Să nu uităm de galeriile romane care sunt acum închise și oricum îmi pare mai interesant să văd ce s-a făcut la suprafață. Așadar merg pe drumul de exploatare acoperit cu zăpadă, urc o serpentină largă și dau de un post de pază. Băieții care sunt acolo îmi explică pe unde e traseul și să nu intru în cariera Cetate fiindcă e supravegheată video. Hmm! Le mulțumesc și merg mai departe în sus pe drum. După o altă curbă largă la stânga ies la marginea carierei. Într-adevăr la dreapta e cariera și sunt panouri care interzic accesul. E vorba de accesul pe drumul de exploatare al carierei. Dar nimeni nu interzice să mergi prin pădure pe lateral. Așa că găsesc un culoar printre arbuști și mă apropii de craterul carierei. Normal că vreau să găsesc ceva unghiuri faine și în același timp să nu risc vreo alunecare. Nici naiba nu mă găsește, mai ales că nu am nici semnal! Cariera este imensă și spectaculoasă (până acum doar la Racoș am mai văzut o ”gaură” așa de mare în pământ) și îmi place ca imagine. Nu și ca deal distrus! Revin la drum și continui tot în sus pe el și pe marcajul PR.

Deasupra carierei Cetate este dealul Cârnic pe care poteca/marcajul urcă șerpuit. Mai întâi sub un perete de exploatare roșu-portocaliu, apoi pe la niște galerii și mai departe în serpentine ajunge deasupra peretelui roșu-portocaliu spre culme. E o culme stâncoasă ce îmi aduce aminte cumva de Măcin sau de imensele stânci de la mănăstirea Montserrat. Evident la o cu totul altă scară! O dată ajuns pe culme fac dreapta și printre stânci (aaa, cumva aduc aminte și de verticalele norvegiene) ajung la crucea din locul numit ”La căluți”. Dintr-un anumit unghi pare chipul unui om...

După 10 minute pe potecă ajung la Piatra Corbului, un monument natural format din andezite supuse erodării vremii. Pentru a ajunge în vârf se iese circa 5 minute la dreapta din traseul turistic. E adevărat că de sus se vede interesant sub stâncă și mai degrabă este spectaculos dacă continui câteva minute pe traseul marcat și apoi te întorci cu fața spre gigantul stâncos. Veți avea un șoc-uimire la cât de mult este vertical sub locul pe care tocmai ați urcat!

Ieșim într-o șa de unde marcajul TA pleacă spre Detunata Golașă (ce-mi doream să ajung și acolo...) și eu continui până aproape de drumul asfaltat ce merge spre Corna. Trec cumva de șa spre asfalt pentru a vedea și belvederea de acolo și revin apoi la marcajul ce urcă pe vârful Șulei.

Chiar dacă are doar 1159 metri, vârful mi-a dat uneori emoții cum nu mi-au dat alți munți iarna: creastă îngustă cu zăpadă uneori așezată în cornișe. Și eu care aici sunt doar așa la o plimbare lejeră... Uneori pare a fi creasta Crăiesei... Nu mă încumet să cobor până la capăt și ocolesc o zonă expusă (eee, veți zice, cum tu Cezare să ai frică... Da, e vorba de siguranță...) pe dreapta și apoi ajung la un stâlp de marcaj care îmi schimbă direcția la dreapta.

La dreapta pe un alt drumeag plin cu zăpadă neatinsă (ce plăcereeee) ies iarăși la asfaltul de Corna de unde un marcaj CR merge spre Detunata Goală/Golașă. Eu fac stânga pe traseul meu marcat cu PR spre Tăul Mare. Iarăși nu sunt urme pe drum și mă bucur de liniștea zăpezii... Și de marcajele care la un moment dat fac stânga și coboară pe malul tăului la baraj. Nu găsesc marcajele și bănuiesc că fac dreapta pe baraj. Așa ar trebui să fie ca să meargă mai departe așa cum este pe panoul din centru. Eu doar merg până la crucea ”ridicată de Zeno Cornea drept mulțumire lui Dumnezeu pentru salvarea Roșiei Montane, în cinstea roșielilor ca nu și-au vândut sufletul și proprietățile, a tuturor românilor care au ieșit în stradă pentru salvarea Roșiei Montane și în cinstea familiilor Ravai Mestecan Roman, Emilia, Brutus și Liviu, august 2017”.

Mă întorc la drum, cobor pe el și curând dau de urme de mașină. Mai cobor un pic și ajung la primele case. Sunt trist că nu văd oameni prin curți și intru în vorbă cu primii pe care îi văd pe partea dreaptă. Se deschid imediat și îmi spun toate greutățile lor, ce a adus RMGC bun și rău. Marele necaz al lor este că RMGC a cumpărat multe proprietăți și în loc să facă ceva, le lasă să se distrugă. În plus nu fac ceea ce au promis, adică să dea locuri de muncă oamenilor care nu știu altceva decât minerit. Mă las absorbit de discuția cu oamenii ăștia atât de frumoși și mă doare sufletul când trebuie să plec. Îmi spuseseră de kilometri de galerii care se află sub noi și de vechea carieră din Văidoaia care mă tentează foarte mult. Este atât de vizibilă! Fac dreapta puțin mai jos de partenerii mei de discuție, trec apa pe un podeț improvizat și intru în vechea carieră. Pentru mine amator de peștereală mi se pare fantastic aici în carieră. Luminez fiecare colțișor și sunt fascinat de stalagmitele de gheață de la intrarea largă. Parcă nu mă satur să explorez pereții cu urme de aur și de rugină.

În jos spre centru nu e nici o indicație și mă orientez foarte ușor după turlele bisericilor. Cea unitariană se remarcă și chiar o vizitez puțin pe exterior. Din păcate mai toată localitatea este ruinată. Clădirile care ar trebui refăcute de RMGC sunt în stagnare de câțiva ani și în afară de un club (știți ce zgomot se aude de la cluburile sătești) și un magazin mai au ceva activitate. Pentru asta, indiferent ce aș lua, măcar intru aici. Chit că iau doar un croissant și o ciocolată de casă, cu acel puțin susțin o afacere locală (sper să fie așa).

În lumina apusului ies din Roșia Montană (cerul e roșu la fel ca apa reziduală de pe stânga drumului). Trec pe lângă zona de blocuri, ies complet dintre case și niște turiști mă duc până la intersecția cu drumul principal. Aici prind o altă ocazie până la drumul de intrare în Câmpeni.

Pe întuneric intru în oraș, trec pe lângă fabrica de mobilă, ajung în centru la muzeul Avram Iancu și la statuia Crăișorului Munților și ajung la prietenii mei la care stau. Mă văd înfometat și înainte de toate mă pun la masă. Așa cum știu ei să facă de obicei de abia te mai poți ridica în picioare după ce mănânci :)! Noroc că mai stăm ceva la povești și nu e nevoie, noroc că mai vine un amic al lui Ilie pe înserat și mai stăm jos.

Sunt bucuros și obosit în același timp. Am așa o satisfacție că am ajuns la Roșia Montană de nici nu veți idee... Mâine iarăși voi schimba locația, la alți prieteni...

Ieri doar am venit în Cugir la prieteni (mi s-a părut interesant că am găsit cursă directă Câmpeni-Cugir și am primit și explicația: câmpenenii lucrau la fabrica din Cugir în ture) și am stat toată ziua la povești și azi doar am ieșit vreo două ore pe dealurile de după Cetate și apoi la o berică...

Sunt pe modul ”vacanță activă”. Chiar și cu o trezire lejeră și relaxare, undeva după miezul zilei pornesc cu Victor într-o plimbare pe două dealuri din apropierea Cugirului pe care voiam să merg de câțiva ani. Le tot văzusem de când am fost pe aici în delegații... E vorba de Teiu Zânii (pe care e și o cruce vizibilă din oraș) și de Dealul Pleșii sau Piatra Pleșii (de la pleș, pleșuv, sursa aici). De aici se spune că mult timp s-a extras piatră de var pentru oraș... Teiu Zânii se află sub poalele nord-vestice ale dealului Drăgana de la care își trage numele hotelul din centrul orașului.

Așadar mergem la gară (n.a. pot spune fosta gară fiindcă în februarie-martie s-a anulat și singurul tren care făcea legătura Cugirului cu linia principală Deva-Alba-Iulia), trecem apa Râului Mare și urcăm printre case spre dealurile dorite.

Găsim ulițe mai mult sau mai puțin pietruite (căci asfaltul e din ce în ce mai rar) și ne trezim la o zonă mlăștinoasă înconjurată de câteva garduri. Găsim o poartă și iată-ne pe Teiu Zânii, toponimie cu rezonanță mitică românească. Parcă nu am fi ieșit de câteva minute dintre case, așa pare de departe aici de lumea agitată... Găsim poteci care ne duc în valea Pleșii. Sunt câteva case/colibe folosite doar de ciobani și trecem pe lângă ele pe la un izvor puternic. Pe mine mă atrăgea incredibil de mult zona pietroasă/stâncoasă de pe Pleașa. Victor e dispus să meargă oriunde :)! Lăsăm izvorul cu jgheab pentru animale și urcăm direct pe la marginea pădurii de pin. E pantă destul de mare! La primele stânci facem o pauză de apă (că doar nu ne aleargă nimeni) și apoi pornim mai sus. Cumva peisajul este apropiat de dealurile Buzăului (Istrița, Ciuhoiu) și de înălțimile Măcinului. Vorbesc ca peisaj fiindcă aici suntem peste altitudinea munților hercinici dobrogeni!

Suntem bucuroși că am ajuns aici și primul gând este să ocolim valea Pleșii și să coborâm pe la cruce (pe care o ratasem). Mai urcăm dară până în vârf și pe linia cea mai înaltă a văii ajungem în șaua de obârșie. În spate sunt dealuri și dealuri și dealuri... În sus, spre sud, chiar se văd și ceva pete de zăpadă. Vom vedea și noi prima pată de zăpadă chiar în șa și drumul prin pădure ne duce spre partea de sus a Teiului Zânii spre un loc de pășunat... Căpițe ale căror miros mă îmbie și lângă care ne facem câteva poze ”de profil” :). Urcăm mai departe printre căpițe și vaci calme spre punctul cel mai înalt al dealului unde sunt câteva case care fac parte, cel mai probabil, din cătunul împrăștiat Glod (vedeți linkul de mai sus, se presupune că denumirea nu are legătură cu glodul/pământul, ci cu cuvântul maghiar galád - perfid, răutăcios). O turmă de câini ne latră și reușim să trecem mai departe pe poteca clară prin pădure spre alte case.

Dăm de un mormânt care îmi amintește de tradiția străveche de a îmnormânta rudele în curte ca să rămână aproape de locurile și de sufletele dragi și coborâm spre căpițele dărâmate/neterminate și spre casa aflată în ruină. Intrăm în casă fiindcă se anunță o ploaie și brusc ne simțim ca într-un muzeu încă viu. Deși coșul casei este dărâmat și se vede afară, înăuntru găsim patul mic unde au dormit ultimii bătrâni de aici, găsim dulapul cu de toate (cum aveau bunicii mei în bucătăria de iarnă), găsim tot felul de obiecte necesare în casă (plăpumi, icoane, un fund de lemn, fuior, lăzi de zestre, perne, lanterne chinezești mari, linguri, o cămașă veche...). Sunt pânze de păianjen care arată că de ceva vreme aici nu a mai stat nimeni și totuși parcă cineva încă ar mai fi aici. Coborâm și în beciul semi-căzut în speranța că vom mai găsi ceva de băut acolo (butoaiele sunt goale), în hambar sunt câteva piei de ham de pus pe cal și o ladă cu scule desfăcută prin fân... Restul e închis cu ivăre, nu ne băgăm :)! Stăm să se mai oprească puțin ploaia și de aici ar cam trebui să coborâm la vale. Nu vedem drumul de căruță ce coboară spre valea Râului Mare și ”o dăm la vale” pe piciorul de sub casă.

La început panta e domoală și apoi tot crește cu cât ne apropiem de vale. Nu panta ar fi bai, ci lăstărișul, jungla din ce în ce mai deasă și țepoasă. Ce, ne ține pe noi asta în loc? Tot găsim urme de poteci ce ne lasă la vale până jos la apă. Chiar de sunt doar câteva sute de metri, eu cel puțin transpir ca și cum am fi mers kilometri întregi. Aici pare să fie mai mult supraviețuire decât anduranță... E așa mică apa de o trecem din doi pași și ieșim la drum. Știam amândoi că e drumul bun și răsuflăm ușurați. O fost ceva aventură!

De aici e o simplă formalitate să mergem vreun kilometru până la trecerea peste Râul Mare și apoi pe calea ferată până la gară. Ultima oprire este la poarta vechii fabrici din Cugir (înființată în 1799 după cum vedeți) și actualmente cu o secție care face ofocial armament (într-o vreme se știa că face mașini de spălat :D).

Mulțumesc, Victor pentru plimbare :)!

De ieri Corina și Billy negociaseră (sper că nu doar pentru mine) să mergem într-un loc foarte fain: Fundătura Ponorului sau Palma lui Dumnezeu. Ei mai fuseseră (doar e la ei în zonă :D), eu de mult îmi doream să ajung. Așa că toate se potrivesc ;). Eu doar mă lipesc la grup, ei găsesc alți doritori și în total suntem nouă în grup (Corina Teretean, Victor Șipoș, Billy Tirlea, Felicia Gabor, Andrei Borsa, Alina Borsa, Cezar Partheniu, Nicu Danciu, Andrei Clăpan), adică două mașini. Ei cunosc bine drumul, au mai fost de câteva ori. În plus, pornim foarte matinal (nocturn) fiindcă avem zi lungă și doar serpentinele dintre sate îmi pot da ceva amintiri. Vă închipuiți că la 7.30 trecusem de satul Luncani Vale și de drumul spre cetatea dacică Piatra Roșie, parcasem mașinile și ne pornisem la drum! Așa cu ceva povești am ratat un pic drumul, ne-am întors și am pornit pe varianta bună pe valea Luncanilor pe drumul spre Cioclovina cu apă.

Ca o paranteză peștera Ponorici-Cioclovina ”este o peșteră cu lungimea totală de aproape 8 km, având una dintre deschideri în polia Ponoriciului, iar alta la Cioclovina. În capătul de la Cioclovina, într-o galerie aflată la 10 m deasupra galeriei principale, s-a găsit un depozit de peste 6000 obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă, fainață, corn de cerb etc. Depozitul a fost atribuit grupului arheologic Cincu-Suseni, datat în Hallstatt AI (prima epocă a fierului).” (sursa)

Drumul este simplu și continuu în urcare, are câteva serpentine printre care curge apa cu viteză și urcă destul de repede spre intrarea în complexul carstic. Cu Billy scurtez o serpentină peste câteva garduri și ieșim în poiana cu căpițe suspendate. Regrupăm și facem câteva poze la căpițe și la fainii pereți de deasupra Cioclovinei și fetele pornesc în sus prin poiană. Eu cu Victor coborâm spre intrarea în peșteră (cum să nu văd eu ce se poate explora :D) și vor veni apoi și Felicia cu Alina la gura peșterii. Victor și cu mine rămânem mai mult în peșteră și el chiar încearcă o urcare pe pantă de pământ cu frunze pe partea stângă a ieșirii peșterii (până la limita siguranței și înapoi).

După tura mă voi documenta puțin mai mult. Complexul carstic este format din trei zone principale: Cioclovina uscată cu intrare în polia Ponorici continuată cu un puț de circa 30 de metri spre galeria Ponorici prelungită pe o distanță mare spre Cioclovina cu apă. După cum se poate vedea dinharta peșterii, în partea de jos a peșterii (Cioclovina cu apă) s-a găsit acea comoară din epoca fierului.

Urcăm la foișor unde ne potolim puțin foamea și apoi tot în sus (de data asta pe poteca în serpentine) spre șaua care marchează începutul poliei Ponorici. Este un ”platou” format din mai multe doline în prelungire care duc spre Fundătura Ponorului.

Urmăm drumul ce merge în cea mai mare parte pe stânga poliei, facem ceva pauze de apă sau de admirat casele uitate de oameni, continuăm tot pe stânga, de multe ori prin proba ”100 de metri garduri” :D... Într-una din doline găsim o mică grotă în stânga. Hai în ea, ce mai așteptăm! Pe rând intrăm cu toții în grota de 8-10 metri lungime aproape până în capăt (că nu încapi chiar în locul cel mai îngust!). Este tare interesant că, cu cât intri mai mult în pământ, cu atât este mai cald. De parcă ne-am apropia de niște izvoare termale...

Trecem ușor pe partea dreaptă deasupra unui alt grup de case (drumul era mai ocolit pe stânga, noi am mers pe poteca intuitivă), avem parte de alte căpițe înconjurate de gard și tot în sus din dolină în dolină. Mereu avem impresia că ajungem imediat în Fundătură și de fiecare dată Billy ne liniștește: ”Mai avem, mai avem...”

Pe la 12.15 ajungem pe ”malul” destinației. Și, chiar dacă unii dintre colegi mai fuseseră, rămânem toți blocați de uimire la frumusețea ce se întinde sub noi. Nu degeaba i se mai spune Palma lui Dumnezeu. Este ca un loc în care timpul a rămas în loc. La fel și oamenii... E liniștea și spectacolul acelui Rai atât de dorit de mulți, mai ales de noi, care stăm la oraș și suntem împătimiți după frumosul din munte!

Ponor înseamnă o formă de relief carstic (dolină, aven, microdepresiune etc) prin care apele de suprafață se scurg în subteran. Și aici asta se întâmplă: râul pe care îl vedeți șerpuitor intră sub peretele calcaros și cu siguranță (mă rog, eu doar presupun, speologii pot confirma!) iese în complexul Cioclovina despre care scriam ceva mai sus. Termenul ”fundătură”, întâlnit ceva mai rar și la oraș, semnifică un loc de unde nu mai poți înainta mai departe. Mă rog, aici este vorba de accesul mai ușor cu mașina sau căruța... Deși acum se poate ajunge aici pe drum dinspre Federi (chiar când am plecat noi, pe partea cealaltă a Fundăturii pleca o căruță ”la vale”).

Am citit că locul a fost făcut ”cunoscut” în ultimii ani, deși am prieteni care știu de locul ăsta de câteva zeci de ani. Pe vremea aia când se mergea la pas și fiecare își căra propriul bagaj și echipament, nu acum când toți caută să ajungă cu mașina în cele mai ”sălbatice” locuri...

Să revin la prezent: vrem să ajungem cu toții jos, în fundătură, și fiecare pare atras de una din variante: fie pe dreapta pe drumul mai larg, fie pe stânga peste stânci și apoi pe unde s-o putea în jos. Pare-mi-se că Billy și Corina vor să vină cu mine peste stânci, restul coboară pe dreapta. E așa de fain să ajungi pe câte un țanc și să îți urmărești colegii de undeva de sus.

Întâi suntem pe stânci, apoi găsim poteci care ne coboară printre și sub stânci... Eu rămân mai în spate și mă voi încăpățâna să merg cât mai mult ”pe sus” ca să văd imaginea de ansamblu. Corina și Billy au coborât în depresiune și se miră cum Victor ne face semne de pe un țanc de pe partea cealaltă. De jos pare aproape imposibil de urcat acolo, din spate vom vedea că e chiar accesibil... No, găsesc poteci care mă duc până la ultimele garduri din depresiune și trec pe câteva lemne (chiar lejer) pe partea stângă a apei. Aici mă întâlnesc cu colegii și urcăm, fără să ne dăm seama (chipurile!) spre casa unor localnici. Ei doar urcă cu animalele aici peste vară, acum e de mirare că găsim pe cineva.

Sus îi tanti Eva cu o vecină. Mai își povestesc câte una alta. Tare se bucură când ne văd și Billy le aduce aminte când au venit acum vreun an și ceva în iarnă. Da, parcă își amintesc ceva... Tanti Eva iese în prag și țipă după nepotu-său. Plecase ceva mai departe să cate semnal la telefon să vorbească cu mamă-sa... A venit și nu are timp să stea deloc, tanti Eva îl pune la treabă: să aducă ceva caș și salam și o sticlă de țuică pentru musafiri. Doar că noi am venit aici să povestim, nu să mâncăm și să bem. No, așa-s oamenii aici, dacă nu te servesc cu ceva nu se simt ei bine. Și tot o văd cu coada ochiului pe tanti Eva că se frământă ce să ne mai dea să fie bine... Mai povestim de una-alta, aducem aminte de Mircea Bezerghean care tocmai ce a plecat cu un grup de turiști de aici. E unul din puținii oameni de la oraș care vine des pe aici. Pentru localnici e o binefacere să mai aibă cu cine sta de vorbă, cui spune păsurile... Pentru fotografi e raiul pe pământ... Pentru turiști e o superbă oază de liniște...

Cred că vreo două ceasuri zăbovim aici și, cât am stat jos, nu s-o simțit țuica. Abia când te ridici în picioare îi simți efectul. Noroc că scade după puțin timp de mers... Ieșim afară pentru o poză de grup (eu îs în spatele aparatului), mulțumim și îmbrățișăm tare gazdele și ne pornim la drum. Nu mai venim prin fundătură și urcăm pe drum pe la case. Vom sta puțin de vorbă și cu vecinii de la următoarea casă. Da, stăm de vorbă și în același timp ei își văd de treabă. Că doar nu o face nimeni în locul lor...

Urcăm prin aceleași doline și înșeuări, urmăm puțin drumul pe partea dreaptă și ne lăsăm apoi pe o pantă cu puțină zăpadă spre stânga (de ce nu chiar derdeluș :D), ținem aceeași potecă pe partea dreaptă (bine, eu cu Victor mai mergem de câteva ori pe firul apei să vedem unde intră în pământ!) și ne apropiem de ultima șa de unde ar trebui să coborâm spre Cioclovina cu apă. Acum nu am mai intrat în mica grotă călduroasă...

În ultima dolină eu și Victor suntem mai în spate. Chiar mergem pe firul apei până ce acesta intră în peretele calcaros. Cum suntem pe partea stângă a apei, vedem că undeva în față pare să fie intrarea într-o peșteră. Urcăm un pic și apoi o pantă cu pietriș ne coboară spre o fisură orizontală de vreo 40-50 de centimetri înălțime. ”Ne băgăm?” ”Ne băgăm!” Las bețele aici fiindcă sigur ne întoarcem tot pe aici și pătrundem în adânc.

Mai întâi dăm de o pădure de stalagmite de gheață și cu grijă trecem printre ele. Suntem într-o sală imensă de vreo 10-12 metri înălțime din care se fac trei galerii: una la stânga mai îngustă, una la dreapta largă și una în stânga-față tot așa îngustă. Prima din stânga se termină repede, mergem pe cea din dreapta câteva zeci de metri... Sunt scurgeri parietale pe ambii pereți și tot așteptăm să vedem unde duce. Ocolim un dom pe partea stângă, mergem după el vreo 10-15 metri și la stânga galeria se închide brusc. Bun, aici am terminat explorarea. Înapoi în sala mare fiindcă mai avem galeria îngustă. Intrăm pe ea și vedem că e foarte faină. E îngustă cam de un metru-un metru și jumătate și cu lumina frontalelor nu vedem cât de înaltă este... Mergem aproximativ la orizontală, poate doar din când în când să mai coborâm peste câte un bolovan (pași lejeri, nu simțim diferența de nivel). Tot continuăm, mereu știind limita siguranței. Fără echipament și fără cineva profesionist, nu mă bag acolo unde nu văd ce se întâmplă mai departe! Nu știu exact la ce distanță (undeva în jur de 100 de metri, părerea mea!) galeria începe să coboare mai abrupt. Coborâm și noi câțiva metri și spun STOP. În fața mea este un puț care coboară atât de ”negru” că nu îmi pot da seama cât de adânc este (acasă voi vedea că are puțin peste 30 de metri!). Hm, ne pare rău acum că nu avem ceva echipament speo mai bun să mai avansăm. Probabil cu ceva speolog vom coborî altă dată. Punem punct explorării și ne întoarcem pe aceeași galerie cvasi-orizontală pe care am venit. Când ajungem în sala mare parcă simțim că ne-am întors în altă lume: nu mai sunt pereți atât de apropiați, avem spațiu ”cât vedem cu ochii”. Ieșim prin ”pădurea de gheață” la lumină. Ce fain o fost... Suntem atât de bucuroși încât urcăm panta de grohotiș pe care venisem și ajungem deasupra apei. Mă întreb așa deodată: ”Cezare, unde ai lăsat bețele?” Tot eu răspund ”La intrare! Victor stai puțin că mă duc să îmi recuperez bețele!” Le recuperez (stăteau cuminți la intrarea în fisura orizontală) și amândoi urcăm înapoi la potecă și prin șaua cunoscută coborâm la vale.

Uitasem de o treabă: puțin după ce am intrat în peșteră mi-a murit bateria de la telefon. Așa că mai departe am făcut poze cu aparatul foto :D! Poate că ăsta a fost unul din motivele de alarmare pentru colegii noștri, mai ales pentru Corina. Eu nu mai puteam fi găsit pe telefon, Victor nu avea semnal...

Cam când au ajuns la drum, colegii s-au alarmat că noi nu mai veneam. Nu era nici o șansă să ne pierdem, eu mereu mă bazez pe mine. Doar că ceilalți nu aveau de unde ști asta... Și mai mult, Billy ne-a povestit mai încolo de cineva care s-a rătăcit chiar în zona asta deși știa drumul... Corina s-a alertat și Billy a intrat pe ”regim salvamont”. Adică a început să se întoarcă după noi cu strigăte din când în când. Doar că noi fiind în peșteră, nu aveam cum auzi. Nici până să trecem de șa... De fapt nu am auzit nici mai departe, până am coborât la foișor. Deasupra foișorului un drum face la stânga (știm bine pe unde am venit) și am mers un pic pe el. Se transformă în potecă și apoi intră într-o galerie dreaptă. Hai și noi! Uitasem complet de grija celorlalți, eram prea extaziați de ”descoperire”! Mergem prin galeria care pare săpată de om, pentru câțiva metri mergem prin apă și, când nu mai vedem luminița din spatele nostru, ne blocăm: e un perete de beton cu o ușă metalică închisă. Deasupra ei scrie cu roșu PEȘTERĂ! No, aici înseamnă că e intrarea în rezervație. Cum nu avem acces, ne mulțumim cu asta și facem cale-ntoarsă până la lumină. Încă nu se întunecase și pornim la vale pe lângă foișor.

Auzim pe Billy strigând și îi răspundem ca să se liniștească. El s-a liniștit, Corina e încă agitată până ne vede. Și e normal, Victor e fiul ei! Ne vedem undeva pe la căpița suspendată, coborâm la drum și apoi la mașini și înapoi pe același drum spe casă.

Cred că multă vreme de acum încolo ne va rămâne în minte explorarea și ”promisiunea” ne a încerca cândva mai mult...

Varșovia/Warsaw 12.01.2018

Varșovia/Warsaw 13.01.2018

De la Varșovia la Cracovia/From Warsaw to Krakow 14.01.2018

Cracovia-Auschwitz 15.01.2018

Wieliczka-Cracovia/Wieliczka-Krakow 16.01.2018

Cracovia-Zakopane/Krakow-Zakopane 17.01.2018

Zakopane-Tatra-Brno 18.01.2018

Brno 19.01.2018

Brno-Valašské Meziříčí-Rožnov pod Radhoštěm 20.01.2018

Valašské Meziříčí-Hulín-Břeclav-Budapesta 21.01.2018

Budapesta/Budapest 22.01.2018

Budapesta/Budapest 23.01.2018

Piatra Craivii 24.01.2018

Traversare Muntele Mare 27.01.2018

Muntele Băișorii-Crinț-Găbriana-La plopiș-Muntele Băișorii 28.01.2018

Câmpeni Flocești-Pârâul Bozii-Valea Caselor 30.01.2018

Roșia Montană 31.01.2018

Cugir 02.02.2018

Cugir Teiu Zânii, Dealul Pleșii 03.02.2018

Fundătura Ponorului-Palma lui Dumnezeu-Cioclovina 04.02.2018